O carte de propagandă din iulie 1942, În iulie 1942 – adică la un an după ce trupele române, aliate
cu cele germane, eliberaseră Basarabia de sub ocupaţia sovietică impusă
prin ultimatumurile din iunie 1940 – a apărut, în condiţii grafice
deosebite pentru standardele epocii, la preţul de 750 de lei, ediţia a
II-a a unei monografii dedicate Basarabiei. Albumul era publicat de
Institutul de arte grafice Mârvan, avea drept editor Guvernământul
Basarabiei şi reprezenta doar una dintre acţiunile de propagandă
preconizate de Mihai Antonescu pentru refacerea românismului în
provincie şi consolidarea argumentelor de apartenenţă a acelui teritoriu
la statul român.
Exceptând o prefaţă semnată de profesorul Mihai Antonescu în calitate
de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri – prefaţă în cuprinsul
căreia este menţionat laudativ guvernatorul Basarabiei, generalul
Voiculescu –, cartea nu prezintă niciun nume al autorilor textelor,
graficelor sau hărţilor conţinute. Structura volumului, la fel ca şi
stilul de redactare sunt aproape ostentativ didactice, în scopul
lămuririi sistematice şi definitive a cititorului asupra datelor şi
ideilor prezentate.
O primă parte, împărţită în şase capitole, descrie prin texte încărcate
de date, fapte, cifre, afirmaţii şi etichetări categorice, lipsite de
nuanţe, istoria Basarabiei ca „pământ totdeauna românesc” până la Unirea
din 1918, cele două decenii interbelice „de creaţie şi muncă
românească”, condiţiile în care a fost cedată Basarabia URSS-ului în
iunie 1940, regimul sovietic care a durat un an, „acţiunile de
distrugere iudeo-comuniste” şi, în fine, îndrumări şi înfăptuiri ale
operei de refacere româneşti în acestă provincie. Fiecare capitol este
precedat de un motto, reprezentând o frază sugestiv-mobilizatoare sau
patriotic-moralizatoare extrasă din discursurile mareşalului Ion
Antonescu. Urmează partea a doua, numită „Documente”, care constă în
fotografii sugestive, reprezentând atât înscrisuri medievale basarabene,
dar mai ales distrugerile, asasinatele şi ororile săvârşite de
bolşevici (biserici pângărite, execuţii sumare, torturi, batjocoriri).
Partea a treia este compusă exclusiv din grafice colorate, construite pe
baza unor date statistice, care arată uriaşele diferenţe între starea
dezastruos-catastrofală a tuturor sectoarelor vieţii economice şi
sociale ale Basarabiei în momentul eliberării sale de sub sovietici, în
iulie 1941, şi saltul uriaş petrecut în numai un an de administraţie
românească.
„Propaganda atrocităţilor”
Multe dintre demonstraţiile, cifrele sau faptele şi chiar afirmaţiile
cuprinse în acest volum al propagandei de stat a regimului Antonescu
mărturisesc o virulentă atitudine anticomunistă, antisemită şi
(constructiv) naţionalistă, pe fondul participării, încă victorioase la
momentul apariţiei cărţii, a armatelor române pe Frontul de Est, alături
de cele germane, în ceea ce, tot propaganda oficială, numea „Războiul
sfânt împotriva bolşevismului” sau, după cum se exprima Mihai Antonescu
în prefaţă, „misiunea noastră apostolică şi creştinească” de apărare
împotriva „slavismului cotropitor şi lavei asiatice”.
Din perspectivă actuală, respectivele argumente propagandistice pot
părea fie puerile, fie exagerate, fie odioase sau, pur şi simplu,
denaturate. Tonul este adesea emfatic şi pătimaş, la fel cum erau şi
comentariile din jurnalele de actualităţi din cinematografe realizate de
plutoanele de propagandă ale Marelui Stat Major. Nu s-a făcut deloc
economie de epitete violent incriminatoare la adresa bolşevicilor şi
nici de fotografii cât mai şocante privind crimele lor, calificabile în
timpurile noastre drept crime de război împotriva umanităţii. Capitole
întregi de texte şi ilustraţii se constituie în ceea ce este astăzi
poartă denumirea de „propaganda atrocităţilor”, fiind asemănătoare cu
cele din Războiul civil din Bosnia sau cu cele din Kosovo. Cert este că
atât textele istorice, cât şi fotografiile sau datele statistice
utilizate în carte au fost alese, încadrate, selectate şi prelucrate
pentru a servi cât mai bine obiectivelor propagandistice şi politicii
statului din acel moment.
Re-românizare a Basarabiei
Amuzantă chiar prin afişata sa ingenuitate este soluţia de scuză şi
chiar de justificare de către propagandiştii antonescieni a
responsabilităţilor Germaniei naziste în Pactul Ribbentrop-Molotov, în
urma căreia a fost pierdută Basarabia: „Consecventă atitudinii sale
din toată istoria de a trăda pe oricine şi prin orice mijloace, în anul
1939 Rusia Sovietică găseşte prilejul de a pune la cale o nouă trădare,
de astă dată cea mai mare din toate. Într-adevăr în acest an încheie
cunoscutul tratat cu Germania”.
„În 1940, pun mâna prin vicleşug şi perfidie, fără nici o jertfă,
pe Basarabia, Bucovina de Nord, Lituania, Estonia şi Letonia, speculând
situaţia Germaniei, angajată într-o luptă hotărâtoare în Vest, împotriva
Franţei şi Angliei”.În schimb, premierul Churchill al Angliei duşmane era taxat drept neconsecvent şi oportunist: „Spiritul
bolşevic era socotit inamicul nr. 1 al vieţii, după părerea pe care pe
vremuri a exprimat-o în parlamentul ţării sale actualul prim ministru al
Angliei şi tovarăşul de astăzi al idealurilor lui Stalin”. Dincolo
de omiterea evidentă a multelor abuzuri, excese, ineficacităţi şi
greşeli ale administraţiei româneşti în Basarabia după Marea Unire din
1918 în perioada interbelică, abundă exemplele concrete privind
distrugerile şi asasinatele săvârşite de iudeo-comunişti şi autorităţile
bolşevice în timpul anului de ocupaţie, în contrast cu „opera
naţionalismului contructiv comandată de Mareşalul Conducător în viaţa de
înoire a ţării întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr”,
care cuprindea deopotrivă asigurările sociale şi agricultura, centralele
telefonice şi instituţiile sanitare, bisericile şi situaţia
zootehnică-veterinară. De propagandă pentru re
Este evident efortul concertat al specialiştilor români din Ministerul
Propagandei Naţionale şi din Biroul păcii coordonate de Mihai Antonescu
pentru susţinerea pe timp de război al celei mai ample campanii de
propagandă desfăşurate de autorităţile statului român privind Basarabia.
În concepţia lui Mihai Antonescu privind strategiile naţionale de
propagandă internă, pentru re-românizarea Basarabiei, şi externă, pentru
pregătirea argumentaţiilor României în vederea afirmării drepturilor
sale teritoriale, volumul Basarabia desrobită se înscria în
campania de pregătire a unei iluzorii conferinţe de pace postbelice care
ar fi urmat să se desfăşoare în condiţii similare celei din 1919-1920.
Tot în acelaşi scop, dar cu mult mai dificilul obiectiv al recuperării
Transilvaniei de nord-vest de la Ungaria, a fost editat albumul în două
volume intitulat Siebenburger, însoţit de numeroase broşuri şi
pliante centrate pe diferite domenii, destinate distribuţiei în
cercurile influente din marile puteri decidente, Germania şi Italia.
Greu de estimat în contextul actual care a fost sau ar fi putut fi
eficacitatea propagandistică a acestui volum de propagandă în condiţiile
în care, la câteva luni după apariţia sa, a survenit dezastrul de la
Stalingrad şi a început retragerea armatelor germane şi române în faţa
tavalugului Armatei roşii; iar după doar doi ani, în august 1944,
Basarabia era deja reocupată. Remarcabilă este însă supravieţuirea de-a
lungul lungilor decenii de regim comunist în România a unui astfel de
volum în biblioteci particulare, în condiţiile în care descoperirea unui
asemenea document incriminator ar fi avut dramatice repercursiuni
asupra posesorului.
Sursa: Adevarul.ro / Tribuna-Basarabiei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu