duminică, 29 august 2010

ROMÂNIA CELOR TREI GRANIŢE

Clasa politică românească din România şi Republica Moldova, deşi se află într-o etapă de deschidere care revigorează fiorii amorţiţi din anul 1990, are de recuperat încă multe capitole prin care istoria vitregă şi unele figuri politice de tristă amintire - străine şi autohtone - ni le-au provocat. Teritoriul istoric românesc, cel cunoscut şi sub sintagma de carpato-dunăreano-pontic este fărâmiţat în urma odiosului Pact sovieto-german (Ribbentrop-Molotov), din septembrie 1939, deşi unitatea geografică şi etnică a spaţiului rezistă în cele mai simple structuri şi manifestări sociale.

În fond, spiritul popular are o statornicie recunoscută faţă de valurile novatoare ale modernismului. Nu aceeaşi rezistenţă se poate vedea la mulţi dintre cei care pretind a face parte dintre elite, în mod ciudat acestea - politice, literare, ştiinţifice chiar - ajung să dea prioritate mai curând unor necesităţi zilnice fizilologice (ca să nu zic animalice), egoiste. Avusesem ocazia să aud cu toată surprinderea un eminent profesor de istorie care s-a trezit vorbind că pentru el personal nu contează problemele şi interesele naţionale - chestiuni romantice - principalul pentru domnia sa este să aibă burta şi buzunarele pline la timp. Mă întrebam şi l-am rugat atunci să mă dumirească răspunzăndu-mi cum se deosebeşte de un bou, întrucât necesităţile lui şi ale animalului sunt - în esenţa lor - cam aceleaşi, în ambele cazuri nefiind vorba, desigur, de ceea ce numim CONŞTIINŢĂ.

Basarabia, cea înghesuită "ca un strugure pe harta Uniunii" cum glăsuia un vers dintr-o poezie imperialist-sovietică, era considerată pierdută de mulţi "cunoscători obiectivi" (tot din categoria celor fără conştiinţă naţională). Faptul că reintrase o lungă perioadă sub cizma Moscovei, prin "patriotul maldavan" Voronin, era pentru aceştia un indiciu că românii basarabeni nu mai pot de dorul defunctului URSS şi vor să revină cu orice preţ în sânul imperiului totalitar. Continuare ...

2 comentarii:

  1. articolul il gasiti pe
    http://orizonturiromanesti.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. România Mare ! Soarele Rasare ! România Mare ! Zborul inspre Soare ! 2. România Mare ! Sfintele Hotare ! România Mare ! Se aprinde’n Zare ! 3. România Mare ! Vesnica Cântare ! România Mare ! UNICA SALVARE ! 4. România Mare ! A noastra Schimbare ! România Mare ! Vis ce nu mai moare ! 5. România Mare ! De la mic la Mare ! România Mare ! Inima ni-i tare ! 6. România Mare ! De la munte la Mare ! România Mare ! Dacia cea Mare ! 7. România Mare ! Ultima Suflare ! România Mare ! Adie o Boare ! /Anonim/

    RăspundețiȘtergere

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro