ÎNCREMENIREA ÎN PROIECT A LUI MARIAN LUPU

Foto: Associated Press

ÎNCREMENIREA ÎN PROIECT

A LUI MARIAN LUPU

Când eram adolescent şi locuiam în oraşul florilor şi al parcurilor, capitala Banatului, Timişoara, am fost surprins să constat că fetele unui ofiţer de aviaţie, din blocul meu, pe lângă faptul că erau de o frumuseţe răpitoare vorbeau perfect limba rusă.

Asta până în ziua când am văzut-o pe mama lor. O rusoaică elegantă, sobră, demnă, care semăna izbitor de mult cu celebra actriţă Mireille Mathieu.

Chiar dacă viaţa de familie a pilotului respectiv era invidiată de mulţi colocatari, faptul că studiase la academia militară de la Moscova i-a limitat ascensiunea în cariera profesională.

Făcea parte din lotul de generali şi ofiţeri trimişi – majoritatea fără voia lor – să ocupe locurile rezervate de marele aliat de la Răsărit în diferite instituţii de perfecţionare profesională.
Reîntorşi acasă erau priviţi cu multă suspiciune, mai ales că unii dintre ei au fost ulterior dovediţi ca fiind racolaţi şi instruiţi de serviciile de intelligence ale U.R.S.S.

Cunosc chiar un general, acum în rezervă, care a avut neşansa să fie trimis la un curs, la Moscova, imediat după 1990. Chiar dacă a prins apoi şi trenul unui curs comparabil, la Londra, a fost trecut, fără rezerve, pe linie moartă şi cu prima ocazie…pus pe liber.

Teama de forţa malefică a K.G.B.-ului de ieri, F.S.B.-ul de azi a rămas un reper în evaluarea propozabililor la funcţiile înalte, din mai toate statele aflate acum la Vest de Ucraina.

Practic, ultimele două campanii electorale prezidenţiale de la Kiev au demonstrat că, atunci când există o speranţă puternică de schimbare, învinge candidatul care reprezintă o naţiune demnă, iar când rezultatele economice sunt dezastruoase, victoria celui sprijinit de Moscova nu mai este decât o simplă formalitate, pentru a salva aparenţele în faţa comunităţii occidentale. Care are o piaţă de desfacere ce nu poate fi deloc ignorată.

Acum zarurile viitorului vor fi jucate la Chişinău. Dintre candidaţii potenţiali, de data asta mă voi opri la Marian Lupu.

Şi voi afirma, de la bun început, că, dacă Voronin ar fi avut inspiraţia să nu mai fie tentat de ultimul său mandat şi l-ar fi susţinut pe Lupu, iar acesta ar fi fost în ultimii ani preşedintele Republicii Moldova, atunci Prutul, dar mai ales Nistrul ar fi curs azi molcom, fără revărsări, învolburări şi alte neputinţe lumeşti…

Marian Lupu ar fi fost un preşedinte fără enervările lui Vlad Filat, fără vicleniile lui Serafim Urecheanu, fără grandomania, de tip sovietic, a lui Voronin.

L-ar fi dominat pe Putin nu doar prin înălţimea fizică, ci şi prin capacitatea de a-şi controla perfect reacţiile, ceea ce intimidează pe mai toţi interlocutorii săi, colegi de parlament, sau jurnalişti.

Dar, în popasul lui printre sinistraţii ultimelor inundaţii, nu prea s-a simţit în largul său. Îi este peste mână să stea de vorbă cu oamenii simpli. Nu vine cu soluţii. Se documentează, ascultă şi cam atât. Exact cum proceda şi Ion Iliescu!

Pentru el, tehnocratul de mare a(l)titudine spirituală din Chişinău, asemenea popasuri printre conaţionalii loviţi de soartă nu îi regenerează capacitatea de a se adapta la Republica Reală, ci îl rup de Republica Sa. Una cu un preşedint mai presus de nimicurile lumeşti.

A rămas în memorie cu iluzia tatălui său – pe care a avut-o şi Ion Iliescu, în decembrie 1989 –, conform căreia partidul comunist poate fi revigorat.

Când a fost ales deputat în Parlamentul de la Chişinău, la 6 martie 2005, pe lista comuniştilor, deşi nu era membru al partidului lui Voronin a îndrăznit să spere, în sinea sa, la mai mult.

Iar când pe 24 martie, acelaşi an a devenit liderul Parlamentului i s-a părut firesc să mizeze pe condiţia de succesor natural – pe linie de partid, la funcţia supremă în republică -, după cel care l-a dorit şeful parlamentarilor de… protocol din Republica Moldova.

Un vis pe care i l-a ucis Voronin. Ca şi Ion Iliescu, Marian Lupu s-a decis cu greu să se rupă de partidul comuniştilor.

A negociat viitorul său cu aceia care credeau în identitatea, şansa şi viitorul Alianţei pentru Integrare Europeană.

La ora aceea, Mihai Ghimpu considera că parlamentul pe care îl va conduce va fi generatorul reformelor necesare modernizării republicii, Vlad Filat avea multe idei de pus în practică la nivelul guvernului, iar Serafim Urecheanu se bucura că face parte din careul de aşi ai democraţiei ce urma să se afirme între Prut şi Nistru.

Primul care şi-a dat seama că Marian Lupu este încremenit în proiectul unei republici care nu mai există a fost Vlad Filat, atunci când – prost consiliat – prezidenţiabilul Alianţei a declarat că el doreşte rămânerea în Constituţie a limbii…moldoveneşti!

În acel moment, actualul premier de la Chişinău a intuit că Lupu o ia în jos pe toboganul simpatiei opiniei publice şi simţindu-se mai tânăr decât Ghimpu şi mai dinamic decât Urecheanu şi-a acordat prima şansă…

A doua eroare a lui Marian Lupu, generată de convingeri interioare puternice este comentariul său irealist, dar care îl va costa mult în campania prezidenţială, dacă va mai candida, prin care poziţia pro-România a unor lideri politici de la Chişinău distrage atenţia acestora de la soluţionarea problemelor cu adevărat serioase din ex-republica sovietică.
Ce gogoriţă!?…

Un asemenea tip de discurs mergea pe vremea lui Gorbaciov, dar acum ne indică un orator care a uitat că trăieşte în 2010!

Şi a omis că Uniunea Europeană, deşi mimează fragilitate, nu are nici cea mai mică intenţie să permită Rusiei să treacă, cu planurile sale geopolitice, dincolo de Nistru.

Iar pentru NATO, Basarabia poate fi ani buni protejată cu trupele SUA din Dobrogea – care sunt parte a forţelor rapid dislocabile în orice colţ al lumii -, sau, în urma unei evoluţii democratice previzibile, va fi integrată în comunitatea euroatlantică, după modelul croat.

Încremenirea în proiect a lui Marian Lupu a fost confirmată şi de şocanta sa declaraţie, ca să nu scriu umilă, conform căreia defilarea soldaţilor din trupele de la Chişinău, la 9 mai a.c., în Piaţa Roşie este o mândrie pentru Republica Moldova!
Rezon?

Cred că atunci ambasadorul american, cel din capitala landului românesc dintre Nistru şi Prut a tras pe gât un pahar de whisky şi a raportat telefonic că ultima sa iluzie a muri în ceea ce îl priveşte pe ex-prezidenţiabilul Alianţei.

Singura funcţie pe care probabil că o mai poate negocia acum Lupu, cu partenerii săi din A.I.E. este aceea de preşedinte al viitorului Parlament.

Deşi s-ar putea ca şi Vlad Filat, în momentele sale de luciditate şi de calcul real al raporturilor noi de forţe în Alianţă să îşi dorească postul respectiv.

Faptul că Marian Lupu este căsătorit cu o rusoaică va avea sau nu relevanţă, pentru alegătorii din republică, doar în măsura în care va continua sau nu, să dea semnale conservatoare pro-Rusia, precum cele menţionate mai sus.

Au fost atitudini deloc populare în rândul tinerilor, care jinduiesc la condiţia lor de cetăţeni europeni, aşa cum tânjeau junii din Republica Democrată Germană.

*
Poate că, totuşi, soţia sa îl va sfătui cu înţelepciune, în câteva cuvinte:
- Mariane, du-te la Mihai…

Care Mihai?

Evident Ghimpu.

Autor: Colonelul (r.) dr. Ion Petrescu
Sursa: www.tribuna-basarabiei.ro cu referire la ionpetrescu.ro