• Articole recente

  • Unire

  • Moldova

  • Spune-ţi părerea !

  • Romania - Basarabia

  • Istorie

  • Cooperare cu Rusia

Presa din Basarabia

Bloguri unite

Ghimpu: „Rusia nu se poate împăca cu faptul că suntem independenți”

„Rusia a rămas pe aceeași poziție – din păcate, nu se poate împăca cu faptul că suntem un stat independent, că avem și noi aceleași drepturi și că dorim să ne construim de sine stătător, ca și poporul rus, viitorul”. Declarația a fost făcută de președintele interimar, Mihai Ghimpu, în cadrul unei emisiuni la postul național de televiziune, Moldova 1.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, semnarea decretului privind desemnarea zilei de 28 iunie – zi a ocupației sovietice nu a fost motivul blocării produselor moldovenești pe piața rusă. „Era sau nu semnat decretul, adevărata țintă erau alegerile. Încă înainte de acest decret, deja staționau câteva mașini cu produse moldovenești la vamă”, a menționat președintele interimar.

Pe de altă parte, Mihai Ghimpu recunoaște că, tactic, putea fi mai corectă semnarea acestui decret după alegeri, ca Rusia să nu aibă ocazia să lovească în imaginea Alianței pentru Integrare. „Dacă la 28 iunie curent se împlineau 70 de ani de la ocupație, probabil era corect așa. Dar nu poți trăi 70 de ani cu gândul că adevărul este ascuns și minciuna stă în capul mesei”, crede președintele Ghimpu. „Puteam trăi și mai departe așa, dar cum trăim noi? Cu capul plecat sau demn și privind spre un viitor european?”, a conchis Ghimpu.

De menționat că decretul privind instituirea zilei de 28 iunie 1940 – zi a ocupației sovietice a fost condamnat de către Rusia, care a calificat decretul lui Ghimpu drept „un act planificat al unei campanii politice, îndreptată împotriva relaţiilor moldo-ruse, o încercare directă de denaturare a istoriei mondiale, dar şi de a îndreptăţi politica falimentară a autorităților din Republica Moldova.

O lună mai târziu de la semnarea decretului, acesta a fost declarat ilegal de către Curtea Constituțională, pe motiv că „președintele interimar a încercat să dea o apreciere juridică unor evenimente istorice” și că Ghimpu ar fi încălcat 7 articole din constituție atunci când a instituit ziua de 28 iunie – zi a ocupației sovietice.
sursa: jurnal.md
foto: eleonora-lisnic. blogspot.com

Etichete: , , ,

**

0 comentarii

Trackback URL | Comments RSS Feed |

Spune-ţi părerea!

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro