marți, 14 septembrie 2010

Istorie: Cum a inceput Unirea cu Basarabia..?

Cererea țăranilor, membri ai Zemstvei judeţene din Bălţi, către Adunarea Zemstvei din acel judeţ, ţinută la 2 martie 1918,

Noi, mai jos iscăliţii ai Zemstvei ţinutului Bălţi, cu cinste vă rugăm să aveţi bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei hotărâte pentru adunarea de astăzi a zemstvei, să puneţi la glăsuire dorinţa noastră arătată mai la vale, de a ne uni cu ţara noastră mama România.

Ştiind prea bine că acum o sută şi şase ani am fost furaţi cu de-a sila de la sânul dulce al mamei noastre scumpe cu care am făcut un trup şi un suflet;

Știind prea bine că în vremurile acestea grele, când după ce ne va izbăvi Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocorit şi întunecat atât amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolşevice, iar România ne-a dat ajutor frăţesc în zile de grea primejdie, curăţindu-ne ţara de duşmani, dându-ne scutul, liniştea şi rânduiala pierdută;

Ştiind prea bine că singuri sîntem şi prea puţini şi prea neputincioşi, pentru a ne putea ocârmui şi apăra singuri, fără a cădea din nou sub alt jug străin, care să ne facă iarăşi robi;


HOTĂRÂM în numele ţinutului nostru Bălţi să ne unim din nou cu scumpa noastră ţară-mamă: România, voind să împărţim cu ea frăţeşte tot norocul şi nevoile noastre viitoare ca şi în vremurile Moldovei lui Ştefan cel Mare.

Această hotărâre nestrămutată şi sfântă a noastră rugăm să fie trimisă fără întârziere Sfatului Ţării din Chişinău, pentru ca acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă în numele întregii ţări: sfânta, mântuitoarea, mult dorita şi veşnica noastră Unire cu ţara noastră mamă România, în care ne punem nădejdea, căci ca bună mamă ne va garanta frăţie deplină şi drepturile căpătate de norod prin revoluţia din 1917.

Ioan Scobioală, Ioan Cazacencu, Simion Ciobanu, Ioan Curiţa, Vasele Costică, A. Filip, V. Osadciuc, D. Garconiţa, N. Miaună, Gh. Popovici, Ioan Sarciuc, Vasile Focşa, F.Grigoriev, Gh. Ciobanu, St. Roşca, P. Saltinschi, Gh. Cocoş, M. Moscalu”

Bălţi, 3 faur 1918.

Președintele adunării Zemstvei punând la vot dorinţa celor douăzeci de reprezentanţi a fost aprobată în unanimitate:

“Adunarea generală a Zemstvei din districtul Bălţi, născută din alegerile regionale ce au avut loc la (în) decembrie 1917 şi convocată în ziua de 1 martie 1918 pentru votarea bugetelor şi altor măsuri necesare bunului mers al administraţiunei şi veţei economice în acestă regiune, în unire cu adunarea generală a tuturor marilor proprietari, întruniţi în ziua de 3 martie 1918, terminând lucrările sale, înainte de a închide sesiunea, a discutat şi votat în unanimitate următoarea moţiune depusă pe biroul adunărei de către membrii Zemstvei şi a marilor proprietari.

Rezemat pe principiile proclamate de marea revoluţiune a popoarelor fostului mare imperiu al tuturor Ruşilor, care în primul rând odată cu libertatea şi egalitatea tuturor indivizilor în faţa legilor, a proclamat libertatea naţionalităţilor de a dispune singure de soarta şi străbunii noştri români Între Nistru şi Prut, a proclamat în ziua de 2 decembrie 1917 Basarabia ca republică moldovenească independentă şi de sine stătătoare.

Ţinând seama că viaţa şi propăşirea economică şi culturală a unui popor este în raport direct cu forţa vie şi aptitudinile cu care Dumnezeu l-a hărăzit, că în unire stă puterea şi că unde-s doi puterea creşte;

Ţinând seama că în timp de 19 veacuri, Basarabia a fost totdeauna un trup cu Moldova de pe dreapta Prutului şi că soarta ei a fost de-a pururea legată de cea a Principatelor Dunărene cu care a gustat aceleaşi bucurii;
 
Ţinând seama că în anul 1812 în urma fărdelegilor sângeroase ale tuturor popoarelor europene, Basarabia a fost smulsă fără consimţământul ei de la trunchiul ei etnografic al naţiunei sale de origină şi,

Ţinând seama de pilda splendidă pe care tânărul regat al României a dat în scurtul timp de când a fost recunoscut stat independent, atrâgându-şi astăzi admiraţiunea şi iubirea tuturor popoarelor din lume şi chiar respectul duşmanului comun,

Proclamăm astăzi în mod solemn, în faţa lui Dumnezeu şi lumei întregi că cerem unirea Basarabiei cu regatul României subt al căruia regim constituţional şi subt ocrotirea legilor ei de monarhie democratică vedem siguranţa existenţei noastre naţionale şi propăşirii economice şi culturale.

Facem apel la toate adunările… din întreaga Basarabie de la Hotin până la Izmail să se unească prin votul lor la moţiunea noastră şi să ceară Sfatului Ţărei la Chişinău să trimeată o delegaţiune ca reprezentanţi din toate adunările regionale şi proprietare la Iaşi pentru a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament şi credinţă către Regele Ferdinad I, Rege al tuturor românilor”.

Bălţi, 3 faur 1918.

Sursa: Tribuna-Basarabiei.ro cu referire la "Constiinta Națională a Romanilor Moldoveni" - Gheorghe Ghimpu

7 comentarii:

  1. EXACT SITUATIA DE AZI - "Ştiind prea bine că singuri sîntem şi prea puţini şi prea neputincioşi, pentru a ne putea ocârmui şi apăra singuri, fără a cădea din nou sub alt jug străin, care să ne facă iarăşi robi;"

    RăspundețiȘtergere
  2. RESPECT PENTRU FAMILIA GHIMPU !
    “Sursa: Tribuna-Basarabiei.ro cu referire la “Constiinta Națională a Romanilor Moldoveni” – Gheorghe Ghimpu”

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu este nevoie decât de o scânteie și istoria se poate repeta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne Ajuta si Fa ca istoria sa se repete si toti romanii sa fie iar impreuna!

    RăspundețiȘtergere
  5. Oare nu suntem prea exaltati ? Dupa atita amar de ani de spalare a creierelor bietilor basarabeni de catre dracescul sistem KGB-ist al imperialistilor rusi, sovieti ci si acum din nou a ultimului stat imperialist din lumea secolului XXI ce vrem ? Dupa greselile idioate ale statului Roman fata de basarabeni de dupa 1918 ce mai vrem ? Cite linii CF sau drumuri a facut Romania in Basarabia ? Citi hoti si derbedei a trimis Romania in Basarabia ? Dupa 1989 de ce Dl. Iliescu nu a acceptat la inceputul anilor 90 sa fie alimentata cu energie electrica Basarabia din sistemul national al Romaniei caci ar fi fost o nimica toata ?! Aceasta in situatia in care amaritii de basarabeni erau alimentati cu energie din Transnistria ! Acum ne batem cu pumnii in piept si luam foc de simtaminte patriotice... Mai bine sa ne recunoastem in public greselile si in primul rind sa le cerem iertare fratilor de peste Prut si dupa aceia sa vorbim de lucrurile sfinte ale acestui popor amarit care inca poarta numele de romani.....

    RăspundețiȘtergere
  6. Noi nu sintem basareni. Noi sintem moldovani!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. LECTII de istorie a ROMANILOR pentru MANKURTII si MANIPULATORII PCRM-Pasat-Lupu (COLOANA a-5-a RUSA de manipulare in masa).

    Miron Costin:

    „Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat si înrădăcinat: RUMÂN.
    Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară NU ÎNTREBĂM: ŞTII MOLDOVENEŞTE?, CE ŞTII ROMÂNEŞTE?, adecă RÂMLENEŞTE, puţin nu zicem: sţis romaniţe? pre limba latinească.
    Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută.
    Şi aşa ieste acestor ţări si ţărâi noastre, Moldovei si Ţărâi Munteneşti NUMELE CEL DIREPTU de moşie, IESTE RUMÂN, cum să răspundŭ şi acum toşi acéia din ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: ŢARA ROMÂNEASCĂ.”

    Dimitrie Cantemir a scris în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”:

    “Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu moldovenii; dar rostirea lor este ceva mai aspră, precum: giur, pe care valahul îl rosteşte jur, ca leşescul z sau franţuzescul j; Dumnedzeu, valah Dumnezău; acmu, valah acuma; acela, valah ahela. ”

    Domnul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca “Duce al Moldovei” printr-o scrisoare în care se adăuga că MOLDOVA ESTE PARTE A NAŢIUNII VLAHE (ROMÂNE):
    dux Moldavie partium seu nationis Wlachie.

    Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii si valahii “au aceleaşi limbă si obiceiuri”.

    MOARTE MINCIUNII OCUPANTULUI RUS!
    200 de ani de MINCIUNA ORDINARA RUSEASCA AJUNG !

    NU EXISTA “POPOR MOLDOVENESC”!

    NU EXISTA “LIMBA MOLDOVENEASCA”!

    NU EXISTA “republica moldova”!

    Exista DOAR poporul ROMAN,limba ROMANA si ROMANIA,urmasa DACIEI strabune!

    RăspundețiȘtergere

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro