• Articole recente

  • Unire

  • Moldova

  • Spune-ţi părerea !

  • Romania - Basarabia

  • Istorie

  • Cooperare cu Rusia

Presa din Basarabia

Bloguri unite

Stratfor: Eşecul referendumului din Republica Moldova semnifică creşterea influenţei ruseşti în această ţară

Eşecul referendumului din Republica Moldova semnifică creşterea influenţei ruseşti în această ţară, iar progresul Rusiei în consolidarea influenţei sale în Moldova a fost posibil după ce Moscova a reîntors Ucraina în orbita sa de influenţă. Importanţa referendumului care a avut loc în Moldova merge dincolo de politica internă a acestei ţări mici, Republica Moldova este un câmp de luptă între Occident şi Rusia - această este opinia susţinută de către agenţia americană de analiză geopolitică Stratfor

Referendumul constituţional eşuat, propus de coaliţia pro-europeană de la Chişinău, este un semnal clar pentru Rusia de a insista la o mai mare influenţă în regiune. Rezultatele referendumului nici într-un caz nu demonstrează că Moldova s-a apropiat de Rusia, însă Rusia şi-a dovedit, în primul rând ei însăşi, că are suficientă influenţă pentru a bloca acţiunile pro-europene ale guvernării actuale de la Chişinău, considera experţii Stratfor.

Stratfor menţionează că în timp ce Ucraina este vitală pentru supravieţuirea Rusiei, Moldova, aflată între Munţii Carpați şi Marea Neagră, reprezintă ultima bucată de teritoriu, de care Rusia are nevoie pentru a se asigura la sud-vest.

De facto, Rusia deţine deja controlul asupra Transnistriei, o regiune separatistă din estul Republicii Moldova, dar acest lucru nu oferă protecţia sigură împotriva puterilor europene de sud-est, pe care o are Moldova, subliniază agenţia de analiză geopolitică.

"Când este vorba de puterile europene de sud-est este menţionată, în primul rând România, ţara cu care Republica Moldova are legături istorice şi culturale. Cu toate că România nu poate concura cu puterea militară sau economică a Rusiei, apartenenţa sa la blocurile de Vest, cum ar fi Uniunea Europeană şi NATO – fiind aliata Statelor Unite - reprezintă adevărata ameninţare pentru Rusia. România sprijină activ partidele pro-europene ale Moldovei, şi pe preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, care a cerut Rusiei să-şi retragă trupele sale din Transnistria", mai scrie Stratfor.

Analiştii Stratfor consideră că Rusia creează presiuni asupra partidelor pro-occidentale de la Chişinău prin interzicerea exporturilor de vinuri din Moldova şi susţinerea opoziţiei comuniste.

Rusia, de asemenea şi-a asigurat ajutorul din partea Ucrainei în abordarea problemei transnistrene - cele două ţări au format un parteneriat strategic pentru a găsi o soluţie, iar Ucraina foloseşte propriile sale legături etnice în Republica Moldova pentru a sprijini acţiunile Rusiei. Acest lucru demonstrează că Ucraina este din nou în tabăra Rusiei şi că Moscova folosește Kievul pentru a contribui la realizarea obiectivelor Kremlinului în politică externă, precizează analiştii.

Sursa: Stratfor

Etichete: , ,

**

0 comentarii

Trackback URL | Comments RSS Feed |

Spune-ţi părerea!

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro