• Articole recente

  • Unire

  • Moldova

  • Spune-ţi părerea !

  • Romania - Basarabia

  • Istorie

  • Cooperare cu Rusia

Presa din Basarabia

Bloguri unite

SECRETELE ISTORIEI : ADEVĂRUL DESPRE MAREŞAL - DOCUMENTE DE ARHIVA - Partea a 14-a



În exclusivitate pentru Secretele Istoriei şi Tribuna Basarabiei
Alexandru Moraru „BASARABIA : ADEVĂRUL DESPRE MAREŞAL”
(DOCUMENTE  DE ARHIVĂ )

- Partea a 14-a  -

Documentul 67

RAPORT DE ANCHETĂ
AL COMISIUNEI INSTITUITĂ CONFORM ORDINULUI
DOMNULUI MAREŞAL ION ANTONESCU,
CONDUCĂTORUL STATULUI,
PENTRU CERCETAREA NEREGULELOR
DE LA GHETOUL DIN CHIŞINĂU.



           Comisiunea, formată din Domnii: General de Divizie Niculescu Constantin, Comandantul Militar al Capitalei, ca Preşedinte şi General Magistrat Stroe Ştefan, Inspectorul Justiţiei Militare, Laurenţiu Preoţescu, Preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Traian Niculescu, Procurorul General al Curţii de Apel Chişinău,          Lt. Colonel Alexandru Mădârjac, Procuror Instructor la Curtea Marţială a Capitalei şi Inspector General Păunescu, de la Banca Naţională ca membrii, toţi numiţi din ordinul Domnului Mareşal Ion Antonescu, transmis cu Nr. 217 din 4 decembrie 1941, de către Secretariatul General al Preşidenţiei Consiliului de Miniştri, şi-a început lucrările, privitoare la anchetarea neregulilor din ghetto-ul Chişinău, în ziua de 4 decembrie 1941.

           Ni s-a încredinţat, drept material documentar de bază, din partea Preşedenţiei Consiliului de Miniştri: o notă informativă, raportul Nr. 741/941 al Parchetului Lăpuşna, raportul din 1 Decembrie 1941 al Secretariatului General al Preşedenţiei către Domnul Mareşal, copie de pe raportul de anchetă al Comisiei instituită pentru cercetarea dispariţiei unei cantităţi de aur, provenită de la KISEL KREMER şi alţii, din ghettou şi o notă rezumativă intitulată „Ghettou”, prin care sub denumirea de „Jaf organizat”, se trasează direcţiile neregulilor săvârşite, determinând astfel obiectivele cercetării şi anume: lipsa de organizare a ghettou-lui, înlesnirea comiterii de infracţiuni, prin amestecul creştinilor cu evreii din ghettou şi meţinerea unei situaţiuni a celor internaţi, evadări din ghettou, intrare în ghettou a diferitor persoane suspecte şi fără control, datorită cărora s-au înlesnit şi săvârşit tranzacţiuni în dauna Statului, lipsa de organizare în strângerea aurului de către B.N.R., jafuri şi crime săvârşite cu ocazia evacuărilor şi trecerilor peste Nistru.

           Deasemenea, Domnul Ministru al Justiţiei, ne-a mai încredinţat şi raportul Nr. 512 din 3 decembrie 1941 al Domnului Procuror General al Curţii de Apel Chişinău şi câteva anexe, referitor la unele nereguli şi infracţiuni săvârşite, tot în legătură cu lagărele evreilor din Basarabia.

           În scopul executării misiunii date, Comisiunea s-a transportat în ziua de       6 decembrie 1941, la Chişinău, după ce în prealabil s-a determinat programul de lucru. S-a hotărât anume, să se parcurgă pe etape, fazele generatoare de infracţiuni şi nereguli în legătură cu înfiinţarea, oragnizarea şi evacuarea ghettou-lui, precum şi verificarea în linii generale a tuturor consecinţelor decurgând din activităţile de mai sus, cum ar fi:

-   Opera de proteguire şi conservare a bunurilor mobile şi imobile ce intră în patrimoniul Statului, exercitate de organele administrative ale Basarabiei;

-   Condiţiunile juridice ce nasc pentru evacuaţi şi averile rămase pe urma lor, pe baza actelor de Guvernământ şi legiuirilor edictate;

-   Imixtiunile în atribuţii, drept rezultat al suprapunerii anumitor împuterniciri izvorâte din legi, atât pentru Guvernământul Basarabiei, cât şi pentru Înaltele Comandamente Militare.

           În activitatea sa urmată, Comisiunea s-a deplasat în Ghettou şi la Orhei, a ascultat 137 informatori, cu parte din ei procedând şi la confruntări şi a procurat tot materialul documentar oficial, în legătură cu lagărele şi ghettourile din Basarabia.

       Înainte de a păşi la expunerea constatărilor şi concluziunilor noastre, drept rezultat al cercetărilor executate, socotim necesar a prezenta, unele fenomene care punctează în chip deosebit, atmosfera generală şi activitatea provinciei de peste Prut.

           Sunt indicaţiuni care vor servi în cumpănirea hotărârilor ce se vor lua şi care se referă la:

A.   Psihoza specială, înclinată către delaţiuni şi exagerare.

Frământările sociale din ultimul timp, motivate în parte de unele greutăţi iniţiale în organizarea administrativă, sentimentele de răzbunare, lipsa de scrupulozitate şi de control a conştiinţei multora, au deslănţuit în Basarabia o adevărată avalanşă de pretinşi informatori, care prin: note informative, denunţuri sau şoapte, au creat o atmosferă de permanentă suspeciune, ce contribuie, pe deoparte la îngreunarea operei de reconstrucţie şi aşezare normală a vieţii de acolo, iar pe de altă parte, la necomplecta şi uneori nereala înconoştiinţare a Conducerii Statului, asupra stărilor de fapt din Basarabia.

La crearea atmosferei menţionate mai sus, a contribuit în bună măsură şi ambiţiile nesatisfăcute a unora din localnici, care se aşteptau la aşezarea lor în diferite funcţiuni publice.

Factorii de la care provin asemenea manifestări sunt:

1. Elemente din masa cetăţenilor, care sub masca anonimatului, sau a falselor identităţi, comunică în scris, reprezentanţilor aparaturei administrative sau Comendamentelor Militare, diferite informaţiuni, auzite sau inventate, expunându-le prin prisma exagerării, sau adeseori prin acea a sentimentului de răzbunare şi invidie.

Asemenea denunţuri nu au ocolit nici exponenţii cei mai neînaintaţi ai vieţii publice, cum spre exemplu: Generalul Zwiedineck, fost Subsecretar de Stat al Românizării, şi Generalul Athanasiu, Comandantul Corpului 3 Armată. Conselierul Dardan de la Curtea de Apel Chişinău, ne-a mărturisit că a fost informat că, însăşi N.K.V.D.-ul comunist, s-a speriat de mulţimea denunţurilor din Basarabia. Primise peste 50.000.

2. Unii intelectuali, care se pretind bine informaţi, simţindu-se obligaţi a se aşeza pe o linie de interes sau pentru a-şi satisface sentimentele de răzbunare.
          Dăm două exemple edificatoare:

a. Avocatul Cernăuţianu Ilie, din Chişinău, comunică Căpitanului de rezervă Cepescu, de la Guvernământul Basarabiei că ştie multe lucruri cu privire la traficurile ce se fac în ghettou.
Comisiunea, ţinând socoteala de poziţiunea informatorului propus şi a garanţiei de seriozitate ce prezintă, a dispus chemarea lui.

La interogatoriul luat, ne-a declarat că „a auzit vorbindu-se” de pe la grefierii de la Curtea de apel, că se putea obţine o amânare a plecării evreilor evacuaţi, contra 10.000 lei. Nu dă nici o preciziune, nu face nici un control şi lansează ştirea.

Deasemenea, ne-a mai declarat, că grefierul Adascăliţi de la Curtea de Apel, i-a spus că în ziua plebiscitului, Avocatul Hogaş de la Primărie, vorbind cu          Dl. Sălceanu, i-a comunicat că evreul Schur îi ţine un milion la dispoziţie, ca să-i înlesnească rămânerea în Chişinău.

Şi aici, transmite informaţie din auzite şi aceasta comunicată prin a treia persoană, informaţiune care se plasează cu totul în domeniul neseriozităţii.

b. Locotenentul de rezervă Constantin Bădescu, funcţionar la Ministerul de Interne şi actualmente domiciliat în Craiova, se prezintă Primarului Municipiului Chişinău şi îi cere să facă imediat o descindere la imobilul din str. Mihai Viteazul Nr. 23, locuinţa Int. Cpt. Roescu, de la Guvernământ, unde s-ar găsi multe obiecte preţioase şi mari cantităţi de aur. S-a executat descinderea şi nu s-a găsit nimic, fapt care a determinat suspeciunea colportată că valorile au existat, însă au fost sustrase.

Întrebat de Comisiune, ce l-a determinat să facă acest denunţ verbal, ne-a răspuns prin declaraţie scrisă că, pur şi simplu, a vrut să se răzbune pe Căpitanul Roescu cu care avusese un incident, încheind depoziţia cu următoarea frază, care-i carecterizează în întregime mentalitatea: „... considerîndu-mă complect satisfăcut, servindu-i de lecţie şi în viitor şi să ţină minte că i-am făcut şi eu boala”.

3. Agenţii informatori de Stat. Din lipsa unui control serios în recrutarea lor şi a insuficienţei pregătirii profesionale, dau note informative lipsite de seriozitate şi obiectivitate. Adesea ori traficau cu însăşi funcţiunea lor. Dăm cîteva exemple:

a. În ziua de 9 Decembrie 1941, parvine Comisiunei, o notă informativă cu menţiunea expresă că provine din „Constatare personală”, prin care se afirmă că, la data de mai sus, a văzut ieşind din Chişinău, prin bariera Hănceşti, două camioane încărcate cu mobilă şi covoare şi că în unul din ele se afla lângă şofer, Colonelul Eugen Dumitrescu.

Ori, este ştiut că încă de la 5 Decembrie, Colonelul Dumitrescu, era arestat la Parchetul Militar C.M.C., iar camioanele urmărite prin toate Legiunile de Jandarmi, în traseul lor probabil, n-au fost găsite.

b. Agenţii speciali de informaţie: Madan Constantin, Cojocaru Ion, Nedu Ion, Marin Gheorghe şi Const. Ionescu, ataşaţi Guvernământului, pentru opera informativă, înscenează, cu asentimentul superiorilor lor, înlesnirea evadării unor evrei, sub pretextul de a descoperi pe acei care se ocupau cu asemenea practici şi cu acest prilej îşi însuşesc o importantă cantitate de aur de la evreii, obiect al înscenării. Toţi se află arestaţi şi în cercetarea Cabinetului de Instrucţie al Tribunalului Lăpuşna.

4. Acţiunea subversivă întreţinută de mişcarea legionară.

Lt. Colonelul Pallade ne prezintă nota informativă cu Nr. 2505 din 10 Noiembrie 1941, prin care se menţionează că, mişcarea legionară din Moldova, Basarabia şi Bucovina, a trimis instrucţiuni tuturor centrelor judeţene, pentru a crea şi întreţine o atmosferă defavorabilă actualului regim, în care scop:

a. Acolo unde există evrei să se formuleze reclamaţiuni, prin care să se arate că cei bogaţi, au cumpărat funcţionarii şi Comisiunile militare, pentru a-i scuti de munca obştească.

b. Să se formuleze reclamaţiuni, pe tema averilor rămase de pe urma evreilor evacuaţi, indicându-se fapte din care să iasă în relief favoritismul interesat.

În acţiunea aceasta, se recomandă să activeze numai legionarii care au luptat pe front şi sunt în prezent demobilizaţi, iar insinuările să fie difuzate în pătura de jos şi în special printre femeile celor imobilizaţi, pentru a-şi crea astfel o masă de nemulţumiţi, în scopul unor viitoare demonstraţiuni.

Deasemenea, ni s-a mai prezentat, o altă notă informativă cu Nr. 2784 din 27 Noiembrie 1941, precum şi raportul Nr. 2770 din 2 Decmbrie 1941, al Biroului Statistic Militar Iaşi, către Marele Stat Major, Secţia II-a, prin care se arată că, tot din rândurile legionare porneşte o acţiune de defăimare a armatei. Se menţionează câteva cazuri concrete, care conduc la convingerea subliniată mai sus.


B. Ambianţa prielnică de alunecare în domeniul incorectitudinei.

Până la ocuparea Odessei, a dăinuit pe întreg teritoriul Basarabiei, atmosfera de războiu, drept rezultat normal al mişcărilor de trupe, trenuri de răniţi şi măsuri de siguranţă pentru asigurarea spatelui trupelor de operaţii, etc.

În aceste condiţiuni, instrumentul de ordine din cadrul aparatului adminsitrativ îşi exercită mai greu atribuţiunile.

Pe de altă parte, situaţia evreilor supuşi restricţiunilor impuse de imperative superioare, excită în bună măsură înclinarea către abuz. Aceasta s-a accentuat       pe măsura ce nevoile de trai ale evreilor îi constrângeau mai mult şi dorinţa de libertate, îi făcea să recurgă la toate combinaţiunile posibile, dând astfel frâu liber tentaţiei celor de care depindea înlesnirea oricărui avantaj, ce li se putea face.

Deasemenea sentimentul unanim, că ei erau deja scoşi de sub ocrotirea legilor, făcea ca orice părticică de autoritate, să-şi amplifice puterea şi să încurajeze samovolnicia.

În special, cu ocazia evacuărilor, atât înainte de pornire, cât şi pe traseele urmate, când convoaiele acestor evrei, se reduceau la simple turme anonime, fără personalitate şi fără identitate, când viaţa lor nu mai reprezinta o noţiune demnă de protejat, atmosfera abuzivă a crescut în intensitate, contaminând ca o molimă, aproape toate conştiinţele, cu rosturi sau fără rosturi, în asemenea operaţii.

Predomina ideea nerăspunderei, care înflăcăra şi trezea instinctele primare. La adăpostul ei, chiar unele proeminenţe ale cinstei şi probităţii, au sărit de pe linia conduitei lor şi s-au învălmăşit în ambianţa încălcărilor de legi. Cazul căpitanului Alexăndrescu, pe care-l vom expune în curpinsul raportului de faţă.

În toate acestea de mai sus, a ajutat fără îndoială, agitaţia şi fuga naturală către salvare, din partea evreilor, care au pus în slujba disperării lor, toate moravurile atavice ce-i caracterizează.

Deşi, în bună măsură, materialul informativ asupra activităţilor delictoase din Basarabia, în legătură cu evreii, a fost viciat din lipsă de seriozitate şi adeseori copleşit de sentimente de răzbunare, totuşi Comisiunea a putut culege din complexitatea lui, unele indicaţiuni preţioase, care ne-a putut conduce pe făgaşul îndeplinirei misiunei date.

Sprijiniţi pe aceste informaţiuni şi parcurgând întreg sistemul de investigaţiuni îngăduit unei cercetări, am reuşit să prezentăm în raportul de faţă, date, în majoritate precise, asupra: înfiinţării ghettoului din Chişinău şi lagărelor din Basarabia, a vieţii în ghettou şi lagăre, a evacuărilor, neregulelor şi infracţiunilor săvârşite, în legătură cu aceste situaţiuni, după cum urmează:



I. Înfiinţarea ghettou-lui din Chişinău şi a lagărelor din Basarabia

A. Situaţia generală din Chişinău, în primele zile după ocupare.

În ziua de 18 Iulie 1941, trupele Româneşti depăşiseră în înaintarea lor desrobitoare, Capitala Basarabiei, care se mistuia prin foc şi-şi zguduia temeliile dinamitate de către armata roşie, care se retrăgea.

Colonelul D. Tudosie, Subşeful Statului Major al Armatei 4, este numit Comandant Militar al Chişinăului şi împrejurimilor sale, unde intra în ziua de 19 Iulie, cu un personal redus, de însoţire şi siguranţă.

Oraşul prezenta în întregimea lui, aspectul tragediei trăite. Ruine fumegânde la fiecare pas, cadavre de oameni şi animale, presărate în tot locul, bande de derbedei şi corbi ai nenorocirilor, care jefuiau, dezertori şi elemente înarmate, din arma comunistă, care stăpâneau periferiile, precum şi paralizia totală a oricărei activităţi de trai.

Stabilirea ordinei şi siguranţei era preocuparea de căpetenie, atât în scopul reluării unui ritm normal de viaţă în oraş, cât şi pentru acela de a asigura liniştea necesară în spatele trupelor de operaţii. Cu toate eforturile depuse, elementele de turbare îşi continuau activitatea, prin semnalizări luminoase, focuri de armă în timpul nopţii şi dezordini periferice.

B. Prezenţa elementului evreiesc

Rămaşi în număr destul de însemnat, marcau prima şi cea mai serioasă piedică în opera de reconstrucţie şi stabilizare a liniştei şi siguranţei publice.

Această constatare se deduce din următoarele stări de fapt:

1.  Trecutul nu prea îndepărtat a celor 22 ani de stăpânire Românească în Basarabia, era destul de încercat, de permanenta ostilitate pe care ei o manifestaseră contra tuturor intereselor Româneşti. Ignorând cu totul bunăvoinţa stăpânirii noastre, care-i egalase cu Românii în făgaşurile tuturor drepturilor, ei nu-şi luau totuşi ochii şi gândurile de la răsăritul secerei şi ciocanului, formând din pământul Basarabiei, pepeniera principală de recrutare a majorităţii infractorilor contra siguranţei Statului şi ordinei publice.

2.  În Iunie 1940, când trupele Româneşti, au trăit dureroasele clipe ale retragerei fără luptă, amarul tuturor umilinţelor, tot evreii l-au provocat. Slăvind zgomotos fericirea roşie care se apropia, pălmuiau prin batjocoră şi sfidare, obrazul crispat al ostaşului Român, care se supunea fără voie, unei ruşini copleşitoare.

3. Aceiaşi atitudine de persecuţie şi apăsare şi-au imprimat-o faţă de românii vremelnic rămaşi sub stăpânirea comunistă. Mărturiile preotului Burjacovski Vladimir, profesor Ilica şi Avocat Constantin Stroenescu, date în faţa Comisiei, evidenţiază din plin ura desfăşurată de aceste elemente, contra a tot ce era românesc în Basarabia îngenunchiată.

4. Evreii care au însoţit trupele ruseşti în retragere, au căutat deasemeni să-şi manifeste sentimentul de duşmănie, faţă de Ţara Românească, care-i ocrotise, prin distrugerea propriilor lor imobile, pentru a nu rămâne intacte în patrimoniul Statului, iar parte din acei rămaşi, în prezenţa trupelor române de ocupaţie, au contribuit în largă măsură la sabotarea dispoziţiunilor de ordine şi siguranţă, luate iniţial de Comandamentul Militar.

C. Iniţiativa înfiinţării ghettoului din Chişinău şi sectorul destinat pentru aceasta

Faţă de starea de fapt arătate şi drept urmare a unei consfătuiri între Guvernatorul Basarabiei şi Colonelul Tudosie, s-a hotărât înfiinţarea unui ghettou în Chişinău, începând de la 22-23 Iulie 1941, adică după 4 zile de la intrarea Colonelului Tudosie în Chişinău.

S-a destinat pentru ghettou, partea de jos a oraşului, spre Visternicieni, la început într-o cuprindere mai mare şi ulterior restrânsă, pentru a se uşura posibilităţile de pază şi siguranţă.

D. Înfiinţarea lagărelor în restul Basarabiei.

În ce priveşte restul Provinciei, unde periculozitatea elementului evreiesc era aceiaşi, s-a dispus prin ordinul Nr. 61 din 24 Iulie 1941, al Guvernatorului Basarabiei, către Prefecturile de judeţ, de a se face lagăre în care să se strângă toţi evreii.

Centrele de strângere, au fost la: Rautel, Limbeni şi Râşcani, pentru evreii din judeţul Bălţi; Pădurea Alexandru cel Bun şi Rubleniţa, pentru cei din judeţul Soroca; Secureni şi Edineţ, pentru cei din Hotin şi Nordul Bucovinei.

Deasemenea, la Orhei, Cahul, Ismail, Chilia Nouă şi Bolgrad.

Constatându-se însă că, unele lagăre, nu corespondeau unor condiţiuni acceptabile de viaţă, s-au luat măsuri de mutarea lor, după cum urmează: evreii din lagărele de la Pădurile Alexandru cel Bun şi Rubelniţă, au fost cazaţi la Vetujeni, iar cei de la Rautel, Limbeni şi Râşcani, la lagărul de la Mărculeşti.

În ziua de 16 august 1941, dată când aşezarea în lagăre era aproape terminată, au fost aduşi din Transnistria în Basarabia, fără prealabilă formalitate, de către Germani, pe podul de la Iampol-Cosăuţi, un număr de 13.000 evrei, sub pretextul că ar fi fost dintre aceia fugiţi din faţa trupelor noastre.

Aceşti evrei, au fost dirijaţi şi cazaţi tot în lagărul de la Vertujeni.

E. Ordine, instrucţiuni iniţiale

De la început, trebuie să remarcăm că, atât Marele Cartier Genral, cât şi Guvernământul Basarabiei şi Comandamentul Militar al Chişinăului, nu au dat instrucţiuni prin care să se stabilească reglementarea regimului de aplicat lagărelor şi ghettoului.

S-au dat iniţial numai directivele în mare, iar dispoziţiunile de detaliu, au fost aplicate în măsura întâmpinării diferitelor greutăţi în conducere, pentru aceste motive, vom arăta mai jos, desfăşurarea numeroaselor defecţiuni, deduse din această lipsă de bază şi în parte regimul deosebit, aplicat la diferitele lagăre, datorită lipsei unei concepţiuni unitare de ansamblu.

Deasemenea, nu s-au dat instrucţiuni nici cu privire la ţinerea statisticii nominale a evreilor instalaţi în lagăre şi ghettoul din Chişinău.


F. Operaţiunea instalării în ghettou.

S-a făcut prin avertisment la locuinţele evreilor din oraş, după care s-au transportat însoţiţi de patrule militare, de poliţie, sau singuri în ghettou, unde fiecare a fost liber să se cazeze după puterile sale.

Nu s-a dat nici o dispoziţiune însă, asupra cantităţii de bagaje îngăduită fiecăruia a lua, asupra condiţiunilor de trai ce-i aşteptau, ori asupra resurselor de întreţinere. Datorită acestui fapt, s-a remarcat o evidentă zăpăceală în grijile puse de internaţi pentru cazare, şi în special, numeroase reveniri în oraş pentru a-şi complecta lipsurile, cu obiecte ce le ridicau din fostele locuinţe. Aceste reveniri, pe baza autorizaţiunei emanate de la Comandamentul Militar al ghettou-lui, au dăinuit până în Septembrie, antrenând cu ele, un întreg cortegiu de tranzacţiuni şi subtilizări de valori, din partea evreilor internaţi, care erau edificaţi cu situaţia şi soarta ce li se destinase. (Declaraţia Int. Cpt. Roescu şi Dr. Potcoavă Voina).

Acesta din urmă, în calitatea sa de şef al Serviciului de Inventariere de pe lângă primăria Municipiului Chişinău, face la 6 septembrie 1941, un raport către Primar, în care arată textul că: „Comndamentul ghettou-lui din localitate, încuviinţează evreilor să vină în oraş, însoţiţi de soldaţi, ca să ridice din obiectele lor casnice, care le-au aparţinut. Unii din aceştia duc obiectele, deja inventariate, iar alţii scot lucrurile casnice din locuri ascunse şi le trasnportă, insistînd în concluzii, pentru a se interveni ca să înceteze această stare de fapt.

În rezumat, ghettoul din Chişinău, a fost înfiinţat la 4 zile după intrarea trupelor româneşti în localitate, fără însă a avea la baza lui, ordine sau instrucţiuni precise, ceea ce a îngăduit comiterea diferitelor abuzuri şi infracţiuni.

II. Măsurile conservatorii pentru bunurile rămase în patrimoniul Statului

În cadrul acestui capitol, ne referim la bunurile mobile şi imobile, aflate pe teritoriul Basarabiei şi foste proprietăţi a evreilor sau persoanelor juridice evreieşti. Trecerea lor în patrimoniul Statului, s-a reglementat şi definitivat prin legea        Nr. 2507 din 3 Septembrie 1941.

Până la această dată, nu se stabilise un regim legal cu privire la destinaţiunea ce urma să li se dea.

Operaţiile, încă în curs, necesitatea de asigurare a spatelui frontului, dispoziţiunile de ordin tactic şi adesori administrativ, luate de Marele Cartier General, care constrângea în parte autoritatea administrativă, au împiedicat desigur, la început, desfăşurarea unei opere de bună gospodărie.

Administraţia Basarabiei a luat totuşi o serie de măsuri, cu scopul de a pune la adăpost averea Statului. Anume, la 29 Iulie 1941, se dă ordinul Nr. 146, către Prefecturi şi Primării, pentru inventarierea proprietăţilor şi bunurilor urbane evreieşti. La 2 august 1941, se da, ca urmare, alt ordin cu Nr. 307, în acelaşi scop. La 4 septembrie 1941, odată cu apariţia Legei Nr. 2507, se dau instrucţiunile cu  Nr. 386, asupra modului de administraţie şi de folosinţa imobilelor intrate legal în patrimoniul Statului. Deasemenea, s-a edictat şi o ordonanţă, pe baza Decretului Lege Nr. 161 din 10 Iulie 1941, obligând pe toţi locuitorii să depună, în termen de 48 de ore, obiectele ce nu le aparţineau sau care au fost furate.

Asupra situaţiei bunurilor din Chişinău şi aceasta, în măsura în care chestiunea venea în atingerea cu obiectul misiunei ordnate, am constatat următoarele:

A. Guvernământul a dat ordinile menţionate mai sus, dar n-a hotărât şi mijloacele de executare. Lipsa de personal şi de fonduri afectate scopului urmărit, a fost cea mai principală piedică pentru a se realiza ceva.

B. Iniţial, nu s-au luat măsuri, pentru oprirea violărilor domiciliilor şi devastărilor ori furtului de mobilier.

S-ar fi putut preveni toate aceste abuzuri, dacă ar fi fost posibilă sigilarea locuinţelor fără stăpân şi intensificarea pazei pe străzi.

C. S-au tolerat imixtiuni în administrarea bunurilor, astfel: Comenduirea Pieţei, repartiza la început locuinţele; numai în August acest atribut a fost trecut Primăriei; deasemenea Cercul de Recrutare a ridicat şi transportat multe materiale.

D. Nu s-a dat urmare, la întâmplările judicioase, ale organelor de execuţie, destinate inventarierei şi valorificării imobilelor. Astfel, Şeful Serviciului de Inventariere de la Primărie, Voinea Potcoavă, înaintează la 26 Septembrie 1941, raportul Nr. 585, către Directoratul Românizării din Guvernământ, în care face o serie de propuneri concrete, în scopul garantării şi valorificării bunurilor Statului şi anume referioare la:

1.  Necesitatea înfiinţării fişei de imobil şi a dosarului special pentru fiecare imobil.
2. Necestitatea evaluării imobilelor şi mobilierului, de comisiuni special cu drept de contestaţie la un for superior.
3.  Necesitatea reparării imobilelor, pentru a evita degradările şi a le face capabile de productivitate.
4. Necesitatea repartizării imobilelor pe sectoare şi a întocmirii unui regulament, prin care să se desvolte normele stabilite, pentru administrarea bunurilor Statului.

E. S-au format succesiv prea multe Comisiuni, de evaluare şi inventariere. Prima, a fost aceea numită de Primărie, urmată de alta a Guvernământului, condusă de Int. Cpt. Roescu, şi în sfârşit în Noiembrie, se înfiinţează pentru comisiuni, prezidate de magistraţi, fapte care au condus la situaţia că, nici astăzi, după 6 luni de la ocuparea Chişinăului, să nu se ştie precis care-i averea mobilă şi imobilă a statului, în acel Municipiu.

F. Începând de la 4 Septembrie 1941, când apare legea Nr. 2506, care instituie plenipotenţa administrării Basarabiei în mâinile Guvernatorului, cu controlul singur al Conducătorului Statului, nu s-a făcut integral uz de acest atribut, pentru a imprima linia de autoritate necesară.

Un exemplu: La 17 Octombrie 1941, Direcţia Romanizării din Guvernământ, cere Comandamentului Militar al Chişinăului, să i se aprobe ridicarea din ghettou a unor mobile, spre a fi colectate în depozitele sale.

I se răspunde de către Comandament cu Nr. 3554 din 18 octombrie 1941, că nu se aprobă până nu se vor termina toate lucrările de evacuare.

Din acest exemplu, deducem că Guvernământul, deşi ca un organ cu deplină autoritate în materie, totuşi s-a lăsat în acest caz, subordonat Comandamentului Militar al oraşului Chişinău.

G. Situaţia aproximativă a imobililor de pe raza Municipiului Chişinău, care au intrat în patrimoniul Statului:

- 1906 imobile în stare locuibilă
- 359 imobile distruse
- 70 imobile în stare rea

În aceste imobile se găsesc:
-   6525 apartamente locuibile;
-   323 apartamente nelocuibile.

 Importanţa ce dăm acestui capitol, este justificată de constatarea că averea mobilă rămasă de la evrei, iniţial a făcut obiectul unei serii întregi de jafuri.

Pentru documentare, ne referim la declaraţiunea Colonelului Tudose, care subliniază textual că:

„În primile 8 zile, nu exista în oraş nici o unitate de poliţie germană.   Din această cauză, formaţiunile militare germane, organizate sau nu, sau izolate în grupuri, au săvârşit acte de forţă, ridicând şi transportând tot ce are mai bun şi mai de valoare din depozite, case părăsite sau părăsite, intrând în conflict şi trecând peste pazele militare române, cu autoritate şi dreptul de cuceritor. Aceste acte, au fost, în repetate rânduri, aduse la cunoştinţă Armatei, Domnului Guvernator şi Domnului Mareşal. Căutarea şi însuşirea de valori, pe care le socoteau ascunse prin case, mobilier, canapele, duşmele, era atracţiunea tuturora, la care se asociau, prin imitaţie, şi militarii izolaţi români. Conţinutul depozitelor şi materialelor din fabrici, au fost în bună parte însuşite de formaţiunile germane. Oriunde se instala o santinelă română, după puţin timp, apăreau formaţiuni auto-germane, dădeau la o parte santinela şi în timpul folosit de acesta pentru raport, încărcau şi plecau”.

Concomitent cu starea iniţială de turburare şi nesiguranţă, haimanalele periferiilor, oameni fără căpătâi şi într-o bună măsură locuitorii suburbanelor sau satelor apropiate, cutreierau străzile, intrau prin case şi dedându-se la nevoie şi la acte de violenţă, furau tot ce le ieşea în cale.

Martorul Voina Potcoavă, arată şi el în declaraţie că mahalalele erau pline de mobilier furat.

În rezumat: NU a existat de la început un plan precis asupra procedurei ce trebuia urmată, pentru a se asigura averea ce revenea Statului.

Mai ales, la început a existat imixtiunea autorităţilor militare în această chestiune, care au împiedicat lucrările organelor îndreptăţite.

 Nici acum, operaţiunea de statistică şi evaluare, nu este încă clarificată.

III. Funcţionarea ghettou-lui din Chişinău şi a lagărelor

A. Paza şi organizarea ghettou-lui 

Ghettoul depindea de Comandamentul Militar al oraşului Chişinău, condus succesiv de: Colonel D. Tudosie, de la 18 Iulie-1 septembrie 1941; General Panaiţu, de la 1-7 septembrie; Colonel Dumitrescu Eugen, de la 7 septembrie-15 noiembrie 1941.

Paza ghettoului s-a făcut de diferite unităţi, care din cauza deplasării lor, în raport cu necesităţile operative, se schimbau mereu.

Dintre unităţile care au concurat la pază, cităm:
-   Compania 1-a din Reg. 50 Infanterie
-   O unitate din Reg. 68 Infanterie
-   Compania 10 Poliţie – Locot. Puşcaşu
-   Compania de fumizare – Cpt. Poenaru
-   Batal. 20 mitr. Div. Lt. Col. Grigorescu şi Locot. Pop Emil de la 9-27 Octombrie 1941
-   Compania 23 Poliţie, transformată ulterior în Comp. Jand. Mobilă Chişinău, de la 27 Octombrie 1941, sub comanda Cpt. Paraschivescu.

Paza şi siguranţa în ghettou nu s-a putut face în condiţiuni bune care să garanteze o asemenea operaţie. Ca prime măsuri, intrările şi ieşirile corespunzătoare străzilor care străbăteu cartierul, s-au baricadat prin garduri înalte de scânduri care mărgineau ghettoul.

Datorită acestui fapt, prin unele case şi curţi care dădeau în aceste străzi de limită, se putea intra şi ieşi în voie şi se puteau transporta clandestin orice obiecte.

Lipsa de efective, faţă de lungimea apreciabilă a cercului de pază cca. 4 km, a fost una din cauzele principale a situaţiei expuse mai sus.

Efectivele de pază au variat între 80-250 oameni, acest din urmă număr fiind atins abia la 27 octombrie 1941.

Înafară de insuficienţele remarcate, menţionăm şi alte piedici, rezultate din însăşi aşezarea ghettoului şi anume:

1. Existenţa în cartierul respectiv a circa 100 familii de creştini, care locuiau acolo. Pentru acestea nu se putea face vreo restricţiune cu privire la circularea, ieşirea şi intrarea în ghettou.

2. Existenţa în acelaşi cartier a manutanţei, depozitului de grâu şi cereale, a Cercului de Recrutare Lăpuşna, fabricelor de săpun, sifoane şi frânghii, pentru care iarăşi opreliştile în circulaţie, nu se puteau îngrădi prea mult.

3. Drumul către aeroport care era foarte circulat, străbătea ghettoul în lungul lui.

Datorită acestor străi de fapt, înlesnirea tuturor traficărilor era aproape naturală, deasemenea şi posibilităţile de evadare.

B. Condiţiunile de viaţă în ghettou

Acestea nu au fost determinate de o reglementare judicioasă şi precisă. Fiecare bogat şi sărac, trăia pe cont propriu.

În acest scop, se autoriza intrarea în ghettou a căruţelor ţărăneşti care aduceau diferite produse alimentare. Colonelul Tudose le-a făcut o brutărie proprie, spital şi farmacie.

Componenţa socială a ghettou-ului era aproximativ următoarea:

-   4.148 bărbaţi, 4.476 femei şi 2.901 copii. Total 11.525 suflete.

Dintre aceştia, erau trecuţi peste 50 ani:

-   1.502 bărbaţi şi 1.704 femei. Total 3.206 suflete.

Ca stare materială, majoritatea erau săraci, dintre care cca. 3.000 lipsiţi complect de mijloace, fiind ajutaţi, chiar înainte de a fi introduşi în ghettou, de comunitatea evreiască. Cu mijloace proprii de trai, fiind mai avuţi, erau cam 2000 evrei şi numai 200 dintre ei puteau fi socotiţi bogaţi.

Faţă de această situaţie, exceptând pe acei 3000 ajutaţi de Comunitate, cei mai mulţi îşi procurau bani pentru existenţă, din vânzarea diferitelor obiecte ce aveau.

Până la începerea evacuărilor când s-a dat o dispoziţie categorică de oprire a vânzărilor în ghettou, tranzacţiile nici nu au fost îngăduite nici nu au fost oprite express.

Lipsa oricărei indicaţiuni din partea Comandamentului Militar, a înlesnit traficuri şi operaţiuni de înstrăinare, a valorilor în dauna Statului.

C. Alte organe existente în ghettou

1. Pentru menţinerea ordinei s-a înfiinţat, chiar de la început o circumscripţiune poliţienească sub conducerea Comisarului Virgil Ionescu, care avea la dispoziţia sa un grup de gardieni publici. Acestui instrument poliţienesc destinat colaborării cu Comandamentul Militar, nu i s-a remarcat nicăieri intervenţiunea, pentru împiedicarea, descoperirea şi relaxarea abaterilor săvârşite.

Această stare se datoreşte în parte şi prea marei presiuni a autorităţilor militare, precum şi recomandaţiilor date chiar de şefii poliţieneşti, de a sta cât mai mult în espectativă.

2. Conglomeratul evreesc din ghettou avea şi el un organism propriu de conducerea sub forma unui comitet compus din 20 persoane, sub preşedinţia lui Guttmann Landau. Comitetul lucra direct cu Comandamentul Militar al Chişinăului, unde-şi expunea doleanţele; deasemenea dirija executarea dispoziţiunilor ordonate, cu privire la scoaterea evreilor pentru munca obştească şi a celor ce urmau să fie evacuaţi şi, în fine, exercita opera de ajutorare a săracilor şi de asistenţa bolnavilor şi neputincioşilor.

D. Mortalitatea

Pe cale naturală, n-a dat un procent prea mare. La Chişinău au murit 441 evrei, din care vreo 20 s-au sinucis în preajma evacuării. Procentul mai mare, a fost în lagărul de la Vertujeni, cca. 1800 evrei şi anume majoritatea dintre cei 13.000 trecuţi în Basarabia de către germani şi care se găseau într-o deosebită stare de mizerie fiziologică. Lt. Col. Pallade, din declaraţia căruia reţinem toate aceste date, ne reproduce un incident sugestiv cu privire la modul cum înţelegeau germanii să-i trateze. Anume, cu ocazia trecerii evreilor la noi, văzând că autorităţile române le destribuia pâine şi ceai, au protestat textual: „de ce le mai daţi pâine şi ceai ? Noi îi împuşcăm.”

E. Comportarea organelor de pază în ghettou

Sub aspectul general, tratamentul evreilor din ghettou, rezultat din felul de comportare a soldaţilor, gradaţilor, organelor militare de conducere, a fost omenesc şi civilizat. Mărturii numeroase confirmă aceasta. (Guttman Landau, Dumitru Sili, Solomon Sur, Ilie Bodoi, Nina Zoltur, Cpt. rez. Balinski, ş.a)

F. Intrările şi ieşirile din ghettou până la începerea evacuărilor

În timpul conducerei Colonelului Tudose, exceptând oarecare largheţe ce s-a dat, unora din evrei, care reveneau la fostele lor locuinţe, pentru a-şi mai ridica din lucrurile lăsate, regimul intrărilor şi ieşirilor în ghettou a fost ţărmuit de bună ordine.

Autorizaţiile se eliberau exclusiv de Comandamentul Militar.

La început, când poftele de jaf se deslănţuiseră şi răpirile de femei evreice deveniseră mai frecvente din partea soldaţilor, în special din armata germană, Colonelul Tudose, a luat măsuri drastice de a le împiedica, prin oprirea intrării în ghettou, a oricărui ostaş, indiferent de armata căreia aparţine. Deasemenea şi pentru vehicule, precum şi pentru orice persoană care nu avea nici o legătură cu ghettoul.

A înfiinţat patrule puternice de control pentru interzicerea intrărilor în ghettou, cu consemnul ca în caz de opoziţie să se facă uz de armă.

Autorizaţiile curente erau numai pentru creştinii locuitori ai ghettoului, ţăranii care aduceau provizii şi organele stabilimentelor aflate acolo.

Acelaşi regim s-a continuat şi sub conducerea, de căteva zile, a Generalului Panaiţiu, după care odată cu venirea la comandă a Colonelului Eugen Dumitrescu, s-a întronat toleranţa şi neregula.

Toleranţa, în sensul că trierile celor ce intrau sau ieşeau, nu se mai executau cu stricteţea dinaninte, iar favoritismul îşi făcuse drum larg.

Nereguli, în sensul că, persoane fără nici o indicaţie, decât acea că se găseau în graţiile Comandamentului Militar al oraşului, al ghetou-lui, al şefului de Stat Major, al Comenduirei, intrau şi ieşeau când voiau, practicând tot felul de tranzacţii şi abuzuri, pe care le vom semnala la capitolul infracţiunilor săvârşite.

Cităm dintre aceştia pe: Nadia Terzi, Maria Liciofski, Zina Flaiser, Gabriela Gherştein, ş.a.

Deasemena, o martoră (Nina Zoltur) ne-a declarat că a văzut maşini militare, care scoteau în oraş pe unele fete mai frumoase, din ghettou.

G. Paza şi viaţa în lagăre

În celelalte lagăre din Basarabia, viaţa se desfăşura în aceiaşi formă şi cu aceleaşi mijloace.

Paza se făcea de către jandarmii legiunilor respective, însă în condiţiuni mai bune, în special la Vertujeni şi Mărculeşti, pentru că şi plasamentul lagărelor era mai propriu unei asemenea destinaţiuni.

În rezumat:

1. Organizarea şi funcţionarea ghettou-ului din Chişinău şi a lagărelor, s-a manifestat prin lipsă de instrucţiuni, care să precizeze modul de comportare al organelor de excuţie.

2. Paza ghettou-lui din Chişinău a fost făcută în condiţiuni mediocre din cauza lipsei de efective cu totul reduse, faţă de care nu se putea asigura o pază serioasă.

3. Întreaga funcţionare a ghettou-lui din Chişinău era lăsată în mâna organelor militare, autorităţile civile evitînd, sau eschivîndu-se de la orice acţiune.

4. În timpul în care ghettoul era sub comanda Colonelului Tudose, se remarcă grija acestuia pentru a organiza o viaţă cât mai omenească evreilor, cât şi pentru a împiedica orice abuz.

Odată cu venirea la comandă a Colonelului Dumitrescu, începe seria abuzurilor şi infracţiunilor menţionate în raport.

IV. Evacuările

A. Ordine şi dispoziţiuni de bază

Din memoriul Guvernatorului Basarabiei, cu privire la situaţiunea ghettoului din Chişinău, adresat Preşidenţiei Consiliului de Miniştri, reiese că hotărârea asupra operaţiunei de evacuare a evreilor din Bucovina şi Basarabia, peste Nistru, a fost luată într-un Consiliu la Tighina, la care au participat toţi Guvernatorii de provincii. S-au dat cu acel prilej, indicaţiuni precise asupra felului cum urma să se execute operaţiunea. Marele Cartier General a fost însărcinat         cu dirijarea operaţiunei, împreună cu Marele Pretor, General Topor şi Inspectorul de Jandarmi al Basarabiei, Colonel Meculescu, ca organe de excuţie.

Din partea Marelui Cartier General, a fost însărcinat Lt. Col. Pallade, cu întocmirea planului de evacuare.

B. Instrucţiunile date, itinerarii, puncte de trecere

La 7 septembrie 1941, Marele Pretor, Generalul Topor, dă Inspectoratului Jandarmi Chişinău, sub formă de „Notă”, următoarele instrucţiuni:

1. Operaţiunea de evacuare a evreilor, începe la 12 septembrie 1941, cu lagărul Vertujeni spre Cosăuţi şi Rezina.

2. Grupe de maximum 1600 inclusiv copii, trec însă peste Nistru maximum 800 pe zi.

3. Câte 40-50 căruţe de fiecare grup.

4. Grupele pleacă din Vertujeni din două în două zile.

5. La fiecare trecere, câte un ofiţer de jandarmi de la Legiune.

6. Itinerariile se fixează de către Lt. Col. Pallade cu comandanţii Legiunei.

7. Trecerea fără nici o formalitate

8. Două plutoane suplimentare ca ajutor.

9. Jandarmii posturilor teritoriale, să dea concurs la curăţirea terenului şi îngroparea morţilor cu ajutorul locuitorilor.

10. Modul de comportare faţă de cei ce nu se supun ? (Alexianu)

11. Să nu fie vămuiţi. Vor fi împuşcaţi cei ce jefuiesc.

Urmare acestei note, Colonelul Meculescu, Inspectorul Jandarmeriei din Basarabia, dă instrucţiuni de detaliu, Legiunilor de Jandarmi, comunicându-le totodată şi itinerariile fixate, împreună cu Lt. Col. Pallade.

Traseele stabilite şi urmate de coloane, au fost următoarele:

1. Pentru acei din Nordul Basarabiei şi Bucovina: de la lagărul Vertujeni, prin Soroca – punct de trecere Cosăuţi şi prin Mateuţi – punct de trecere Rezina; cei din Bucovina prin punctul de trecere Atachi.

2. Acei de la Sudul Basarabiei, au fost dirijaţi, de la Cahul, Bolgrad, Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov, prin Tarutino, punct de trecere Purcari.

Din situaţia prezentată Comisiunei, de către Inspectoratul de Jandarmi Chişinău, rezultă că, prin punctele de trecere, mai sus menţionate, au fost evacuaţi din Basarabia 55.867 evrei, iar din Bucovina 45.558 evrei.

Total 101.405 evrei.

Actualmente, în ghetoul din Chişinău se mai găsesc 17 evrei rămaşi cu autorizaţie specială; 34 bolnavi în spitalul ghettoului; 14 care formează personalul spitalului (doctori, infirmiere, ciocli); 15 însoţitori ai bolnavilor şi 6 copii rămaşi de la un orfelinat. Total 86 evrei.

C. Executarea evacuărilor din ghettoul Chişinău

Evacuarea din acest ghettou a început la 12 Octombrie 1941, pe coloane de cîte 1500 evrei.

Pentru ordinea plecării şi formarea convoaielor, s-a împărţit cartierul pe sectoare. Cei în cauză, erau anunţaţi prin Comunitate, de organele Comandamentului Militar al ghettoului, cu o zi înainte, pentru a se pregăti de plecare. Nu s-a dat dispoziţie precisă, asupra cantităţii şi naturii bagajelor ce aveau dreptul să ia cu ei.

Ca normă, se admite să ia fiecare cât putea să ducă în braţe.

Dacă până la această epocă viaţa în ghettou luase oarecum aspectul de ordine şi linişte, de aici înaninte pornind, s-a deslănţuit o atmosferă de frământare şi îngrijorare.

Frica de necunoscut, greutăţile călătoriei şi svonurile care turburau spiritele, i-a determinat pe evrei pe de o parte, a recurge la toate manevrele pentru a încerca să evadeze şi a scăpa de plecare sau a o întârzia, iar pe de alta, au dat ocazie la săvârşirea multor abuzuri şi nelegiuiri.

Mulţi din evrei, fugeau în preziua plecării, din sectorul destinat evacuării, în altul, căruia îi venea rândul mai tîrziu, ascunzându-se prin poduri, pivniţe, etc., pentru a nu fi găsiţi.

Vânzările clandestine în ghettou, începuse să se intensifice mai mult ca oricând; tranzacţiile cu metale preţioase deasemenea.

Executarea marşului se făcea: pe jos cei valizi; în căruţe pentru cei bătrâni, bolnavi şi copii. Tot în căruţe se încărcau şi bagajele.

Coloanele mărşăluiau foarte greu, dezordonat şi cu producere de încurcături, pentru că:

1.    Datorită sezonului de toamnă, începuse ploile şi frigul.

2.    În general, numărul vehiculelor era insuficient, unele se stricau pe drum, parte trase de boi, parte de cai.

Iniţial, dispoziţiunea Marelui Pretor, a fost ca să dea 40-50 căruţe, la un convoi de 1500 evrei.

Totuşi faţă de numărul mare al bătrânilor, bolnavilor şi copiilor, care nu puteau merge pe jos, Legiunile au fost nevoite să scoată mai multe căruţe.

Au întâmpinat însă multe greutăţi din cauză că Guvernământul dăduse ordinul Nr. 4029/941, de a nu se mai face nici o rechiziţie, pentru a nu se împiedica muncile agricole, iar la 28 octombrie 1941, un altul cu Nr. 519, prin care aprobă a se scoate numai o căruţă la 70 oameni.

Prefecturile executau dispoziţiunile Guvernământului şi, în consecinţă, refuzau să satisfacă cererile Legiunilor de Jandarmi. Cu acest prilej, au fost cazuri de directă împiedicare, a operaţiunei de evacuare.

Astfel, primarul comunei Văscăuţi din jud. Soroca, nu numai că a refuzat să dea concurs la strângerea căruţelor, dar a îndemnat locuitorii să fugă cu căruţele pe câmp. (Raportul Nr. 345 din 2 octombrie 1941, al Inspectoratului Jandarmi Chişinău, către Perfectura judeţului Soroca.)

La toate acestea, se mai adaugă şi pofta de speculă a ţăranilor căruţaşi, cărora nu li se fixase de autoritatea care-i rechiziţiona, un quantum determinat pentru serviciul prestat. În scopul de a profita cât mai mult de pe urma pribegilor, îi ţine pe foarte mulţi, şi în special pe cei bănuiţi a fi avuţi, într-o permanentă presiune. Sub ameninţarea că îi dă jos din căruţe, sau simulând răsturnarea vehiculelor, îi forţau să le dea diferite obiecte şi bani.

După scurgerea câtorva coloane, acest sistem popularizându-se, se vedeau căruţaşi, care în scopuri de câştig, aşteptau la răscruci de drumuri, pentru a-şi oferi serviciile, cu căruţele lor.

Eşaloanele erau conduse de jandarmi, în mod obişnuit, sub comanda unui subofiţer, care repartiza un ostaş pentru paza a cinci căruţe. Unii din ei fraternizau prin neintervenţiune, cu manevrele lipsite de omenie ale căruţaşilor.

Dintre acei, care mergeau pe jos, mulţi rămâneau în urmă, din cauza neobişnuinţei, a greutăţii drumului şi epuizării fizice.

Toate aceste cauze, dădeau coloanelor aspectul unor linii întrerupte; itinerariile nu se puteau respecta şi uneori eşaloanele se întâlneau cu acelaşi punct.

Etapele de odihnă se făceau în câmp sau pe lângă păduri, pentru a se evita staţionarea prin sate, şi prin aceasta eventualele atacuri, jafuri sau vexaţiuni, din partea ţăranilor. Şi aşa, cu aceste precauţiuni luate, s-au semnalat cazuri când în timpul odihnei, ţăranii au ieşit de prin porumburi sau şanţuri, unde aşteptau coloanele şi se dădeau la acte de jaf.

Pe timpul parcursului, hrana evacuaţilor se procura prin mijloace proprii.

Cei morţi pe drum, se îngropau la primele etape.

În celelalte lagăre, executarea evacuărilor, s-a făcut în genere după acelaş sistem.

D. Trecerea peste Nistru

Coloanele sosite la Rezina, erau luate în primire de o formaţiune de jandarmi, sub comanda Locot. Rez. Popoiu, care avea însărcinarea să execute operaţia de trecere peste Nistru. Îi primea, îi trecea încolonaţi până la Rubleniţa în Transnistria, unde îi dădea în primire jandarmilor de acolo, însărcinaţi cu această misiune. Trecerea se făcea pe jos şi în căruţe.

Evreii evacuaţi din Bucovina, au fost aduşi în trenuri până la Atachi. Datorită acestui fel de transport, şi-au luat cu ei, mari cantităţi de bagaje. De aici însă, urmând a face drumul pe jos sau în căruţe, până la trecerea Nistrului, iar în Transnistria numai pe jos, nu le-a fost îngăduit a-şi lua asupra lor decât numai bagajele strict necesare şi posibile de transportat în această situaţie nouă.

Restul bagajelor rămase, au fost depozitate prin grija jandarmilor şi organelor BNR la Atachi şi Mărculeşti.

Cu privire la dreptul de proprietate asupra lor, s-au născut discuţiuni între Guvernatorul Bucovinei, care pretindea că-i aparţin, fiind provenite de la evreii evacuaţi de acolo şi între Guvernământul Basarabiei, care pretindea că-i aparţin ca unele ce se găsesc pe teritoriul său.

Aceasta s-a raportat telegrafic încă de la 14 Noiembrie 1941, Marelui Carteir General, iar astăzi încă lucrează o Comisiune pentru inventarierea şi plasarea lor.

În rezumat

Evacuarea s-a executat în condiţiuni grele şi se caracterizează prin dificultăţi întâmpinate în parcurs, datorită lipsei de vehicule şi jafuri comise de populaţia comunelor situate pe traseele convoaielor. Căruţaşii au exploatat împrejurarea, căutând să stoarcă, prin toate mijloacele, sume de bani şi lucruri de la evrei.

Dificultăţile de transport şi vremea rea, au înlesnit aceste jafuri, practicate uneori cu complicitatea, sau cel puţin cu toleranţa escortelor.

V. Operaţia cumpărării valorilor de la evreii evacuaţi, prin Comisiunile BNR

Din piesele cercetării urmat de Comisiune, se arată că după trecerea prin punctul Rezina, a aproximativ 10 convoaie, cu un efectiv de circa 8000 evrei, toţi necontrolaţi, Locot. Popiu, însărcinat cu transportul lor peste Nistru, a făcut cunoscut erarhic şefilor săi, că germanii îi controla în Transnistria, ridicându-le toate valorile şi devizele aflate asupra lor. Era pe la începutul lunei Octombrie 1941.

Preşedenţia sesizată, dă o notă Ministerului de Finanţe, cu Nr. 8507 din      5 Octombrie 1941, care la rândul său, trimite adresa Nr. 269274 din 14 Octombrie 1941, Guvernământului Basarabiei, prin care fixează normele de schimb.

În ziua de 8 Octombrie 1941, centrala BNR, a fost înconştiinţată de către Preşedenţie şi drept urmare trimite la Chişinău, în ziua de 9 Octombrie 1941, cu avionul, o comisiune, sub prezidenţia d-lui Bucur Jugăreanu.

Concomitent se dă şi de către Guvernământ, ordinul telegrafic Nr. 9 din      9 octombrie 1941, către Prefectura Bălţi şi Soroca, cu norme în vederea schimbului.

Delegaţii BNR s-au împărţit în 3 Comisiuni, lucrând astfel: una prezidată de dl. Bucur Jugăreanu la Visterniceni, Orhei şi Rezina; a doua la Mărculeşti şi a treia la Cetatea-Albă.

Din fiecare comisiuni făceau parte: Delegaţii BNR un delegat al armatei şi experţii necesari pentru valorificarea aurului şi a pietrelor preţioase.

Delegatul armatei, cerut chiar de către Comisiunea BNR, a avut rostul de a înlătura, prin prezenţa lui, suspiciunile care ar fi putut naşte de pe urma operaţiunilor ce se executau.

Comisiunile au lucrat în condiţiuni foarte grele, din cauza scurgerei convoaielor pe diferite direcţii şi deci a nevoiei de a se deplasa, a lipsei de locuri proprii şi a timpului defavorabil. Au lucrat adeseori noaptea, în ploaie şi fără lumină suficientă.

Criteriile de schimb şi evaluare, date de Ministerul de Finanţe, Direcţia Generală a Mişcării Fondurilor, au fost următoarele:

-   Plata în ruble, la paritatea 1 rublă = 40 lei.
-   Aur plătit în greutatea şi fineţea lui, cursul oficial
-   Pietrele şi alte obiecte preţioase, plătite pe baza unei evaluări făcută de un expert specialist şi numai pe o cotă de 20% din evaluare, care ar fi echivalentă cu proporţia dintre aurul la cursul oficial şi aurul la cursul liber.
-   Li se puteau schimba şi Lei, contra Kassenschein la paritatea de una contra 60 lei. Cu moneda Românească nu puteau, nici într-un caz, trece peste Nistru.

Operaţia de control şi schimb se făcea astfel:

-   Schimbul de Lei în ruble, se făcea la început, pe bază de liste nominale. Ulterior, din cauza aglomeraţiei lucrărilor, s-a renunţat la acest sistem, fiind totodată socotit ca o formalitate inutilă.
-   Pentru bijuterii, monezi de aur şi valute, s-au întocmit la început chitanţe individuale, cu specificarea detaliată a valorii şi sumei plătite. Acestea se puneau în plicuri separate, care se depuneau în casete speciale. Ulterior, din aceleaşi motive arătate mai sus, şi spre mai multă simplificare, s-a renunţat la sistemul chitanţelor individuale şi s-au făcut pe tabele.

După terminarea lucrului, casetele cu plicuri şi valori, se depuneau în autoduba BNR, care însoţea Comisiunea. Duba se încuia, iar cheia o lua Preşedintele Comisiunei. Paza se făcea cu santinele militare, care aveau consemnul de a nu permite nimănui descuierea, decât în prezenţa întregei Comisiuni.

În oraşele unde Băncile Naţionale aveau tezaur, cum a fost cazul la Orhei, casetele cu valori se depuneau acolo, tezaurul se închidea, luându-se: una din chei de Preşedintele Comisiunei, iar a doua de către delegatul Armatei.

La data de 22 Octombrie 1941, Cpt. Paraschivescu, Comandantul Comp. 23 Poliţie, înaintează un raport, în care semnalează unele pretinse lipsuri în procedura urmată de Comisia BNR.- Evidenţia lipsa unui registru de casă pentru schimbul rublelor, lipsa unei case de fier pentru depunerea valorilor, în locul plicurilor şi cutiilor de lemn care se întrebuinţau şi necesitatea înfiinţării unui registru de control, pentru aceste valori.

Guvernământul sesizat de acest raport a verificat observaţiile făcute de Cpt. Paraschivescu şi a contestat că procedura ce se urma, prezenta toate garanţiile unei cinstite operaţii.

În rezumat:

Operaţiunile făcute de Comisiunile BNR, au fost regulate şi nu au dat prilejul să se constate vreo abatere de la linia cinstei şi conştiinciozităţii.

VI. Infracţiunile săvârşite în legătură cu ghettoul

A. Jafuri în oraş, imediat după retragerea bolşevicilor.

Din cauza lipsei de forţe necesare pazei municipiului, a dezordinei şi panicei rămase de pe urma luptelor, opera de jaf s-a deslănţuit în stil mare, în această perioadă de timp.

Au cooperat la comiterea acestor nelegiuiri, haimanalele periferiilor, sătenii suburbanelor şi a comunelor apropiate şi într-o formă organizată, trupele germane. Mai puţin trupele Române aflate în trecere.

Jafurile se exercitau, mai mult asupra locuinţelor părăsite, ridicându-se mobilier şi orice lucru de valoare.

Germanii şi-au însuşit conţinutul depozitelor şi materialelor din fabrici, înlăturând, cu drept de cuceritori, pazele militare române. Din locuinţele particulare, preţuiau în special scoarţele ţărăneşti, articolele de îmbrăcăminte şi pianele.

Această stare a durat 8-10 zile de la ocuparea Chişinăului.

De la început, din lipsă de mijloace nu s-a putut exercita o cercetare pentru identificarea infractorilor, aşa că astăzi această operaţiune ar fi mult prea tardivă.

B. Violuri, jafuri şi scoateri samovolnice din ghettou

1. În primele zile de la instalarea evreilor în ghettou 5-6 femei s-au plâns Comunităţii că ar fi fost violate de către soldaţi şi anume dintre acei aflaţi în trecere. Faptul ne-a fost declarat de către: Leib Rapaport, Dr. Leia Telis şi Sadagurschi Nuhim, care a precizat că a fost chiar martor ocular, la violarea unei fete, de către un frizer. Nu ni s-a putut da vreo preciziune, nici asupra victimelor, nici asupra autorilor.

2. Tot din declaraţiile celor de mai sus, şi fără a ni se da alte preciziuni, comisiunea a fost informată că în aceiaşi epocă de stabilire a evreilor în ghettou,  s-au întîmplat cazuri de jaf în dauna evreilor, de către soldaţii aflaţi în trecere.

3. Singur informatorul Buicovschi Iţic Nuhim, ne declară că, în una din zilele lunei septembrie 1941, un sergent major al cărui nume nu-l ştie, a intrat în locuinţa sa din ghettou şi i-a luat cu forţa o plapumă, o cuvertură şi o casetă de lemn.

4. În legătură cu operaţiunea de instalare a evreilor din ghettou, Colonelul Tudose, ne-a declarat că, germanii, prin abuz de putere, scoteau la început, grupuri sau numai câte un evreu, pe care îi întrebuinţau la identificarea locuinţelor unde s-ar fi putut descoperi, materiale sau valori ascunse. Aceasta, cu toată opoziţia unităţii române de pază.

Faţă de această situaţiune, Colonelul Tudose a fost nevoit să dea dispoziţiuni, ca să fie împuşcat, orişicine va mai intra, prin abuz, sau cu forţa în ghettou.

5. Un caz concret de însuşire de bunuri, l-am stabilit în sarcina Cpt. Paraschevici Ioan, Comandantul Legiunei de Jandarmi, mobilă Chişinău, care făcea paza ghettoului. Acesta abuzând de calitatea sa şi prin mijlocirea soldatului de ordonanţă Trifan Ion, a luat din depozitul de lucruri a ghettoului, rămase de pe urma evacării, obiecte casnie şi veselă, pe care le-a trimis soţiei sale la Bucureşti, în coşuri şi în mai multe transporturi. Faptul este dovedit, cu declaraţiile: soldatului Trifan Ion, sergentului Dumitrache şi fruntaşului Radu Florea, care l-au ajutat la săvârşirea faptei şi la transportarea obiectelor însuşite. Deasemenea, cu ocazia mai multor percheziţii domiciliare, efectuate în Bucureşti şi a confruntărilor ce au avut loc între cei de mai sus, s-au identificat majoritatea obiectelor sustrase.

Ofiţerul se află arestat, în cercetarea Curţii Marţiale a Corpului 3 Armată.

C. Încercări şi evadări din ghettou

Până la evacuare, mai puţin, şi în timpul evacuării mai mult, s-au săvârşit încercări de evadare şi evadări din ghettou.

Cazurile constatate de Comisiune, sunt următoarele:

1. Kisel Kremer şi Veinşencher Smil, au fugit din ghettou şi au fost prinşi în gara Chişinău, când încercau să plece cu trenul. Faptul s-a petrecut în ziua de        22 Octombrie 1941. Susnumiţii au fost arestaţi şi trimişi în ghettou prin Chestura locală. Declară că nu le-a înlesnit nimeni încercarea de fugă şi că au ieşit clandestin din ghettou.

2. Germanii au înlesnit fuga următorilor evrei: Şpanermann, Mortcovici Samuel, Kalikman Allermann, Boşerman, familiile Gherman, Cervinschi, avocat Sudit, Abramovici şi Gherstein. Familia Gherstein, compusă din tată, mamă, fiu şi fiică, a plătit unei maşini germane, condusă de un subofiţer şi doi soldaţi, suma          de 150.000 lei, până la Bucureşti. Informaţiile le avem de la agentul Galtov           şi recunoaşterile în faţa Comisiunei, a tuturor membrilor familiei Gherstein şi a numitului Mortcovici Samy.

3. Schwartzberg Melich, a fost adusă la Bucureşti cu trenul, de un pretins agent acoperit de poliţie, Petrescu. A plătit 20.000 lei şi o verighetă de aur. Recunoaşte faptul.

Cazul se află în cercetarea Curţii Marţiale C.3A.

Buicainschi Iţic Nuhim, a plecat singur, venind cu trenul la Bucureşti. Recunoaşte faptul. Se cercetează de Curtea Marţială C.3 A.

5. Familia Marcu Cohn (soţ şi soţie) şi Cernevschi (soţ, soţie şi copii), au fost transportate la Bucureşti cu trenul de către agenţii poliţieneşti Rohan Ion, Neamţu şi Stoenescu, plătind primii 50.000 lei şi ultimii 100.000 lei. Recunosc fapta şi se află în cercetarea Curţii Marţiale C.3 Armată.

6. Solomon Spanerman, Perlmutter Şaia, Levensohn cu soţia şi un copil, Cristal, Weisser şi fratele şi soţia, au fost aduşi la Bucureşti, cu o maşină, între 10-14 Octombrie 1941, de către Căpitanul Doicescu Ilie din Comandamentul Apărării Antiaeriene. Faptul a fost săvârşit cu ajutorul concubinei sale, Nadejda Sumnevici şi a lui Eugen Dumitriu din Chişinău. Se pretinde a fi luat 2.000.000 lei. Primii doi sunt arestaţi, iar întreaga cauză se află în cercetarea Curţii Marţiale a Corpului 3 Armată.

7. Apoteker cu familia, a evadat din ghettou şi s-a refugiat în Bucureşti, în noaptea de 15-16 octombrie 1941. Se bănuieşte a fi fost ajutat în această acţiune de maiorul rez. Mardare Petre din Bucureşti şi cu care susnumitul, avea legături comerciale. Cazul se cercetează la Curtea Marţială a Corpului 3 Armată.

8. Familia Şpanermann, compusă din mamă şi doi copii, împreună cu Iosif Voloveţ, au convenit cu un fruntaş de la aviaţie, ca să-i ducă la Bucureşti, pentru suma de 6.000 lei. S-au îmbarcat în maşină şi după ce în parcurs le-au mai luat încă 2000 lei, la o distanţă de 30 km de Chişinău, şoferul a oprit vehicolul, sub pretext că trebuie să pună apă la radiator. După această operaţie, a simulat că maşina nu poate fi pusă în mişcare, decît fiind împinsă de ocupanţi. S-au dat toţi jos, au împins maşina care a plecat, lăsându-i în drum. Informaţiile din declaraţia lui Voloveţ Iosif.

D. Traficuri cu bijuterii şi metale preţioase

1. La început intrau în ghettou, foarte mulţi militari germani, care cumpărau aur, prin mijlocirea unui samsar, numit Lew. (Declaraţia comisarului Virgil Ionescu, care avea circumscripţiunea în ghettou).

De asemenea, martorul Neaga Andrei, ne-a declarat că un ceasornicar a vândut nişte aur unor soldaţi germani, care i-au plătit preţul în mărci scoase din uz.

2. Informatorul Buicanschi Iţic Nihim, ne precizează că, un oarecare Spingeanu, fost proprietar al magazinului „Csapian-Spingeanu” din Chişinău şi actualmente domiciliat în Bucureşti, venea cu maşina în ghettou şi cumpăra pietre preţioase şi obiecte de aur. Deasemenea, vizează şi pe Nadejda Terzi, fostă concubină a Colonelului Eugen Dumitrescu.

Se vor sesiza instanţele judiciciare, cu desăvârşirea cercetărilor.

În curs de instrucţie, la instanţele respective sunt următoarele cazuri, pentru fapte de trafic de metale preţioase:

1. Harbuz Leonida, care a fost prins în ghettou cu 273 gr aur, cumpărate de la Sişma Polea. Se cercetează la Curtea Marţială.

2. Cpt. rez. Serbănescu Vasile şi Maior rez. Mardare Petre, sunt bănuiţi a fi înlesnit unui evreu, însoţit de două evreice, ca să-şi scoată din ascunzişurile aflate în str. Eminescu nr. 10 şi str. Carol nr. 46, obiecte valoroase şi metale preţioase. Prima operaţie s-a făcut chiar în prezenţa soţiei Medic Cpt. Popa, locatarul imobilului din str. Eminescu nr. 10. Faptul se află în cercetarea Curţii Marţiale C3.A.

3. Faptul că evreii aveau metale preţioase şi bijuterii asupra lor şi că transfucţionau cu ele, pentru a-şi creia mijloace de trai, s-a verificat şi cu ocazia unei curse, întinsă de Căpitanul Paraschivescu, Comandantul ghettoului, cu ştiinţa D-lui Comandant al C.3 A şi asistenţa unui procuror militar.

Anume: în ziua de 29 Octombrie 1941, servindu-se de un agent interpus, evreul Sadagurschi Iosif, a simulat că oferă evreiilor: Roza Ataţchi, Sico Lipoveţchi, Keleramn Tabia şi Capitel Avram, posibilitatea de a fi scoşi din ghettou şi lăsaţi liber în ţară, în schimbul unor pietre preţioase şi bani. În acest scop, s-au confecţionat cinci autorizaţii false din partea Corpului de Armată, care prin intermediul numitului Sadagurschi, au fost înmânate celor în drept, aducând în schimb Comandamentul ghettoului, următoarele valori: un inel de damă cu două briliante, un ceas bărbătesc de aur, două ceasuri de aur pentru dame, una pereche cercei de aur, un lanţ agăţător de aur şi două brăţări de aur, care toate au fost confiscate şi depuse BNR. Autorizaţiile false s-au retras, iar evreii au fost evacuaţi.


E. Traficuri cu autorizaţiile pentru ieşire în oraş, pentru amânarea plecărilor în evacuare şi traficuri de influenţă

Asemenea infracţiuni s-au întâmplat exclusiv sub conducerea Col. Eugen Dumitrescu şi prin mijlocirea concubinei sale Nadejda Terzi.

Această femeie avea oricând intrare liberă în ghetou şi sub protecţia şi cu ştiinţa Comandantului militar, a exploatat din plin această situaţie.

Fixase preţuri şi anume 1000-1500 lei, o autorizaţie pentru ieşirea în oraş, şi de la 5000-70.000 lei, pentru amânarea plecării de la convoi la altul.

În mod obişnuit, tranzacţiunile le exercita în casa evreului Venişencher, cu care era în strânse legături de afaceri. Deasemenea, mai avea în complicitate şi pe evreul Maghidovici, care-şi instalase chiar un fel de birou, pentru asemenea practici.

A dat următoarele autorizaţii, descoperite de noi, contra diferite sume de bani.

1. În alb, pentru amânarea plecării la 21 Octombrie 1941, lui: Mulamud David, Nisemboim Mina, Meifeţ Ion, Zina Fleischer, Maghid Raia, Zilbrabg Uşer, Svalboim Paulina, Davidovici Motel, Cogan Aron, Torban Cresea şi Rabinovici Işer. Toate au fost găsite asupra susnumiţilor.

2. A tranzacţionat cu avocatul Rabinovici, vinderea a 7 autorizaţii, pentru rămânerea până la ultimul convoi, contra sumei de 35.000 lei, din care primise acont 15.000 lei. Susnumitul avocat fiind sfătuit de către cumnatul său Kisel Kremer, să nu mai dea bani, pentru că va rămâne să plece cu ultimul convoi, din cauza soţiei sale, care era grav bolnavă, a cerut restituirea acontului, de la Nadia Terzi.        Aceasta a dat banii înapoi, însă drept represalii pentru fapta lui Rabinovici, a intervenit la Col. Dumitrescu şi acesta a hotărât că să fie expediat imediat, deşi soţia lui era netransportabilă şi avizul medicului ghettoului, recomanda amânarea plecării.

3. Evreul Iaroslavici, a primit 3-4 autorizaţii de amânare, plătind pentru ele un inel cu briliante, în valoare de 72.000 lei.

4. Mura Voloveţ şi Ida Spanerman, au plătit pentru 3 autorizaţii la fel, câte 5000 lei şi stofă pentru un palton, cu căptuşeală şi blană de guler. Le-au dat prin intermediul evreului Simha Glukman.

Nadia Terzi a recunoscut, în parte, acuzaţiile ce i se aduc, confirmând cu ocazia confruntării dintre ea şi Colonelul Dumitrescu că, a luat pentru autorizaţii lei 100.000, pe care i-a înmânat ofiţerului. Colonelul Dumitrescu a recunoscut şi el că i-a dat Nadiei Terzi câteva autorizaţii, dar nu interesat.

De altfel, Colonelul Dumitrescu, a lucrat şi pe cont propriu, în scopurile de mai sus.

5. În ziua de 23 Octombrie 1941, Colonelul Dumitrescu a primit de la Kisel Kremer suma de 700.000 lei, dintre care 500.000 lei număraţi chiar în localul Comunităţii, iar 200.000 lei, tirmişi prin avocatul Sapirin, pentru a nu-l trimite la Balta.

Aceasta s-a întâmplat chiar a doua zi, după ce Kremer fusese prins în gara Chişinău, încercând să fugă şi după ce Colonelul Dumitrescu îl supusese la un control riguros. După plătirea sumei menţionate mai sus, i-au fost ridicate toate restricţiunile.

6. A primit pentru satisfacerea aceloraşi înlesniri, în mai multe rânduri, sume de bani de la Sapirin, iar de la Nina Vecselstein 30.000 lei, ca s-o îngăduie a pleca cu ultimul convoi.

Din declaraţiile evreului Sebel Iţco Aizic, reiese că s-au eliberat căteva sute de asemenea autorizaţii.

Faptele de sub acest capitol se verifică prin recunoaşterea parţială a celor implicaţi, precum şi prin declaraţiile date în faţa Comisiunei, de către: Colonel Meculescu, Neaga Andrei, Kisel Kremer, Guttman Landau, Izidor Bikman, Schwartberger Michel, Lt. Pop Emil, Pulferman Gherş, Mura Volovetz, Ida Spanerman, Alex Margulius şi Sebel Izco Aizic.

F. Abuzuri de putere şi de încredere

Port ilegal de uniformă

Autoritatea organelor însărcinate cu supravegherea şi prevenirea ordinei în activitatea ghettoului şi a evacuărilor, a fost adeseori întrebuinţată în scopuri direct contrarii şi anume, pentru a înlesni, sau săvârşi diferite abuzuri.

Comisiunea a constatat următoarele cazuri:

1. Colonelul Dumitrescu a ordonat Cpt. Alexandrescu, Şeful său de Stat Major, ca să trimită la Bucureşti, un soldat curier, pentru a transporta corespondenţă între Comunitatea ghettoului şi comunitatea evreilor din Capitală.

Curierul a făcut mai multe curse în acest scop, şi de fiecare dată, s-ar fi plătit pentru acest serviciu Col. Dumitrescu câte 100.000 lei, iar Cpt. Alexăndrescu câte 50.000 lei. – Această informaţie o deţinem de la evreul Sebel Iţco Aizic, fără însă a mai fi coroborată cu altă dovadă.

2. Evreul Sapirin, avocat, vice-preşedintele comunităţii din ghettou, a fost transportat cu maşina Comandamentului Militar al Chişinăului, de către Căpitanul Alexăndrescu, pentru a lua contact cu comunitatea din Capitală. A stat o zi în Bucureşti şi a fost înapoiat la Chişinău în acelaşi mod. Evreul a călătorit în uniformă militară, pentru a evita neplăcerile unui control pe drum. Se pretinde de Cpt. Alexăndrescu că acest evreu a fost adus la Bucureşti, după îndemnul              Col. Dumitrescu, în locul avocatului Sudit, care fusese cerut de Preşidenţie şi care la acea dată era dispărut. Faptul este recunoscut de Cpt. Alexăndrescu şi confirmat de numeroşi informatori (Guttman Landau, Sebel, ş.a.)

3. În ziua de 1-2 Noiembrie 1941, Guttman Landau, Preşedintele comunităţii din ghettou, roagă pe Cpt. Alexăndrescu ca să ia suma de 250.000 lei şi să o predea evreului Sapirin, care plecase cu un convoi în evacuare. – Sapirin trebuia găsit în traseu şi suma remisă după Visterniceni, localitatea unde se făcea de către Comisiunea BNR controlul evreior evacuaţi. Ofiţerul, după o persistentă negaţiune şi pus în situaţiunea de a fi confruntat cu Guttman Landau, a sfîrşit prin a recunoaşte că a luat banii şi că i-a înmânat Colonelului Dumitrescu, care i-a dat şi lui 100.000 lei. Pretinde că aceşti bani, i-a cheltuit pentru acte de binefacere şi nevoile Comandamentului, care nu avea nici un fond alocat.

Cazul de mai sus, s-a deferit Curţii Marţiale a Corpului 3 Armată.

4. În ziua de 23 octombrie 1941, sunt prinşi în gara Chişinău, evreii Kisel Kremer şi Smil Veinşemker, care voiau să fugă. Se trimit prin Chestura locală, sub stare de arest, Comandantului ghettoului, Lt. Pop, care-i primeşte, împreună cu suma de 34.995 lei, găsiţi asupra lor.

Loct. Pop pretinde că Lt. Col. Grigorescu, Comandantul Batal. 20 Mitraliere, care făcea paza ghettoului şi care a fost faţă la predarea evreilor şi a ordonat că a doua zi să-i cheme sub pretextul predării banilor (lui Kremer 22.995 lei şi lui Veişencher 12.000 lei) şi să-i pună să semnze, însă să nu le predea sumele respective. Susţine că a executat dispoziţia dată, chemându-i pe cei de mai sus, chemare la care s-a prezentat Simcha Kremer, fratele lui Kissel Kremer şi Veischencher în persoană, care semnează de primire, fără însă a li se restitui vreun ban. Suma de 34.995 lei, pretinde că a fost predată Lt. Col. Grigorescu. Acesta neagă imputaţiunea de mai sus.

Faptul a fost deferit Curţii Marţiale a C.3 A.

5. În ziua de 15 decembrie 1941, se execută la locuinţa Lt. col. Grigorescu din Sebeş-Alba, str. Drumul Sibiului nr. 21, o percheziţie domiciliară, pentru a se constata ce a transportat susnumitul din Basarabia şi care este provenienţa celor transportate. Se găsesc foarte multe obiecte, materiale şi animale aduse cu trenul din Basarabia, fără a putea justifica, decât foarte puţine din ele.

Cercetarea urmează a fi complectată de Curtea Marţială C.3 A., unde ofiţerul se află arestat.

Pe data de 10 Ianuarie 1942 a fost pus în retragere, prin aplicarea art. 58 din L.I.A.

6. Tot susnumitul ofiţer, a luat în campanie cu unitatea ce comanda – Bat. 20 Mitr. Div. – pe concubina sa, Maria Licicovschi. A îmbrăcat-o milităreşte, purtând-o după el în această situaţie, de la 22 Iunie – 25 Noiembrie 1941, dată când s-a întors în Garnizoana Sebeş-Alba. Faptul este stabilit cu recunoaşterea Mariei Licicovschi şi declaraţia informatorului, Lt. Sămărgiţeanu S. Aurel.

Cu judecarea cauzei, s-a sesizat Curtea Marţială a Corpului 3 Armată.

7. Cu ocazia evacuărilor, a fost însărcinat printre alţii şi Serg. Major Saftenco din Legiunea Jandarmi Orhei, ca să facă pază trecerei peste Nistru.

A găsit din executarea acestui serviciu, prilej de a-şi procura bani, speculând starea de nenorocire a evacuaţilor. Anume, oferea camere de dormit, acelora care erau obligaţi să rămână o noapte în Rezina, contra diferitelor sume de bani. S-a descoperit una din aceste fapte prin constatarea că, a luat de la Mura Volaveţ şi Erlich suma de 5.000 lei, dând o cameră la 5 familii ca să se adăpostească o noapte.

Faptul este stabilit din declaraţiile date şi confruntările urmate, între susnumitul subofiţer, Mura Volaveţ şi Ida Spanerman.

Cazul se cercetează la Curtea Marţială a Corpului 3 Armată.

8. Unul din sistemele întrebuinţate de Colonelul Dumitrescu, pentru a scoate sume de bani de la evrei, era şi acela de a-i ameninţa cu diferite măsuri, sau a pretexta executarea anumitor ordine superioare.

Un caz concret ni-l expune informatorul Sebel Iţco Aizic, care din ordin superior, urma să trimită 400 evrei din ghettou, pentru lucru la Tiraspol. Evreii văzând în executarea acestui ordin, posibilitatea dispariţiei celor ce vor fi trimişi, au început tratativele cu Col. Dumitrescu, prin reprezentanţii comunităţii, Bittman şi Sapirin, care i-au dat acestuia de trei, patru ori, câte 100.000 lei, pentru a temporiza îndeplinirea pretextatei dispoziţiuni superioare.

Nu s-a trimis nici un evreu la Tiraspol.

În ziua de 18 Decembrie 1941, în urma unei confruntări executate de Comisiune, între colonelul Dimitrescu Eugen şi concubina sa Nadejda Terzi, confruntare care a avut drept rezultat, constatarea premtorie a actelor de trafic pe care susnumitul le practica prin mijlocirea şi cu ajutorul acestei femei, ofiţerul dându-şi seama probabil, că se deschisese definitiv calea dovedirii faptelor ce săvârşise, s-a sinucis cu un foc de revolver.

9. În scopul de a se verifica anumite svonuri relative la evadarea evreilor din ghettou, Lt. Colonelul Rădulescu, Directorul de Cabinet al Guvernămâtului, încuviinţează agentului special Const. Madan, să stimuleze înlesnirea plecării câtorva evrei, care urmau să fie surprinşi de un magistrat militar, în flagrant delict de dare de mită.

Agentul Madan recrutează vreo 13 evrei dintre cei mai bogaţi, în frunte cu Kisel Kremer, fiind ajutat în operaţia ce urma să execute de către alţi patru agenţi speciali de la serviciul de informaţii, afectaţi Guvernământului şi anume: Gheorghe Manu, Ion Cojocaru, Ion Nedu şi Constantin Ionescu. Pentru transport a stabilit să i se dea suma de 1.200.000 lei. Stimulând plecarea şi după solicitarea unui acont din suma convenită de 1.200.000, evreii sunt duşi la sediul centralei Serviciului Special din Chişinău, unde sunt arestaţi.

Magistratul Militar care-i însoţea a dresat un proces-verbal asupra percheziţiei sumare ce s-a făcut evreilor, după care plecând au fost luaţi în primire de către cei cinci agenţi speciali, care au şi procedat în beciul Serviciului, la o a doua şi riguroasa perchiziţie.

Cu acest prilej, au găsit asupra evreilor circa 1200 monezi de aur, 2 ceasuri de aur şi 20.000 lei în bancnote.

Din aceste valori, au predat Parchetului Militar ceasurile de aur şi câteva monezi, iar restul le-au împărţit frăţeşte între ei.

Toţi se află arestaţi, în cercetarea Cabinetului de Instrucţie, de pe lângă Tribunalul Lăpuşna.

G. Jefuiri în parcursul evacuării

Coloanele de evacuaţi se prezentau sub un aspect cu totul neregulat. Din cauza celor rămaşi în urmă şi a căruţelor care adeseori se stricau pe drum, se formau inevitabile întreruperi în continuarea lor şi în special se lungeau uneori pe distanţe de câţiva kilometri. Paza nu putea fi omogenă în asemenea condiţii, cu atât mai mult cu cât şi efectivele erau reduse. Repartiţia era făcută de un jandarm la cinci căruţe.

Datorită acestor goluri şi neputinţei de a se exercita o supraveghere suficientă, din cauza motivelor arătate mai sus, s-au constatat cu ocazia acestei operaţiuni, numeroase încercări şi săvârşiri de jafuri, în dauna evreilor. Deasemenea şi în timpul popasurilor, care aveau loc noaptea, sub ocrotirea întunericului şi a pazei insuficiente, s-au remarcat cazuri de jaf.

Din cercetarea urmată, am constatat:

           1. În primul rând căruţaşii au fost aceia care, fie sub imperiul ameninţărilor exercitate, fie prin acte de rapt expresse şi-au însuşit din lucrurile pe cari evreii le aveaua supra lor.

           De cele mai multe ori, ei nu reclamau din frica răzbunării jefuitorilor.

           Informaţiuni asupra acestor fapte, ne-au fost date de către Lt. Col. Lazăr Radu, Maior Bechi, Jandarm Serg. Major Harbagiu Ioan, Guttman Landau, Alexandru Margulitus.

           2. Ţăranii şi derbedeii au luat deasemenea parte activă la opera de jaf, pe traseele de evacuare.

           Se strecurau printre coloane şi uneori chiar, prin atacuri directe şi furau ce le ieşea în cale.

           Astfel:

           În drumul spre Rezina, câţiva ţărani din comuna Bieşti, au ieşit înaintea unui convoiu şi au furat pachetele evreilor din căruţe. Escortele i-au prins, li s-au dresat actele de şeful postului Curleni şi au fost deferiţi justiţiei (declaraţia Maiorului Bechi).

           La Atachi, populaţia civilă se strecura printre jandarmi, în lagărele evreilor, în timpul nopţii şi furau. S-a întărit paza şi au încetat jafurile (declaraţia Lt. Col. Palade).

           În traseul de la Visterniceni la Orhei, ţărani şi derbedei au încercat să atace căruţele evreilor, pentru a jefui. Au intervenit escortele, care i-au oprit şi împrăştiat. (declaraţia Sublt. Penişoară Pericle)

           La Orhei, un gardian şi un civil, au furat în timpul nopţii, lucrurile unei evreice (declaraţia Mura Volaveţ)

           În drum de la Orhei spre Rezina, un grup de ţărani au încercat să jefuiască un convoi. Au fost prinşi, li s-au dresat acte şi înaintaţi Tribunalului Orhei (declaraţia Maiorului Bechi). Deasemenea, tot pe acest traseu, nişte căruţaşi, au luat bocancii din picioare de la trei evrei, care murisiră pe drum (declaraţia Alex. Margulius).

           3. Un caz concret, este acela privitor pe evreul Sapirin, căruia i s-a furat pe traseul ghettou-Visterniceni, de către un soldat, suma de 20.000 lei şi 2.000 ruble, iar pe traseul Visterniceni-Orhei, i s-a furat bagajul (declaraţia Bucur Jugăreanu şi Kisel Kremer).

           4. La Perisecina, doi soldaţi care făceau serviciul la o moară, au luat din bagajele lui Pulferman Ghers, toate obiectele de bucătărie, iar la Orhei, soţiei acestuia i s-a furat, de către alţi doi soldaţi şi un subofiţer, poşeta, mai multe obiecte de toaletă şi îmbrăcăminte. Tot în această localitate, evreul Pulferman Ghers, a oferit unui Sublocotenent vânzarea portofelului său, pentru suma de 600 lei. Ofiţerul a luat obiectul şi sub pretextul că se duce să schimbe banii pentru a-i înmâna suma, a plecat şi nu s-a mai întors.

           Deoarece identificarea tuturor făptuitorilor, nu s-a putut face, din cauza lipsei iniţiale de diligenţă, din partea organelor cărora li s-au reclamat diferitele cazuri, precum şi din aceia că cele mai multe acţiuni de jaf nu au fost reclamate atunci când s-au săvârşit, comisiunea a însărcinat pe Lt. Mag. Luca Popescu, de la Curtea Marţială C.3 Armată, să execute reconstituirea tuturor nelegiuirilor semnalate pe traseul de evacuare, să identifice pe toţi infractorii şi să-i defere justiţiei.


           H. Complicitatea căruţaşilor pentru a ascunde obiectele de valoare aparţinând evreilor evacuaţi, în scopul de a se sustrage controlului Comisiunei BNR

           Căruţaşii, în afară de faptul că se dedau la acte de jaf, au servit totuşi şi de complici ai evreilor, pentru a păgubi Statul, prin ascunderea obiectelor de valoare pe care aceştia le posedau.

           Au fost descoperite următoarele cazuri:

           1. Hândarenco Ioan, căruţaş din Chişinău, str. Poşta Veche, a ascuns pentru evreul Bragar şi fiica lui, 19.000 lei, 4050 ruble şi 2 ceasuri de mână, bărbăteşti.

           2. Neamţu Gh., căruţaş din Chişinău, str. Visterniceni Nr. 25, a ascuns de la evrei, două ceasuri de buzunar, un ceas de mână bărbătesc, o tabacheră de argint şi 10.000 lei.

           Faptele ambilor, au fost descoperite de către Preşedintele comisiei BNR Bucur Jugăreanu şi delegatul Armatei, Lt. Stănculescu. Valorile au fost confiscate, iar infractorii trimişi Curţii Marţiale C.3 Armată.


VII.Greutăţi întâmpinate şi constatări

           A. Greutăţi întîmpinate

           Comisiunea a ţinut seamă în primul rând de materialul informativ dat de Preşedinţie Consiliului de Miniştri şi menţionat la începutul raportului de faţă. Indicaţiunile cuprinse de aceste note, conţin prea puţine preciziuni, pentru ca misiunea comisiunei să poată fi executată numai pe baza lor.

           La aceasta, s-au mai adăugat, o serie întreagă de dificultăţi, drept rezultat al stărilor de fapt existente, de la săvârşirea diferitelor infracţiuni şi până la primirea ordinului de anchetă, datorită cărora posibilitatea de administrare a probelor şi descoperire a adevărului a întâmpinat mari greutăţi.

           Acestea sunt:

           1. Lipsa iniţială de reacţiune din partea victimelor. Aproape majoritatea evreilor, fie din ghettou, fie în traseele de evacuare, care au fost victemele diferitelor încălcări de legi, nu au reclamat imediat, organelor în drept, din frica de a nu-şi înrăutăţi situaţiunea.

           Toţi trăiau în panică, versiunile cele mai alarmante cu privire la soarta lor îi turburau, aşa că au adoptat metoda tăcerii, ca să aţâţe pofta de răzbunare.

           Chiar şi evreii pe care i-am găsit în ghettou şi care au o situaţiune mai precizată, precum şi acei câţiva întorşi din drumul spre evacuare, au rezistat foarte mult până ce au început să vorbească, cu toate garanţiile date de Comisiune, că nu li se va întâmpla nimic.

           Datorită acestui fapt, probele prime, care formează baza oricărei cercetări şi care nu se pot culege decât imediat după săvârşirea unei infracţiuni, au dispărut.

           Comisiunea n-a putut să facă, cu privire la acest capitol, decât o operă de reconstituire, bazată pe elemente de fapt dispărute, care uneori, diminuează desigur forţa probantă a concluziilor.

           2. O altă piedică a fost aceea constituită de complexitatea situaţiunilor delictuase şi a marelui număr de factori răspunzători. Într-adevăr, toate episoadele prin care au trecut evreii, de la instalarea lor în ghettou, viaţa în ghettou, procedura evacuării, parcursul traseelor de către coloane şi trecerea peste Nistru, au fost însoţite de variate abateri de la căile legale, iar autorii s-au recrutat din toate straturile sociale şi profesionale, aflate pe teritoriul Basarabiei: ofiţeri şi soldaţi români, elemente din armata germană, funcţionari publici, particulari, oameni fără căpătâi şi de periferie, căruţaşi, etc.

           Majoritatea nu au fost de la început identificaţi, iar acum realizarea acestei opere, constituie una dintre cele mai grele probleme. În limita posibilului, urmează să o facă, organele judiciare sesizate cu desăvârşirea diferitelor cercetări şi judecarea infracţiunilor descoperite.

           Cu toate aceste împiedicări expuse mai sus, totuşi Comisiunea a stabilit foarte multe constatări, din care rezultă: unele defecţiuni în organizarea administrativă a ghettoului, făcând posibilă comiterea administrativă a ghettoului, făcând posibilă comiterea de infracţiuni; unele stări de fapt care înlătură parte din acuzaţiunile aduse prin notele informative date Preşidenţiei; infracţiunile calificate, ce urmează să fie rezolvate de instanţele represive.


           B.Constatări

           1. Starea de spirit din Basarabia. Atragerile în curse.

           a. Din cercetările executate, ne-am convins că unul din fenomenele speciale, care îngreuiază în mod vădit progresul de viaţă şi posibilitatea de raţională îndrumare a treburilor publice în Basarabia, este starea de spirit specifică acestei provincii.

           Se remarcă o înclinare deosebită către defăimare şi suspiciune. Toate straturile sociale contribuie la desfăşurarea acestor sisteme de manifestare.

           Curajul răspândirii unei ştiri, sau pretinse informaţiuni, nu şi-l ia nimeni. Aproape toţi lucrează sub masca anonimatului, sau falselor identităţi.

           Alimentează în special, această stare, pătura intelectuală, nemulţumiţi care aşteptau să fie înscăunaţi în slujbe şi chiar agenţii informativi ai poliţiei şi siguranţei.

           Dacă la această stare de spirit se adaugă faptul că autorităţile trimit fără să controleze nenumărate denunţuri, pe baza cărora se deschid anchete şi cercetări, se poate deduce uşor, sentimentul acelora care ar fi avut dorinţa să se manifeste printr-o activitate plină de iniţiativă şi care totuşi se ştiu supuşi la suspiciuni, anchete şi defăimări, bazate pe fapte cu totul neîntemeiate. Pe lângă aceasta, faptul că se dau curs acestor informaţiuni înainte de a li se verifica sursa sau temeinicia, încurajează pe defăimători, anihilând totodată în largă măsură iniţiativele şi bunele intenţiuni, care într-o provincie ca Basarabia sunt aşa de necesare.

           Deasemenea, tema evreiască şi posibilitatea lor de exploatare, ca unii care nu se mai bucurau, în aparenţă, de protecţia legilor, a înlesnit dezvoltarea unui suflu viciat şi înclinat către abuz şi bun plac.

           Cei de mai înainte înrăiţi s-au găsit în mediul cel mai prielnic de expansiune delictuasă, iar parte din acei ce fuseseră neintinaţi şi nepătaţi, s-au lăsat alunecaţi pe făgaşurile primilor, îngroşind astfel numărul infractorilor.

           La toate acestea se mai adaugă şi propaganda defăimătoare a elementelor legionare, în scop de compromitere a operei constructive, ce se realizează de către Conducerea Statului.


           b. Un sistem dăunător prestigiului autorităţii şi bunelor reguli procedurale, sunt aşa zisele curse, ce am constatat că se utilizează în Basarabia.

           În scopuri de a se descoperi unele infracţiuni, faţă de care activitatea de prevenire eşuase, sau nu se aplicase deloc, organele administrative, ajutate de acele judecătoreşti, recurg la asemenea procedee.

           Reamintim, cursa întinsă unor evrei din ghettou, din inspiraţia Guvernământului şi cu ajutorul a cinci agenţi de Poliţie (Madan, Nedu ş.a.), care s-a soldat fără nici o descoperire, dar cu arestarea agenţilor care în îndeplinirea datoriei, jefuiseră pe evrei, în dauna Statului de o mare cantitate de aur ce aveau asupra lor.

           Deasemena, tot în ghettou, altă cursă contra unor evrei bănuiţi a avea mari cantităţi de metale preţioase şi valori, al cărei rezultat a fost cu totul mediocru.

           Asemenea procedee, pe lângă că sunt direct contrare prescripţiunilor legale în materie de cercetare, dar mai prezintă dezavantajul că, sub masca manifestărilor lor acoperite, se dă cel mai favorabil prilej executanţilor să cadă ei întâi, în rândul infractorilor.

           Totodată şi victimile sunt puse în postura de a fi provocaţi la comiterea reală şi complectă a infracţiunei, iar opiniei publice i se oferă prilejul de a crede          că însăşi autoritatea se pretează prin organele ei, la săvârşirea de fapte ilegale, de pe urma cărora îşi creiază beneficii.


           2. Imixtiuni în atribuţii şi fricţiuni

           Am constatat că diferitele organisme, cu atribuţii de dirijarea activităţilor din provincia de peste Prut, nu au mers pe o linie de înţelegere şi colaborare, necesară relizărilor.

           Câteva exemple:

           a. La 6 Noiembrie 1941, Marele Cartier General Secţia II-a, ordonă cu       Nr. 17558, Inspectoratului de Jandarmi din Basarabia, să trimită peste Nistru, pe evreicele Sara Surruci, căsătorită cu creştinul Vasile Surruci şi pe Meter Coca, adăugând că trecerea se va executa, chiar dacă evreicele sunt căsătorite cu români sau botezate.

           Ori, încă de la 22 Octombrie 1941, Domnul Mareşal I. Antonescu, a ordonat cu Nr. 15033, către Guvernământul Basarabiei, ca să se oprească trecerea peste Nistru, a evreicelor căsătorite cu creştini, sau a evreilor creştinaţi mai demult.

           b. În conformitate cu art. 486 C.J.M., în zona de operaţii sau interioară, autoritatea militară superioară, poate edicta ordonanţe cu fapte şi pedepse, menite a garanta siguranţa Armatei, apărarea ţării şi ordinea publică.

           Drept urmare a acestor dispoziţiuni legale şi în vederea scopurilor de mai sus, Generalul Comandant al Corpului 3 Armată, cu circumscripţie teritorială corespunzătoare aproape în întregime Ţinutului Basarabiei, a emis ordonanţele necesare.

           În acest timp însă şi Guvernatorul Basarabiei, fără a avea un drept, în sensul de mai sus, izvorât din lege, a emis ordonanţe, cu infracţiuni şi pedepse.

           Cităm, ordonanţa Nr. 24 din 15 Noiembrie 1941, prin care Guvernatorul creiază infracţiuni şi prevede pedepse de la 1 lună pînă la 2 ani închisoare, fără a determina însă şi competenţa.

           Suprapunearea unor asemenea atribute nelegale, peste acele legale şi care revin exclusiv autorităţii militare, diminuiază efectul măsurilor represive.


           3. Constatări în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea ghettoului

           Comisiunea a constatat încă de la început că, din cauza lipsei de organizare şi îndrumare, cu privire la ghettou şi viaţa care se desfăşoară în el, s-a dat prilej pentru practicarea tuturor abuzurilor şi traficurilor.

           A contribuit în largă măsură la aceasta şi neexercitarea unei directive erarhice, care, începînd de la 4 Septmebrie 1941, revenea Guvernământului.

           Trebuie însă de subliniat că şi această autoritate superioară s-a găsit, pînă la ocuparea întregului teritoriul al Basarabiei de către trupele Române, în situaţia de a nu-şi putea exercita atributele în mod complect, din cauza presiunei inerente care se resimţea, asupra tuturor ramurilor de activitate, din partea Marilor Comendamente Militare şi a nevoilor de siguranţă ce se luau, în spatele trupelor operative.

           O consecinţă în plus, a deficienţei menţionată mai sus, este faptul că nici Col. Dumitrescu n-a fost îndepărtat la timp din comandă, deşi deveniseră aproape notorii, abuzurile sale. N-a plecat decât odată cu desfiinţarea Comendamentului Militar al Chişinăului.

           Înafară de cauzele de mai sus, care au format sursa iniţială a neregulilor, mai reţinem şi pe acelea izvorâte din lipsa oricărei reglemntări a regimului de vânzări şi cumpărări, a obiectelor ce parţineau evreilor.

           Datorită acestui fapt, s-a ajuns la situaţia ca evreii să nu-şi poată vinde obiectele mai de preţ, decât persoanelor care căpătau autorizaţie de intare în ghettou. În modul acesta se creiau anatagii numai persoanelor care puteau obţine aceste autorizaţiuni şi care din lipsa oricărei concurenţe, beneficiau de un adevărat monopol generator de fraude şi abuzuri.

        

           4. Constatări în ceea ce priveşte evacuările

           a. Operaţia evacuării s-a executat în condiţiuni destul de grele, datorită următoarelor cauze:

           - Scoaterea evreilor din ghettou se făcea anevoios pentru că nimeni din ei, nu acceptau cu voie bună aplicarea acestei măsuri.

           Întrebuinţau toate mijloacele de a se sustrage, sau amâna plecarea prin: fuga în alte cartiere nedestinate eşaloanelor ce urmau să plece; ascunderea prin pivniţi, poduri etc.; cumpărarea de autorizaţii pentru amânarea plecării, practică din care se creiase un adevărat negoţ.

           - Coloanele de evacuaţi se formau greu şi nu îşi puteau menţine continuitatea, pentru că: majoritatea o formau bătrânii, femeile şi copii, care nu rezistau călătoriei pe jos, iar căruţele erau puţine; vehiculele se stricau foarte des şi nici nu erau acţionate de o tracţiune animală omogenă; paza convoaielor se făcea cu efective foarte reduse.


           b. Mai contribuiau la îngreuierea acestei operaţii şi exploatarea neomenoasă de către căruţaşi.

           Menţionăm câteva exemple:

           - Căruţaşii din Atachi, pretindeau evreilor veniţi din Bucovina, cîte 4.000 lei ca să le transporte bagajele la punctul de trecere, deşi distanţa era de cca. 4 km.

           - Deasemenea, unii dintre acei rechiziţionaţi pentru traseul Orhei-Rezina, întrebuinţau ameninţări şi diferite sisteme de intimidare, pentru ca să determine pe evrei, a le da cât mai mari sume de bani, sau din lucrurile de aveau.

           S-au luat măsuri de îndreptare, de câte ori, s-au semnalat asemenea cazuri.


           5. Trierea evreilor din ghettou, în vederea evacuării

           Din cauza lipsei de organizare iniţială, precum şi din aceea a neluării de relaţii suplimentare, de la fortul conducător, cu privire la executarea operaţiunei de internare în lagăr, s-a procedat la punerea în aplicare a acestei măsuri, aproape fără nici o regulă.

           Internarea n-a avut nici un criteriu. Au fost vârâţi în ghettou: foştii demnitari a căror situaţie merita să fie apreciată; evreice măritate cu creştini; evrei însuraţi cu creştine; mame evreice cu copii creştinaţi; evrei botezaţi, etc.

           Această situaţie a dăinuit, până după începerea evacuărilor, cînd domnul Mareşal I. Antonescu, fiind sesizat de cererea avocatului Stepanovschi din Chişinău, a formulat pe cale rezolutivă, normele de triere, pentru oprirea trecerii peste Nistru, a unor categorii dintre ei şi anume: a evreicelor căsătorite cu creştini; a celor creştinaţi mai demult; acei care au fost cu adevărat buni români. Oricând s-a transmis Guvernământului, de către Preşedinţie, cu Nr. 15035 din 22 Octombrie 1941.

           În timpul anchetei s-au prezentat Comisiunei, mai multe persoane, care solicitase Guvernământului să fie cuprinse în cadrul normelor stabilite de Domnul Mareşal I. Antonescu şi care fiind respinse, ne-au cerut să intervenim, pentru soluţionarea favorabilă a situaţiunei lor.

           Studiind documentele care ne-au fost depuse, am constata că, într-adevăr cazurile lor meritau o atenţiune specială, ele referindu-se la:

           a. Faptul dacă o creştină este măritată cu un evreu, soţul se bucură de aceiaşi dispoziţiune luată, pentru evreicele măritate cu creştini.

           b. Dacă o evreică este măritată cu un creştin, astăzi mort şi are un copil creştinat din această căsătorie, urmează condiţiunea de favoare dispusă, sau trebuie să fie izolată de copil şi evacuată.

           c. Care este întinderea noţiunei de „bun Român” şi care aceea a situaţiunei de „a fi creştinat mai demult”. Menţionăm cazul evreicei Claudia Bragar, care în dorinţa de a se căsători cu un român, s-a botezat în iulie 1940 la Chişinău, sub regimul de teroare contra creştinităţii, exercitată de bolşevici.

           Guvernământul, fără a cere explicaţiuni necesare în asemene cazuri, a luat hotărâri care puteau depăşi înţelesul ordinului Domnului Mareşal.

           Pentru că am considerat că acele cazuri prezentate, meritau o revizuire, prin prisma celor menţionate mai sus, Comisiunea a intervenit la Domnul Guvernator, cu adresa Nr. 9 din 20 Decembrie 1941, pentru a lua cunoştinţă şi dispune.


           6. Constatări în ce priveşte administrarea bunurilor care urmau să revină în patrimoniul statului

           În conformitate cu ordinul Domnului Mareşal I. Antonescu, Guvernământul Basarabiei, dă la 22 Iulie 1941, un ordin telegrafic tuturor Prefecturilor de judeţ, de a face imediat inventare pentru bunurile rămase de la ruşi, germanii şi evreii evacuaţi sau deportaţi, astfel ca să i se poată prezenta situaţia generală, odată cu ocuparea întregului teritoriu.

           Din cauza lipsei însă, a unei procedări organizate, în Chişinău, acest inventar nici astăzi nu-i terminat şi nici nu s-a putut ţine o evidenţă a mişcării acestor bunuri.

           De aici, au rezultat foarte multe posibilităţi de sustragere, sau schimbări de destinaţie, a unei bune părţi din patrimoniul Statului.

           Trebuie să adăugăm însă, activitatea în acest sector, a organelor Jandarmeriei din Inspectoratul Basarabiei, care s-a remarcat prin luarea şi aplicarea unor măsuri imediate şi judicioase, cu privire la bunurile rămase, de pe urma retragerii inamicului.

           Anume prin Posturile de Jandarmi şi toate organele erarhice, s-au adunat aceste bunuri, s-au inventariat cu forme legale şi s-au conservat, punându-le la dispoziţia statului.

           7. Constatări în ce priveşte modul cum au lucrat comisiunile BNR

           Cumpărarea valorilor şi schimbul leilor, cu ocazia evacuării, s-a început după ce trecuse peste Nistru 10 coloane de evacuaţi, din cauza înconştiinţării făcută cu întârziere BNR-ului.

           Din toate informaţiile culese, am stabilit că, operaţiunea s-a desfăşurat sub auspiciile cinstei desăvârşite.


           8. Constatări, în ce priveşte, modul de comportare a ofiţerilor şi trupei, în ghettou şi traseele de evacuare

           Din numeroasele declaraţii date în faţa Comisiunei, am constatat că, în general, omenia şi bunul tratament, au fost criteriile de manifestare faţă de evrei, din partea ofiţerilor şi trupei de pază, precum şi a jandarmilor-escorte. Au fost văzuţi soldaţi care cu ocazia evacuării, ajutau pe evrei la îmbarcarea în căruţe, sau îşi dădeau pâinea evreilor.

           Jandarmii-escorte, erau percheziţionaţi la terminarea conducerii fiecărui eşalon.


           9. Constatări cu privire la unele imputaţiuni, cuprinse în Notele Informative ale Preşidenţiei

           a. Privitor la ridicarea de mobilier şi veselă de către Corpul 3 Armată, din depozitul aflat în ghettou, am stabilit următoarele:

           - La data de 23 Octombrie 1941, Corpul 3 Armată sosind de pe front în Garnizoana sa de reşedinţă Chişinău şi fiind cu totul lipsit de cele necesare instalării Comendamentului şi popotei ofiţerilor, a obţinut aprobarea Comendamentului Militar a Municipiului şi a delegat un ofiţer să ridice din ghettou, mobilierul şi vesela de care avea nevoie.

           Toate obiectele ridicate au fost inventariate şi înregistrate asupra Comendamentului. Constatarea a făcut-o şi Guvernământul prin Int. Cpt. Roescu, acoperind prin aceasta lipsa iniţială a formalităţii că aprobarea trebuia cerută de la Guvernământ, iar nu de la Comendamentul Militar.

           Totodată, ţinem să subliniem faptul constatat că, ofiţerii Comendamentului Corpului 3 Armată şi ai unităţilor de subordine stabiliţi în Chişinău, deşi erau veniţi de pe front şi meritau ca atare o solicitudine deosebită pentru cazarea lor, au fost instalaţi totuşi în condiţiuni submediocre. Funcţionarii inferiori şi particulari veniţi mai demult în Chişinău, erau aşezaţi în case bune, centrale şi adeseori cu tot confortul, iar aceşti ofiţeri, pioni ai eroismului şi sacrificiului pentru ţară, stau pe la periferii în condiţiuni grele şi în lipsuri.

           b. Nu s-a putut constata că soldaţii care erau de pază la intrarea ghettoului, primeau bacşişi pentru a îngădui intrările şi ieşirile. Cele câteva cazuri izolat ce ni s-au semnalat, nu pot fi socotite ca o regulă generală.

           c. Convoaiele de evrei, căruţe şi bagaje, nu le primeau nemţii la Nistru, ci formaţiunile de jandarmi români, care-i şi escortau la punctele de destinaţie, conform itinerariilor stabilite de Inspectoratul Jand. În Transnistria. Deasemenea, nu se verifică nici informaţiunea, că mai tîrziu, convoaiele erau ajunse din urmă de maşini în care se încărcau evreii, iar căruţele cu bagajele lor rămâneau pe loc, pentru a fi însuşite.

           d. Maiorul Vasilescu, fostul Chestor de la Chişinău, a fost trimis în cercetare Curţii Marţiale a C.3 Armată şi constatându-se nevinovăţia sa a fost clasată.

           e. Cumpărarea de valori şi schimburile, s-au efectuat la Visterniceni şi nu în ghettou, pentru că Comandantul Militar al Chişinăului, a refuzat Comisiunei BNR îngăduinţa de a executa aceste operţiuni în ghettou, sub motivul că nu are local adecvat, iar evreii înştiinţaţi, ar ascunde sau subtiliza valorile înaninte de cotrol, pe câtă vreme dacă nu ştiau despre acest control, care urma să li se facă, plecau în evacuare cu toate valorile asupra lor.

           f. Inspectoratul de Jandarmi din Basarabia, a sancţionat pe toţi jandarmii de pe teritoriu, care au fost dovediţi cu nereguli sau abuzuri.

           Pentru cei mai mulţi s-a intervenit la Inspectoratul General al Jandarmeriei, pentru agravarea pedepselor, iar parte din ei au fost trimişi în faţa instanţelor militare.


PREŞEDINTE

 Gl. C. Niculescu (semnătura)

 Membri

 (semnăturile)



Raport special

RAPORT DE ANCHETĂ NR. 2


AL COMISIUNEI INSTITUITĂ CONFORM ORDINULUI

DOMNULUI MAREŞAL ION ANTONESCU,

CONDUCĂTORUL STATULUI, PENTRU CERCETAREA NEREGULILOR

DE LA GHETTOUL DIN CHIŞINĂU


             Cu ocazia cercetărilor executate de comisiune, s-a constatat unele stări de fapt deosebite, care neputând fi înglobate în cuprinsul raportului principal, am socotit necesar a le expune separat, în raportul de faţă.

             Aceste constatări sunt:

             I. Situaţia juridică a evreilor evacuaţi şi a proprietăţilor imobiliare ale acestora.

             A. Numărul evreilor internaţi şi evacuaţi.

             Dintr-o statistică sumară, prezentată comisiunei de către Lt. Colonel Pallade, delegatul Marelui Cartier General pentru înfiinţarea lagărelor şi evacuarea evreilor, rezultă că ar fi fost internaţi: la Vertuzeni 23.000 evrei, la Mărculeşti 11.000 evrei şi la Chişinău în ghettou 11.525 evrei. La aceştia se mai adugă, evreii de la Orhei, Cahul, Ismail, Chilia Nouă şi Bolgrad, unde numărul lor nu a depăşit 1000 de internaţi în fiecare localitate.

             Aproximativ, au fost în total 75-80.000 evrei.

             Din situaţiunea prezentată comisiunei, de către Inspectoratul de Jandarmi Chişinău, însărcinat cu executarea evacuării, rezultă că prin diferitele puncte de trecere stabilite, pentru evacuare au fost trecuţi din Basarabia 55.867 evrei, iar din Bucovina 45.538 evrei.

             Total: 101.405 evrei.

             În ce priveşte evreii din Basarabia, rezultă că între numărul celor internaţi de circa 75-80.000 evrei şi numărul celor evacuaţi de 55.867 evrei, este diferenţă de circa 25.000 evrei, care au murit de moarte naturală, au evadat sau au fost împuşcaţi după metodele pe care le vom arăta mai jos.


             B. Sistemele de identificare a evreilor internaţi şi evacuaţi

             Pentru identificarea lor în lagăr, sau în ghettoul din Chişinău, nu a fost nici o dispoziţiune specială verbală sau scrisă.

             Singur criteriul numeric era acela care determina atât capacitatea lagărelor, cât şi formarea convoaielor de evacuaţi.

             Numai în ghettoul din Chişinău, s-a încercat facerea unei statistici nominale, cu privire la evreii internaţi acolo, care însă nu a fost terminată.

             O primă consecinţă a acestei situaţiuni, a fost neputinţa identificării evreilor evadaţi din lagăre şi deci implicit a imposibilităţii de a se descoperi, atât autorii, cât şi acei care au înlesnit comiterea acestor infracţiuni.

             În instrucţiile date la 7 septembrie 1941, cu ocazia evacuării de către marele pretor, Generalul Topor, se recomandă expres ca trecerea evreilor peste Nistru să se facă fără nici o formalitate.

             Următor acestei norme, evreii au fost evacuaţi în loturi strict numerice, situaţiune în care parcurgeau traseele şi erau trecuţi peste Nistru.

             La punctele de trecere, s-au dat ordine chiar de delegatul Marelui Stat Major, Maiorul Tarlef, ca să se ridice de la evrei orice act s-ar afla asupra lor. (declaraţia Lt. rez. Popoiu şi Lt. Colonel Pallade). Deasemenea şi Colonelul Emil Broşteanu, Inspectorul Jandarmilor din Transnistria, ne-a declarat că evreii erau primiţi acolo, fără nici o identificare.


             C. Consecinţele ce decurg din această situaţiune

             1. Stabilirea drepturilor de proprietari asupra diferitelor imobile din Basarabia

             În conformitate cu Decretul Lege Nr. 2507 din 3 Septembrie 1941, privitor la unele măsuri legislative pentru Basarabia şi Bucovia de Nord, Statul Român intră prin efectul legilor de românizare intevrenite după 28 Iunie 1940 şi a acelei legi, în stăpânirea bunurilor situate pe teritoriul Basarabiei, ce aparţineau evreilor sau persoanelor juridice evreeşti la data de 28 Iunie 1940, ori care evreii sau persoanele juridice evreeşti le-au dobândit după această dată.

             Rezultă din această lege că sistemul de expropriere a imobilelor ce aparţin evreilor din Basarabia, se face după aceleaşi criterii, ca pentru evreii din Vechiul Regat şi că în consecinţă, va trebui să se stabilească criterii de compensaţii şi urmare de proceduri judiciare necesitate de o asemenea operaţiune.

             Procedura însă nu se va putea realiza din cauza lipsei de identitate în care se găsesc actualmente evreii evacuaţi. Pe de altă parte, evacuarea silită a evreilor peste Nistru, nu poate constitui situaţiunea prevăzută de lege – adică găsirea de bunuri abandonate – căci proprietarii nu au părăsit, prin libera lor voinţă, bunurile ce le aparţineau, ci ei au fost evacuaţi în mod silit.

             În aceste împrejurări, legiuitorul trebuia să intervină în mod expres, soluţionând problema, aşa cum ea se găsea determinată de condiţiunile de fapt.


             2. Consecinţe eventuale

             Pentru orice ipoteză de viitor, în care s-ar putea din nou, în interesul superior al Ţării, să se angajeze discuţii referitoare la aşezarea evreilor care au locuit în Basarabia şi Bucovina în momentul realipirii, se va putea exagera în mod voit, de către cei interesaţi, numărul acestora peste acel real şi de asemenea se vor putea opera substituiri de persoane din cauza lipsei oricăror lucrări de statistică şi identificare.

             Mai menţionăm că aceleaşi serioase piedici şi din aceleaşi cauze, va întâmpina Statul, în orice altă lucrare, înainte de a se pune în discuţiune, problemele mai sus enunţate.


             II. Împuşcarea evreilor

             A. În timpul internării

             1. Din ghettoul Chişinău

             La 1 august 1941, se prezintă Preşedintelui Comunităţii din ghettoul Chişinău, un Locotenent german, care a cerut să-i predea pentru lucru, în căteva ore, un număr de 250 bărbaţi şi 200 de femei.

             Evreii au fost adunaţi, iar la ora hotărîtă s-a prezentat ofiţerului german, însoţit de trei soldaţi care după ce i-a triat, alegând în special intelectuali şi femei frumoase, în care scop, dintr-o declaraţiune din dosar, rezultă că a fost folosit chiar binoclu – a plecat cu acest grup de 450 evrei. În seara aceleeiaşi zile, s-au întors dintre cei plecaţi, un număr de 39 evrei bătrîni, care au declarat că restul de 411 evrei au fost împuşcaţi, lângă Visterniceni şi că au fost special trimişi ca să anunţe acest eveniment.

             A doua zi, a venit în ghettou chiar Locotenentul german, care a confirmat săvârşirea acestui fapt.

             Verificarea s-a mai făcut de către însăşi Preşedintele Comunităţii, însoţit de 20 evrei, care au fost trimişi la groapa comună unde fuseseră înmormântate cadavrele celor împuşcaţi, pentru a o acoperi chiar ei, deoarece înhumarea, se făcuse cu totul superficial.

             Acest fapt a fost confirmat şi de Colonelul Tudose, Comandantul Militar al Chişinăului.

             Menţionăm că cu acest prilej, a fost omorât şi creştinul Ion Carmen din Ploieşti, care se afla în ghettou împreună cu soţia sa evreică, Fenia Carmen, el fiind venit în Basarabia încă din luna Decembrie 1941, la familia sa, pe care o lăsase sub ruşi.

             Alt caz este acela întâmplat la 7-8 August 1941, când un inspector de drumuri s-a prezentat în ghettou şi a cerut pentru lucru la şantierul Ghidighici un număr de 500 bărbaţi. I s-au dat aceşti evrei şi în plus 25 femei, ca să le pregătească hrana. După vreo săptămînă, s-au întors dintre dânşii 200 evrei, care deveniseră cu totul inapţi pentru muncă, iar restul de 325, nu s-au mai întors nici până astăzi. (declaraţiile lui Gutman Landau şi Sebel Iţico Aizic).

             2. În lagărul Tătăreşti, jud. Cetatea Albă

             În ziua de 9 August 1941, se prezintă Comandamentul lagărului din Tătăreşti, Cpt. rez. Vetu Gh. Ioan, Sublt. german Heinrich Frohlich din Marele Comandament al unităţii germane din Chişinău şi îi comunică că din ordinul Domnului Mareşal I. Antonescu, toţi cei 451 evrei aflaţi în susmenţionatul lagăr, trebuiesc executaţi imediat.

             Căpitanul Vetu, aduce faptul la cunoştinţa Comandamentului Legiunei, care îi ordonă să execute această dispoziţiune şi urmare căreia evreii au fost împuşcaţi.

             S-a încheiat un proces-verbal între ofiţerul german şi Cpt. De Jandarmi, proces-verbal care se alătură, în copie la acte.

             Menţionăm că, cu prilejul acestei executări Cpt. Vetu şi-a însuşit, de la evreii omorâţi, următoarele obiecte de valoare: trei ceasuri, un inel de aur, patru verighete de aur, un lanţ de metal şi suma de 20.000 lei. Inspectoratul Regional de Jandarmi a intervenit pentru ca ofiţerul să fie trimis înanintea Consiliului de Reformă.

             Urmează să se hotărască:

             a. Dacă procesul-verbal original trebuie păstrat la Inspectoratul Jandarmeriei sau depozitat în altă parte.

             b. Dacă este oportun ca ofiţerul vinovat de jefuire a cadavrelor, să fie trimis şi în faţa Curţii Marţiale, unde s-ar desfăşura un proces public sau este suficientă reforma.


             3. În parcursul evacuării

             Cu privire la chipul în care organele de execuţie a evacuării, urmau să se poarte faţă de evreii care nu se supun, instrucţiunile din 7 Septembrie 1941 ale Generalului Topor, conţin următoarea dispoziţiune: „Modul de comportare faţă de cei ce nu se supun ? (Alexeanu)”.

             Declaraţia Locotenentului Roşca Augustin din Leginea de Jandarmi Roman şi însărcinat cu evacuarea evreilor de la Secureni şi Edineţ, este edificatoare asupra înţelesului dispoziţiunei menţionate mai sus.

             Într-adevăr ofiţerul declară în esenţă următoarele:

             „Fiind chemat de către Lt. Colonelul Pallade, delegatul Marelui Cartier General, pentru a-i da instrucţiuni asupra modului de evacuare, i-a comunicat cu acest prilej că va mai primi, fie prin jandarmerie, fie prin Cpt. Popescu, ofiţer informator de la Atache, un consemn special”.

             Acest consemn special, i-a fost comunicat de către Comandantul Legiunei Hotin, Maiorul Drăgulescu, care i-a spus că din ordinul Marelui Cartier General, evreii care nu se vor putea ţine de convoaie, fie din neputinţă, fie din boală, să fie executaţi. În acest scop, i-a ordonat să trimită, cu două zile înaninte de plecarea fiecărui convoi, câte un reangajat pe traseu, care cu ajutorul posturilor de jandarmi din localităţile pe unde urmau să treacă evreii, să facă din 10 kilometri cîte o groapă pentru circa 100 persoane, unde vor fi adunaţi acei rămaşi de coloane, împuşcaţi şi înhumaţi. La facerea gropilor şi înhumarea celor împuşcaţi, trebuaiu să ajute şi premilitarii din satele aflate pe traseul de evacuare.

             Locotenentul Roşca, a executat întocmai dispoziţiunile date, care au avut drept rezultat împuşcarea a circa 500 evrei, dintre acei evacuaţi pe traseul Secureni-Cosăuţi.

             Acelaşi sistem a fost întrebuinţat şi pentru convoaiele din traseul Edineţ-Cosăuţi, unde executarea evacuărilor a avut-o Locotenentul Popovici, din aceiaşi unitate şi de sub ordinile Locotenentului Roşca Augustin.

             Din cauza procedurei urmate, pentru facerea gropilor şi executarea înhumărilor, au luat cunoştinţă cu evenimentele care urmau să se întâmple, ţăranii din satele de pe traseu, şi care aşteptau pe la margine de drumuri, prin porumburi şi diferite ascunzişuri, faptul executărilor, pentru a se arunca asupra cadavrelor, spre a le jefui.

             Din declaraţia verbală a Locotenentului Roşca Augustin, reiese că operaţiunea de pregătire şi mai ales executarea ordinilor date au înregistrat momente aşa de dramatice încât cei ce au luat parte, vor purta multă vreme impresiunile reţinute în acele împrejurări.


PREŞEDINTELE COMISIUNEI
 (semnătura)

 MEMBRI:
 (semnăturile)

- VA URMA –

Nota: Copiile documentelor originale se păstrează la autor. Vezi aici LISTA DOCUMENTELOR.
Sursa: Tribuna Basarabiei (Preluarea textelor este libera, doar cu menționarea sursei articolului.)

Etichete: , , , , , ,

**

1 comentariu

Trackback URL | Comments RSS Feed |


  1. felicitari pentru articol.
    nota 10+

     

Spune-ţi părerea!

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro