• Articole recente

  • Unire

  • Moldova

  • Spune-ţi părerea !

  • Romania - Basarabia

  • Istorie

  • Cooperare cu Rusia

Presa din Basarabia

Bloguri unite

CE ESTE DE FAPT R. MOLDOVA ? (Basarabia Literara)

DE CE SA FACEM PE PLACUL RUŞILOR, CI NU A STRĂMOŞILOR NOŞTRI – DE A TRĂI INTR-UN SINGUR STAT AL ROMÂNILOR, ROMÂNIA?

Dacă e să facem bilanţul celor 19 ani de independenţă a R. Moldova putem constata că ea a trecut printr-o perioadă foarte grea, mă refer la basarabeanul simplu care duce toată povara, tot greul vieţii. Ţinut în continuare în Comunitatea Statelor Independente, declarându-şi independenţa faţă de URSS, ea continuă să fie dependentă de Federaţia Rusă.

În 1991 a fost posibila obtinerea independentei juridice
– de iure, dar nu si de facto, caci guvernarile de stinga au impins RM spre a fi dependenta de Rusia. O parte a teritoriului R. Moldova, Transnistria, rămâne a fi ocupat de trupele militare ale Federaţiei Ruse, iar Parlamentul R. Moldova încă n-a adoptat o decizie specială cu privire la retragerea necondiţionată şi imediată a trupelor militare ruseşti. La 19 ani de la independenta se discuta despre falimentul statului moldovenesc care trebuie modernizat si înlocuit cu un stat democratic.Moldova furata de nomenclatura din toate timpurile, este rusinea Europei, cu un PIB anual pe cap de locuitor de circa 1.400 dolari SUA, la nivelul Africii. Unii declara ca in R.M. in premiera mondiala a fost construit capitalismul de cumatrie. Timp de 8 ani Partidul Comuniştilor a instituit în tara un regim politienesc corupt, in cele mai bune traditii ale lumii a treia, lume in care Moldova a si plonjat definitiv in plan social-economic. Sistemul de stat, putred si in dezagregare, absolut ineficient, care ii persecuta pe indezirabili incalcând drepturile si prevederile constitutionale, toate acestea au devenit simptome evidente, demonstrând ca Republica Moldova este o tara fara viitor. Pericolul este cat se poate de real, ca PCRM să ajungă din nou la guvernare din cauza mentalitatii oamenilor. Acesta e tristul adevăr. Presa rusă şi americană subliniază însă şi alte realităţi din Republica Moldova. “Washington Times” scrie că Ambasada SUA în Republica Moldova a recepţionat în anul curent mai multe informaţii neoficiale precum că în Republica Moldova au loc „preluări ostile” ale afacerilor profitabile, informează Unimedia. Departamentul de Stat al SUA anunţă că proprietarii afacerilor sunt abordaţi de către persoane politice în vederea obţinerii cotelor-părţi ale întreprinderilor. În caz de refuz, aceştia sunt ameninţaţi că le vor fi închise afacerile.

Totodată, Departamentul de Stat al SUA precizează că mai multe surse informează despre faptul că în sistemul de învăţământ din Republica Moldova este răspândit fenomenul corupţiei.
Moldova marchează independenţa printr-o situaţie politică dificilă. Ea nu a putut fi stabilizată începând din primăvara lui 2009, când alegerile parlamentare s-au soldat cu proteste de masă, participanţii dând foc clădirilor parlamentului şi preşedinţiei.

După părerea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu « Zilele grele pe care le trăim sunt consecinţa faptului că am fost subjugaţi, am fost puşi în situaţia să trăim nu după legile noastre, ci după legile altora: sovietice, totalitare, comuniste.
În prezent Moscova pune piedici exportului de vinuri moldoveneşti, interzice exporturile de fructe şi legume pentru peste 100 de companii.
Guvernarea liberal-democrată de la Chişinău a împlinit un an. Oamenii simpli spun că acum nu se mai tem să spună ce gândesc, analiştii politici afirmă că faţa Moldovei s-a schimbat, iar clasa politică vorbeşte despre o deschidere fără precedent a comunităţii internaţionale faţă de Republica Moldova, transmite Jurnalul Naţional. Prima şi cea mai mare realizare a actualei guvernări liberal-democrate este evitarea falimentului. După 8 ani de guvernare, comuniştii au lăsat un buget care a trebuit să fie refăcut cu injecţii importante financiare din partea organismelor internaţionale. Putem constata cu strângere de inimă că la 19 de independenţă nu avem conştiinţa propriei identităţi. Încă nu ne-am lămurit ce limbă vorbim şi cine suntem.
Se pare, noi basarabenii, ar trebui, sa invatam ce inseamna sa fii patriot,dedicat cauzei nationale de la fratii nostri ardeleni care nu au uitat niciodata in decursul secolelor de ocupatie austriaca si ungara ca sunt romani. Trăim 19 ani de demagogie, R. Moldova este un stat constituit pe un teritoriu istoric si de drept apartinand Romaniei. O denumire care nu produce decat confuzie. Moldova adevarata, in care domneste spiritul romanesc, in care sunt majoritatea manastirilor, cetatile de scaun, etc este intre Prut si Carpati.O parte a Moldovei feudale a avut nesansa istorica sa fie anexata de imperiul tarist, rezultatele acelei ocupatii le putem vedea si-n ziua de azi. Nu avem dreptul istoric si moral sa ne numim Republica Moldova, independenti pe placul celor care au inventat natiunea si limba moldoveneasca, adica ocupantii rusi si sovietici. Prin urmare, aceasta aniversare pentru romanii basarabeni este de trista amintire.
Atitudinile fata de valorile sfinte, fata de marele adevar istoric « SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM » dezbina, in continuare, clasa politica din Basarabia . O platforma unica nationala a fortelor democratice, bazată pe redobindirea identitatii si constiintei romanesti, este singura cale, care ar putea să ne redea Libertatea şi să ne scoată din sfera de influenta rusa, convingându-i pe partenerii occidentali să ne sprijine pe drumul nostru spre spatiul euratlantic, prin reintregirea Natiunii Romane.
Proclamarea – in anul 1991 – a Independentei Republicii Moldova a fost un eveniment istoric Actul de echitate istorica însă va fi decizia de reunificare a celor doua state romanesti, România şi Basarabia. Dumnezeu să ne ajute !
SCURT ISTORIC
1. R. Moldova este parte a Basarabiei, care, la rândul său face parte din Principatul Moldovei, acesta din urmă a contribuit la naşterea statului România.
Românimea zilelor noastre Continuare .......
Sursa: Basaraia Literara

Etichete: ,

**

0 comentarii

Trackback URL | Comments RSS Feed |

Spune-ţi părerea!

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro