miercuri, 26 mai 2010

Firma lui Oleg Voronin a prejudiciat primăria mun. Chișinău cu peste 40 de milioane de lei. Să returneze terenul obținut ilegal, susține Chirtoacă

Aproape trei ore a durat audierea la Centrul de Combatere a Crimelor Economice și Corupției (CCCEC) a primarului Dorin Chirtoacă. Edilul a fost citat în calitate de martor în cazul procurării de către o firmă a lui Oleg Voronin a 2 ha de teren din zona rezidenţială din str. Ciocârliei la un preţ mai mic decât preţul de piaţă.

Dorin Chirtoacă a declarat că a prezentat la CCCEC toată informaţia, materialele de care dispunea - „procesul verbal de la şedinţa de atunci a Consiliului Municipal Chişinău, dosarul funciar, casete cu înregistrări de la şedinţă, proiectele de decizie și toate hotărârile luate”.

„Consider că în urma acestei atribuiri ilegale au fost aduse prejudicii de peste 40 milioane de lei Primăriei. Toate persoanele implicate în acest dosar trebuie să fie trase la răspundere. Acest teren, fie un alt teren din proprietatea familiei Voronin, trebuie să fie returnat în proprietatea Primăriei”, a afirmat Chirtoacă.

Întrebat de jurnalişti dacă este vorba de o răfuială politică, primarul a menţionat că „Voronin s-a răfuit cu poporul după ce l-a jefuit. Faptul că este tras la răspundere este un act de drept”.

Amintim că, anterior, primarul Dorin Chirtoacă a anunţat opinia publică cu privire la acest caz de atribuire ilegală a unui lot de teren din capitală. Pe terenul din str. Ciocârliei urma să fie construit un cartier locativ, „însă lotul a fost atribuit ilegal Societăţii „Moldconstruct Market” SRL”, susţine Dorin Chirtoacă. Tot el a sesizat şi CCCEC cu privire la acest dosar.
Tribuna Basarabiei cu referire la : UNIMEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro