• Articole recente

  • Unire

  • Moldova

  • Spune-ţi părerea !

  • Romania - Basarabia

  • Istorie

  • Cooperare cu Rusia

Presa din Basarabia

Bloguri unite

Dezvrăjirea, în 500 de file: KGB-ul civilizator şi “românofilii” barbari

Acte neştiute, conţinând detaliile represiunii sovietice şi ale unei sălbăticii care s-a prezentat pe sine însăşi ca “noua civilizaţie”, plus condiţiile indispensabile ale “revoluţiei de la Chişinău” îi permit astăzi istoricului basarabean Igor Caşu să vorbească, într-un interviu-repertoriu pentru EVZ, despre efectele cancerului totalitar.
Pe cutia de medicamente scrie, în această ordine: România, Europa. Comunismul va fi ucis, oficial, în iunie 2010, printr-un raport al Comisiei Cojocaru. Moldova refuză să mai fie un “no man’s land”. Tandemul Vladimirilor (Voronin şi Lenin) coboară de pe soclu. 
Sursa: RFE/RL
EVZ: Comisia al cărei vicepreşedinte sunteţi îşi propune să „studieze” şi „aprecieze” regimul totalitar instalat de sovietici la Chişinău. „Studiul” e sarcina experţilor: istoricii analizează, pe baza documentelor din arhive, cauzele şi efectele dictaturii comuniste. „Aprecierea” însă e o chestiune de nuanţă: condamnarea totalitarismului e, simultan, o reparaţie istorică, dar şi un instrument politic. Ce-şi propun Igor Caşu şi, prin extensie, comisia din care face parte?

Igor Caşu: Scopul Comisiei este de a studia regimul comunist totalitar. S-a făcut o mică greşeală când s-a vorbit de „aprecierea” regimului, a fost o calchiere din rusă şi ea provine de la denumirea comisiei Iakovlev din 1989. Atunci s-a vorbit în presa de la Chişinău de o „apreciere politico-juridică” a pactului Molotov-Ribbentrop. În realitate, noi ne propunem o evaluare a consecinţelor regimului comunist sovietic pe teritoriul actual al Republicii Moldova şi, prin extensie, dar nu explicit, a celorlalte teritorii ale României ocupate de Uniunea Sovietică în iunie 1940.

În acelaşi timp trebuie să precizez că noi nu ne propunem să ridicăm nici într-un caz problema hotarelor actuale, atât în raport cu Ucraina, cât şi cu România. Or, pornim de la premisa că nedreptăţile care ni s-au făcut nouă ca români, în 1940 şi după, pot fi eliminate după aderarea la Uniunea Europeană: dispariţia de facto a hotarului de pe Prut. La fel, sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei vor putea să comunice normal cu spaţiul românesc abia după o eventuală aderare a Ucrainei la UE.

Scopul Comisiei Cojocaru (n.r. după numele preşedintelui Comisiei, Gheorghe Cojocaru) este de a arăta preţul uman cu care a fost înfăptuită modernizarea de tip sovietic. Din acest punct de vedere, sigur este vorba de o reparaţie istorică faţă de toţi cei care şi-au pierdut viaţa sau care au avut de suferit pe nedrept în cei aproape cincizeci de ani de comunism.

Spectrul represiunilor terorii comuniste e foarte larg: de la cei arestaţi, executaţi, ucişi prin înfometare, deportaţi în Siberia, mobilizaţi forţat la şantiere de muncă, dar şi internaţi în spitale psihiatrice pentru atitudini stigmatizate drept antisovietice. Din acest unghi, noi ne propunem să demonstrăm în mod elocvent, cu documente de arhivă până nu demult ţinute sub lacăt, perenitatea represiunilor politice nu numai în perioada stalinistă, dar şi în cea care a urmat după 1953/1956.

Cu alte cuvinte, documentele pe care le-am depistat ne permit să arătăm şi celor care erau sceptici cu privire la mărturiile victimelor că represiunea politică a continuat şi după moartea lui Stalin. Sigur, a avut o altă amploare, s-au utilizat metode mai puţin violente, mai sofisticate, dar esenţa lor a fost aceeaşi – înăbuşirea din faşă a oricărei gândiri alternative, disidente, a unora dintre drepturile esenţiale ale omului, la expresie şi, uneori, chiar la viaţă. Partidul unic se considera deţinătorul Adevărului Unic şi toţi cei care exprimau viziuni în contradicţie cu dogma oficială erau consideraţi fie nebuni, fie susceptibili de a urma programe de reeducare prin care se urmărea distrugerea personalităţii.

Poliţia politică era cea care veghea din scurt ca indivizii indezirabili să fie identificaţi la timp şi supuşi unor umilinţe care erau numite eufemistic „profilaxie”. Eu sunt cel care răspunde de acest subiect dificil şi practic necercetat până acum despre care se ştia mai mult din mărturii, anume cel referitor la lupta împotriva indezirabililor şi, în măsura în care au existat, a disidenţilor.
Pentru că vorbiţi de reparaţii istorice, nu pot să evit câteva întrebări sensibile. Cât de importantă mai este „memoria” pentru un popor „dresat” sistematic să uite? Şi cât de pregătiţi sunt astăzi moldovenii să-şi asume un trecut dureros? Comisia pare un imens exerciţiu public de asanare a mentalului colectiv din Moldova. Ar putea rezultatele sale să deschidă definitiv ochii celor care gândesc comunismul în termeni nostalgici?
Maniera în care Republica Moldova a încercat să se distanţeze de trecutul comunist sovietic a fost într-adevăr una mult mai dificilă decât cea din cazul României. În România a avut loc o revoluţie anticomunistă violentă în decembrie 1989, o revoluţie „încâlcită”, confiscată, dar lucrurile au mers pe urmă într-un mod care a apropiat ţara de Europa şi a îndepărtat-o progresiv de himerele trecutului totalitar.

În Republica Moldova, desprinderea de totalitarism a avut mai multe paliere. Un obiectiv era acela de a crea un stat independent, pornind de la instituţiile de faţadă din perioada sovietică, dar o mare parte a societăţii, mai ales intelectualii, au pus la îndoială acest proiect şi au optat multă vreme pentru reunificarea cu România.

În acest context, „stataliştii” s-au grupat în jurul ideii de a păstra o relaţie specială cu Rusia, ca garant al neunirii cu România. O cochetare care era privită la un moment dat ca una tactică a devenit ulterior una strategică, un scop în sine.

Majoritatea absolută a elitelor acestui curent erau şi sunt foşti demnitari sovietici şi ei nu erau interesaţi de cunoaşterea trecutului recent, de deschiderea arhivelor, deoarece acestea puteau să scoată la iveală servilismul lor faţă de interesele Centrului, participarea lor la închiderea de biserici, persecutarea credincioşilor, alte acţiuni care le-ar fi ştirbit din imaginea lor de „lideri democraţi şi patrioţi”.

Dizidenţii îşi schimbă părul, nu şi năravurile

Prin urmare, Republica Moldova s-a împotmolit în traseul său neclar, unii foşti comunişti care erau critici la adresa regimului de dinainte de 1989 nu au putut să renunţe la dimensiunea imperială a ceea ce a însemnat URSS şi, prin ricoşeu, s-au re-comunizat. Pot să vă ofer două exemple: cea a lui Valeriu Reniţă, jurnalist, un indezirabil sub regimul sovietic, dar care s-a regăsit în tabăra PCRM după 2001, fiind mai întâi purtător de cuvânt al lui Voronin, iar ulterior director al agenţiei de presă oficiale „Moldpres”; Alexandru Roman, istoric, director al Arhivei Naţionale în anii 1990, apoi pactizând cu comuniştii după o scrisoare făcută publică în 2002 în care mărturiseşte că a rămas comunist în suflet întotdeauna. Dincolo de interesele pecuniare pe care le-au urmărit cei doi, se pare că problema e mult mai gravă, aceea a dificultăţii de readaptare, a reciclării, dacă vreţi, a unor cadre comuniste într-o societate post-totalitară. Societatea moldovenească a fost manipulată de aceste elite politice care împărtăşeau aceste valori sau, mai degrabă, interese.

Acum, ca să revin la întrebare, sunt de acord că ceea ce îşi propune Comisia pentru studierea comunismului este şi o provocare adresată societăţii – va fi gata ea să accepte aceste adevăruri despre comunism, va demonstra maturitate sau va insista în aplecarea spre amnezie, aşa cum şi-au făcut impresia numeroşi observatori din afară. Eu personal sunt convins că efectele activităţii noastre se vor răsfrânge asupra cetăţenilor moldoveni.

Problema este timpul, or pe termen scurt s-ar putea ca dezvăluirile arhivelor să nu-i sensibilizeze pe mulţi. Dar pe termen mediu şi lung consecinţele vor fi vizibile. Mă refer în primul rând la tineri, care nu vor mai fi pradă uşoară şi vor deveni într-un fel imuni faţă de unii lideri care vor încerca să-şi facă capital politic pe baza cultivării nostalgiei după perioadă sovietică.

Civilizaţia vine de la Răsărit

Moldovenii români sunt în general mai puţin anticomunişti – sau cel puţin aceasta era valabil până recent – prin comparaţie cu ceea ce se observă la românii din România, deoarece pentru ei ultimul deceniu al comunismului a însemnat o perioadă relativă de prosperitate în raport cu deceniile precedente şi ei au rămas cu senzaţia că comunismul putea fi reformat, îmbunătăţit.

Cât de straniu ar fi la prima vedere, până şi majoritatea celor care au emigrat după 1945 în Occident, intervievaţi în cadrul unui faimos proiect de la Harvard, credeau într-un fel sau altul în faptul că orânduirea comunistă este una perfectibilă. Ei se pronunţau împotriva terorii, a birocraţiei, a colhozurilor. Dar evident că nu înţelegeau atunci că de fapt asemenea elemente precum teroarea şi colhozurile, birocraţia erau chiar esenţa regimului comunist.

O rezervă deosebită faţă de rezultatele activităţii comisiei noastre o prevăd din partea unor segmente ale minoritarilor rusolingvi, mai ales cei care au fost privilegiaţi în perioada de până la 1989. Acest lucru nu înseamnă neapărat că ei au rămas fideli ideilor şi practicilor comuniste, din contră. Dar ceea ce îi deranjează pe ei este critica unei componente a ceea ce a semnificat URSS, anume componenta imperială a regimului. Adică noi, Comisia, atentăm la un mit fundamental, alimentat şi de istorici din Rusia până astăzi, potrivit căruia ruşii au eliberat „poporul moldovenesc” şi l-au „civilizat”. Or o anumită aroganţă a unora dintre ruşi îşi are rădăcina anume în acest „complex al fratelui mai mare, eliberator”.
Sursa: EVZ.RO

Etichete:

**

2 comentarii

Trackback URL | Comments RSS Feed |


  1. trist, foarte trist...si totusi multi romani inca mai cred ca lumina/votca vine de la betivii de rusnaci...

    te astept la mine pe blog unde Hoitul de Ilici cere interzicerea urmatoarelor: skinny jeans, i-pod, i-phone, i-pad, fara piercing, bluzele decoltate fara sutien, fara role, etc...,

     
  2. Sakartvelo says:

    Atentie !
    In aceasta noapte blogul lui Vitalia Pavlicenco despre Unirea cu Romania de pe UNIMEDIA a DISPARUT !
    Iarasi e SABOTAJ ! Cine este in spatele acestui atac cibernetic ? KGB -ul de la Tiraspol ?
    Asa a fost si cu atacul cibernetic rusesc de acum cativa ani contra Estoniei !
    Iar Presedintele polonez Lech Kaczinski chiar a si fost asasinat de KGB, ca si ceilalti 96 de martiri din avion.

     

Spune-ţi părerea!

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro