marți, 19 ianuarie 2010

Protocolul de colaborare în domeniul Educaţiei

Printre subiectele propuse de Ministerul Educaţiei a R. Moldova pentru agenda vizitei, în perioada 27-28 ianuarie 2010, a Preşedintelui României, Traian Băsescu, în R. Moldova se înscrie şi cel de acordare de către Universitatea Tehnică din Moldova a titlului de Doctor Honoris Cauza.
Conducerea Ministerului Educaţiei a mai propus iniţierea consultărilor, la nivel de experţi, în vederea demarării negocierilor pentru semnarea Protocolului de colaborare în domeniul educaţiei între ministerele de resort din ambele ţări. Totodată, vor fi organizate consultări ministeriale în segmentul recunoaşterii reciproce a actelor de studii, inclusiv iniţierea procesului de amendare şi reactualizare a Acordului între Guvernele Moldovei şi României privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, acordate de instituţii de învăţământ acreditate în Moldova şi România, semnat la Chişinău, la 20 iunie 1998.
În scopul evaluării actelor privind studiile cetăţenilor din Moldova în România şi, respectiv, a cetăţenilor României în Moldova, este propusă crearea unui grup de lucru comun, care va examina posibilităţile criării unei baze de date a elevilor şi studenţilor vizaţi, recunoaşterea reciprocă a actelor de studii şi calificărilor, mobilitatea academică, cooperarea interuniversitară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro