Maresalul razboiului si Maresalul slovei

IN MEMORIAM Maresal I.ANTONESCU şi prof.GH.BUZATU

OSTASI,

"Va ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre." - 22 iunie 1941 - Ordinul de zi al Maresalului Ion Antonescu

Pamîntul tău atîţia l-au râvnit ,
Cu sânge şi cu lacrimi acesta e sfinţit
De veacuri, noi, popor de frontieră
Am stat aici , cu pieptul dezgolit .
împinsi de dragostea de glie ,
multe furtuni cu pieptu-am înfruntat
Le-om înfrunta şi cele ce-or să vie.
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe ,
Ridică-te Gheorghe , Ridică-te Ioane,
Nu pentru o bucată de rumenă pâine
Ci pentru România de azi şi de mâine.

Murit-au mulţi şi-s fără de mormint ,
Mulţi sunt uitaţi de tine, maică Românie ,
Nedreaptă soarta este azi cu ei ,
Cei ce ţi-au fost spadă dar şi scut
Şi s-au jertfit atăţia, întru statornicie.
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe ,
Ridică-te Gheorghe , Ridică-te Ioane,
Nu pentru o bucată de rumenă pâine
Ci pentru România de azi şi de mâine.

Am vrea iar glas de clopot să răsune,
Ostaşi români , luptaţi până la moarte
Pămîntul sfânt al ţarii se cere dezrobit,
Zdrobiţi duşmanul de la răsărit ,
Zdrobiţi duşmanul de la miază noapte.
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe ,
Ridică-te Gheorghe , Ridică-te Ioane,
Nu pentru o bucată de rumenă pâine
Ci pentru România de azi şi de mâine.

Sunt mulţi aceia ce te-au asuprit
Şi încă te râvnesc lifte străine
Câti oare , astăzi , dintre fii tăi
Lupta-vor su spada pentru tine ?
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe ,
Ridică-te Gheorghe , Ridică-te Ioane,
Nu pentru o bucată de rumenă pâine
Ci pentru România de azi şi de mâine.

Azi , tot mai mulţi , ca trestia în vânt
Umili se-apleacă până la pămînt
În faţa celor ce distrug o ţară ,
Şi vai de tine , maică Românie ,
Mai răi sunt unii dintre fii tăi
Ca liftele venite de afară
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe ,
Ridică-te Gheorghe , Ridică-te Ioane,
Nu pentru o bucată de rumenă pâine
Ci pentru România de azi şi de mâine.

Azi , fii tăi s-au risipit în lume ,
Ca să câştige trudnic o amară pâine ,
Tu –i plângi zadarnic, cu lacrimă fierbinte,
Ne-au desţărat ai noştri şi străinii ,
Lăsa-ne vor apoi şi fără de credinţă
Lăsa-ne vor apoi fără morminte .
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe ,
Ridică-te Gheorghe , Ridică-te Ioane,
Nu pentru o bucată de rumenă pâine
Ci pentru România de azi şi de mâine.

Glas de tulnic şi caval îl plâng azi pe Mareşal ,
Cel de liftele străine umilit , apoi, ucis
Şi îl plâng şi pe acela ce a trebuit să moară
Tot din dragoste de ţară,
Fiindcă a crezut şi a scris.
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe ,
Ridică-te Gheorghe , Ridică-te Ioane,
Nu pentru o bucată de rumenă pâine
Ci pentru România de azi şi de mâine.

Prietenei mele din departate zari , în semn de preţuire pentru nemărginita-i dragoste de ţară
Mihai Beltechi -30 iunie 2013

DW: Ideea că Băsescu poate deveni preşedintele Moldovei îi sperie pe ruşi

Intenţia anunţată public de a obţine cetăţenia Republicii Moldova, după încheierea mandatului de preşedinte al României, de către Traian Băsescu a isterizat mass-media moscovite.

Presa rusă, dar şi cea de la Chişinău şi Tiraspol oferă astăzi spaţii largi comentariilor despre simpatia preşedintelui român faţă de basarabeni. Publicaţia moscovită „Nezavisimaia Gazeta” scrie că Traian Băsescu a solicitat reducerea taxelor consulare pentru cetăţenii moldoveni, pregătindu-şi astfel terenul pentru începerea unei cariere politice în Republica Moldova, după încheierea mandatului de preşedinte al României.

Totul a pornit de la declaraţiile unioniste făcute de Traian Băsescu în timpul recentei sale vizite la Chişinău, unde a fost întâmpinat cu căldură. Şeful statului român a spus că este decis "categoric" să ceară cetăţenia Republicii Moldova, menţionând că şi-ar dori ca românii să trăiască într-o singură ţară: "Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am eu pe amândouă. E o chestiune sentimentală. Dacă mi-o vor da, după ce îmi termin mandatul, m-aş bucura să fiu şi cetăţean al Republicii Moldova. Ar exprima ceea ce simt”, a spus Băsescu.

Mai mult: DW.de

Lavrov a trimis Chişinăului un mesaj în ajunul summitului de la Vilnius

„Rusia vrea să ştie despre relaţiile dintre Republica Moldova şi UE” – acesta este titlul articolului prin care postul de radio Vocea Rusiei relatează despre întrevederea dintre şefii diplomaţiei ruse şi moldoveneşti, Serghei Lavrov şi Natalia Gherman, care s-a desfăşurat miercuri, 24 iulie, la Moscova. Acest titlu, care în română sună niţel stângaci, exprimă cât se poate de clar că Federaţia Rusă urmăreşte cu atenţie posibilele evoluţii ale Republicii Moldova în raport cu Uniunea Europeană, în special, în lumina aşteptărilor autorităţilor de la Chişinău de a primi în toamnă, la Vilnius, undă verde pe calea integrării europene.

Mai mult: Flux.md

La Tvardița a fost deschisă o reprezentanță a Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei

Pe 8 august 2013, la Tvardița, a fost inaugurată reprezentanța filialei Cahul a Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei. Noua structură le va oferi agenților economici servicii de expertiză merceologică, certificare a mărfurilor şi consultanţă în afaceri.

Potrivit directorului filialei Cahul a CCI, Simion Platon, reprezentanța a fost deschisă la solicitarea comunităţii de afaceri din localitate, unde există și o zonă economică liberă. ”Anterior, întreprinzătorii erau nevoiți să facă naveta la Ceadâr-Lunga pentru a beneficia de serviciile respective. În business și timpul, și banii costă, de aceea am venit mai aproape de agenții economici. Expertul CCI este instruit şi atestat conform cerințelor, iar reprezentanţa din or. Tvardița este dotată cu utilaj performant.”

Prezent la inaugurare, primarul de Tvardiţa, Ivan Jeleapov, căruia i-a fost încredinţată misiunea de a tăia panglica simbolică, a accentuat buna reputație de care se bucură instituția camerală, precum și responsabilitatea cu care CCI își îndeplinește misiunea privind susținerea și dezvoltarea mediului de afaceri.

Din numele agenților economici din regiune, Constantin Vasiliev, administrator al ZEL ”Tvardiţa” a exprimat cuvinte de mulțumire Camerei de Comerț și Industrie. ”La momentul actual, în ZEL”Tvardiţa” activează șase rezidenți, care își desfășoară activitatea în sectorul textile și confecții și în domeniul agroalimentar. Deoarece produsele finite sunt destinate pentru export, serviciile de expertiză și certificare a mărfurilor sunt foarte solicitate. Deschiderea reprezentanței Tvardița a filialei Cahul a CCI sporește accesibilitatea acestor servicii, dar și atractivitatea ZEL”.

În prezent, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova are 9 filiale în diferite raioane și o întreprindere afiliată, în or. Râbnița, iar acestea, la rândul lor, au reprezentanțe în regiunile deservite.

COMUNICAT DE PRESĂ 
Serviciul de presă
tel: 24-42-83,
presa@chamber.md,
Lia Cazacu

Premieră istorică (Evz.ro): Transnistria și Moldova, la aceeași masă în România

Pentru prima dată în istoria României, reprezentanți ai autorităților din Transnistria au discutat situația regiunii separatiste cu omologi din Republica Moldova, la noi în țară. Universitatea din Sibiu a organizat întâlnirea ”istorică” dintre cele două părți.

Cu toate că discuțiile au scos la iveală atitudini aspre dinspre ambele părți ale mesei discuțiilor, spre final tonul a fost unul ”optimist”. Negocierile demarate din septembrie 2011 par a fi într-un impas, însă soluții există pentru rezolvarea situației regiunii separatiste, ale cărei autorități invocă referendumul din 2006 pentru apropierea de Federația Rusă. Aceasta este concluzia întâlnirii.

”Să nu mai fie privită această zonă ca una de front. Transnistria își manifestă disponibilitatea pentru discuții”, arată Alexandr Stețiuc, reprezentant al așa-numitului Minister de Externe de la Tiraspol.

Citiţi mai mult: EVZ.ro

Interviu Dan Dungaciu: R. Moldova - "Am vrut sa facem UE, dar ne-a iesit tot URSS!"

  

Republica Moldova nu mai indeplineste in acest moment criteriile politice de asociere la UE, iar Europa institutionala sanctioneaza unanim clasa politica de la Chisinau, care a "gripat zdravan" parcursul european al tarii, afirma Dan Dungaciu.
Directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane a explicat intr-un interviu acordat Ziare.com cum a ajuns Republica Moldova in situatia actuala si care sunt variantele de iesire din criza politica.

Cat despre atitudinea Bucurestiului fata de fratii de peste Prut, acesta critica tacerea politica si mediatica. "Pe 6 mai, de exemplu, s-au implinit 23 de ani de la Podul de Flori, cand, pentru prima data, s-a trecut frontiera URSS fara acte, iar oamenii incingeau hore de bucurie in mijlocul Prutului. Au participat atunci peste un milion de persoane, intr-o actiune unica si care a lasat masca Moscova. Nimeni nu mai vorbeste despre asta, nimeni nu a mai consemnat evenimentul", a comentat Dan Dungaciu in finalul interviului acordat Ziare.com.

Intr-un interviu pe care ni l-ati acordat in februarie, la inceputul crizei politice de la Chisinau, spuneati ca "R.Moldova cade de pe harta" si ca vor fi greu de evitat alegerile anticipate. Cum vedeti situatia acum?

O vad in aceiasi termeni. R.Moldova a cazut de pe harta, adica de pe harta interesului imediat al UE, dar a intrat pe harta preocuparilor si ingrijorarilor Bruxelles-ului. In acest moment, Chisinaul nu mai indeplineste nici macar criteriile politice de asociere cu UE, iar Vilnius nici macar nu se mai intrezareste la orizont. Reactiile recente ale institutilor europene - Comisie, Consiliul Europei, Comisia de la Venetia etc. - arata asta mai limpede decat oricand.

Subliniez acest lucru: nu mai vorbim acum de reactiile unor lideri europeni sau chiar ale unor familii politice europene, vorbim de faptul ca Europa institutionala sanctioneaza unanim Chisinaul pentru ce a putut vota tandemul Filat-Voronin in Parlamentul de la Chisinau.

Este clar ca, desi cam tarziu, oficialii europeni s-au convins ca s-a mers prea departe. Bruxelles-ul nu are cum sa treaca peste cel putin doua legi votate, respectiv legea care dinamiteaza inamovibilitatea Curtii Constitutionale si cea care subordoneaza Centrul National Anticoruptie Guvernului, mai exact premierului. La care se mai adauga si legea cu privire la pragul electoral ridicat acum la 6%, neagreata de Curtea de la Venetia.

S-a blocat parcursul european al R.Moldova?

Pe moment, s-a gripat zdravan. Iar unii dintre cei care l-au gestionat pana acum trebuie sa se retraga. Suntem, pastrand proportiile, in situatia din Rusia de pe vremea premierului V. Cernomardin, care a recunoscut, la bilant, ca "am vrut sa facem ca ei, dar a iesit tot ca la noi", sau, mai clar spus, am incercat sa facem UE, dar ne-a iesit tot URSS. Cam asta ar putea sa admita si premierul R.Moldova astazi...

 

Citește tot interviul pe Ziare.com

Trecut-au anii ...... ROMANIA - NATIONAL GEOGRAPHIC

Trecut-au anii ...... (78 la număr !) 

 Acum aproape optzeci de ani National Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere "Romaniei vrajite", o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce "aduce un pic si cu New York". Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare tristete, fotografii "de colectie" ce infioara.

Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii "conversilor", Keds, au ca main story Romania.

O Romanie cu Basarabia lipita de "patria muma", o Romanie pitoreasca plina de folclor si oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se pare ca in acea perioada National Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu (si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din istoria unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.

In 1934, o echipa National Geographic incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este considerata in mod clar "de epoca", in orasul Sibiu. Era dimineata, praful de sub roti se ridica inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a impotmolit intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent.

Chiar si cu ajutorul mai multor trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit sa inopteze in ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai cainilor ce nu pareau prea incantati de prezenta straina. A doua zi insa, cu ajutorul unei duzini de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de a fi "omeniti" de romani cu cateva felii de paine si miere, "mana cereasca" pentru ei.

Asa incepe articolul de peste 50 de pagini dedicat Romaniei, in anul 1934. Un inceput care, probabil, s-ar potrivi si in prezent, daca ai incerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri, unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul roman inca mana caruta cu boi pe poteci de padure.

Echipa National Geographic avea sa petreaca mai multe luni in Romania, pentru a observa cat mai multe lucruri relevante despre tara.

Autorii articolului remarca inca din prima pagina influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul secolelor - romanii, hunii, tatarii, turcii - toti si-au lasat marca asupra poporului.

Bucurestiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul tarii, remarca autorii articolului. "Desi Paris poate reprezenta Franta, Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul Romaniei. Aceasta capitala nu are aproape nimic in comun cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori numit din Balcani". Arcul de Triumf era deja inaltat, construit cu ocazia incoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.

"Strazile orasului sunt aglomerate cu femei frumoase si imbracate cu gust, ofiterii de politie stralucesc in uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu tiganii jerpeliti si taranii romani imbracati in portul lor traditional. Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pana in strada de dialoguri politice si barfe", noteaza National Geographic 1934.

La fel ca schimbarea garzii din Paris, care are loc si in prezent, aveau loc si in Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu - caleasca regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale trecatorilor.

"Iarna ni s-a parut amuzant sa inchiriem o sanie cu zurgalai manata de cai si condusa de un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de catifea. Inca mai sunt cativa birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape pe cale de disparitie. Barbatilor li se permite sa se casatoreasca dar la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat".

In acele vremuri George Enescu incanta inca Romania cu rapsodiile sale (el a decedat in 1955 - n.r.) si era asteptat "cu casa inchisa" si la Bucuresti. Per total, muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. "Am ascultat un dans fascinant al tiganilor, compus de un muzician roman foarte popular si care poate rivaliza cu oricare din lume. Il cheama Enescu, compozitor si violonist ce este asteptat in multe orase din Europa si America, dar nu cu mai multa iubire decat in tara natala. El ii incanta pe bucuresteni cu concertele sale in fiecare an", noteaza National Geographic.

Pe malul Dambovitei se intindea in perioada interbelica o piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce inchiriau magazine, insurau marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine aveau atarnate placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate inauntru.

In jurul Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic. Romania era una dintre putinele tari din Europa unde taranii purtau in mod curent haine populare. "Taranii romani sunt intotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor", noteaza National Geographic, editia SUA din 1934.

"In Predeal, unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al romanilor. Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar, hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier incalzit cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atat de dependente".

Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial, Romania a ales precum majoritatea tarilor din regiunea "partea de Est".

Marii proprietari au fost expropriati si hectare intregi au fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni in schimbul terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data.

Taberele de tigani

In acele vremuri, tiganii inaltau multe tabere in Delta Dunarii. "De departe, tiganii pot parea un popor nomad romantic, placut. De aproape insa, cand ii vezi mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi cat de departe este realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La aproape orice colt de strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante melodii din vioara pentru cativa lei".

"Iarna mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de strada. M-am lecuit insa repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei razand fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani". Unele lucruri, se pare, nu se schimba nici cu trecerea deceniilor.

Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra inca urme ale ocupatiei turce, mai ales in hainele unora dintre muncitorii de acolo. "Romania este una dintre tarile cu cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind intrecuta in 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de petrol sunt incarcati si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila", nota National Geographic. Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de Vest. Din Constanta se livrau si cantitai mari de grane.

Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial,Balcic facea parte, de asemenea, din Romania. Acolo Regina Maria "a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ primitiva dar unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la culorile in schimbare ale apei".

La Valcov, autorii National Geographic au fost incantati sa descopere "un pamant mai rusesc decat in Rusia".

"Valcov este ca o mica Venetie, canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru micile oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat in caviar din Rusia pana cand Basarabia a devenit parte componenta din Romania in 1918", subliniaza autorii articolului.

Transilvania interbelica

"Odata ce am intrat in cateva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece aceasta provincie, candva parte din Ungaria, a decis sa devina parte din Romania dupa razboi. Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate de barbati inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul Romaniei, casele avand o alura germanica. Peste tot, semnele sunt in trei limbi - romana, germana si ungureste".

Autorii articolului descriu, in cuvinte de lauda, Brasovul si a sa "Biserica Neagra" plina de carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara, "adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul timpului".

"Ar fi un pacat sa mergi in Romania cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine sa mananci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele «sarmale» cu «mamaliga». Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor in Romania".

Mergand cu masina prin Transilvania,autorii National Geographic au gasit reminiscente (intre timp disparute) ale tribului Turanian, trib invaluit in mister. Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului Attila, ale carui hoarde se retrageau in est."Casele acestora sunt construite din busteni si portile din lemn aduc in mod clar aminte de civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam in aceasta zona pentru ca multi nu vorbeau nici romana nici engleza".

In calatoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit intr-un catun "de patru-cinci case" unde se sarbatorea o nunta.

"Erau atat de curati, fericiti, fara nicio grija, incat problemele financiare si Marea Depresiune (terminata in 1933 - n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi in hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut in Romania".

Autorii remarca si croiala hainelor, a broderiilor si subliniaza ca "intreaga lume" cunoaste maiestria romanilor in cusatura, croiala sau pictura populara. In acea vreme, haine croite in lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot in lume. "Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al nativilor indieni din America".

Moldova si minunile sale (inca) ascunse Europei

Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se potriveste foarte bine si in 2012. O serie de intrebari retorice ar trebui, probabil, sa dea de gandi Ministerului Turismului.

"Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania - manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au vizitat si au povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care le are in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo".

Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila Romaniei descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt considerate "remarcabile si aproape de incredibil". Mai mult, locul in care domnitorii de alta data le inaltau era "linistit, departe de orase", astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam cand eram copii.

La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil "oaia neagra" a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga "Satana". Venea si pleca atunci cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa.

Din alte regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in clopot cu regularitate, impresioneaza.

Autorii incheie articolul, in cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent.

"Si astfel, in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce are curiozitatea sa le caute".

Înapoi la istorie sau reevaluarea spirituală a portretului martirului român din temniţele comuniste

Înapoi la istorie sau reevaluarea spirituală a portretului martirului român

din temnițele comuniste

 Tudor Petcu: Înainte de toate, v-aş ruga, domnule Răzvan Codrescu, să ne focalizăm atenţia asupra ideii de cunoaştere şi recunoaştere a istoriei recente care şi-a pus amprenta asupra conştiinţei colective româneşti. Mă refer cu precădere la instituționalizarea oarecum superficială a acestei cunoaşteri, ceea ce atrage după sine şi o percepţie greşită asupra semnificaţiei istoriei recente a poporului român. Iar cînd spun instituţionalizare fac trimitere precisă la sistemul de educaţie, dar şi la diferitele organe de cultură abilitate să ilustreze esenţa trecutului identitar, spiritual şi moral al României supuse represiunii comuniste. Altfel spus, care este viziunea dvs. asupra stadiului în care se află aşa-zisa pedagogie socială românească privitoare la receptarea trecutului românesc recent şi ce consideraţi că ar trebui făcut pentru adevărata cunoaştere şi recunoaştere a acestuia? 

Răzvan Codrescu: Din păcate, istoriografia noastră continuă să fie una puternic ideologizată, iar ea se reflectă ca atare şi în manualele şcolare, ceea ce împiedică o cunoaştere şi o asumare reală a istoriei recente. O nouă gîndire unică şi un nou limbaj de lemn tind să ia (dacă nu au şi luat deja) locul celor comuniste. Fiind tot o gîndire şi un limbaj de stînga, păstrează destule clişee şi idiosincrazii marxiste. În plus, s-a dat în damblaua aşa-numitei «demitologizări» a istoriei: trecutul nu trebuie să mai aibă nimic exemplar şi însufleţitor, ci e mai degrabă livrat conştiinţelor tinere ca un depozit de contraexemple, ideea fiind că avem un prezent precar din pricină că trecutul a mers pe căi greşite. Chiar apartenenţa noastră la Ortodoxie a ajuns să fie privită ca un handicap istoric! Modelele bune de urmat nu mai sunt în istoria noastră, ci pe aiurea. Comunismul este prezentat ca un regim abuziv, dar se spune prea puţin despre rezistenţa anticomunistă din închisori, din lagăre şi din munţi (zeci de mii de oameni, de toate profesiile şi condiţiile sociale), pentru că a fost adeseori prea «naţionalistă» şi prea «religioasă», deci necorespunzătoare standardelor «europene» actuale. Decât un adevăr istoric necorespunzător ideologic, mai bine tăcerea! Şi, la o adică, mistificarea. Cred că nici un alt popor european n-a mai minţit despre sine atît cât au minţit – şi continuă să mintă – românii, cel puţin la nivel oficial. Pînă să se poată interveni de sus (pentru aceasta e nevoie de oameni publici oneşti şi responsabili, cum nu prea avem în structurile actuale), e necesară o rezistenţă intelectuală individuală la manipulare şi mistificare, adică refuzul hotărât şi demn de a face jocul unei anumite propagande. 

T. P.: Deşi s-au realizat anumite documentare pe tema universului concentraţionar din România comunistă şi s-au şi elaborat câteva publicaţii în acest sens, există totuşi un real dezinteres faţă de nenumăraţii martiri din temniţele comuniste, care, prin lupta lor continuă, au căutat să păstreze aprinsă flacăra credinţei şi a identităţii naţionale. Mai trist este că nici Biserica Ortodoxă Română nu-i menţionează suficient de des, în aşa fel încât românul generic sau ca entitate socială activă să fie măcar un martor reflexiv atent, pentru a nu spune o minte responsabilă. Oricum, există o mare problemă şi în legătură cu faptul că Biserica nu doreşte să-i canonizeze pe baza simplului motiv ca mulţi dintre martiri au fost simpatizanţi sau membri ai Frăţiilor de Cruce din cadrul Mişcării Legionare, fiind total de neînţeles ignoranţa Bisericii ca instituţie oficială sub acest aspect. Care este factorul determinant pentru o astfel de atitudine din partea Bisericii Ortodoxe Române şi în ce măsură consideraţi că ar trebui să vorbim despre necesitatea unei purificări a BOR ca instituţie? 

R. C.: Şi Biserica, şi Şcoala sunt încă pline de oameni care s-au format în comunism şi au fost cu acesta în diferite forme şi grade de complicitate. Acestor oameni le e greu să facă o critică radicală a comunismului şi să omagieze rezistenţa jertfelnică anticomunistă, pentru că fie se simt cu musca pe căciulă, fie chiar mai au nostalgii comuniste. Biserica Ortodoxă, pe de altă parte, se teme să nu fie asociată cu legionarismul, să nu pară reacţionară şi fundamentalistă, pentru că majoritatea covîrşitoare a celor care s-ar cuveni canonizaţi ca martiri au fost fie legionari, fie membri ai Frăţiilor de Cruce (asimilate tot cu Legiunea). Iar mulţi dintre aceştia au fost chiar preoţi şi călugări. Întrebarea este: s-au jertfit ei pentru crezul lor politic sau pentru crezul lor religios? Jertfa a fost, până la urmă, pentru Cruce, Ţară şi Neam în general, căci aventura politică a tinereţii lor era demult expirată… Dar Biserica ar putea deocamdată să rânduiască măcar o zi pe an de cinstire a tuturor martirilor din temniţele comuniste, fără nominalizări: s-ar evidenţia astfel, măcar în conştiinţa credincioşilor, dimensiunea jertfelnică generală a trecutului recent. Din păcate, până acum, Biserica Ortodoxă Română nici atât nu a catadicsit să facă, în timp ce în Rusia, mama comunismului, Biserica a canonizat deja nominal sute de martiri ai crucii din Gulag! Trebuie însă spus că există la noi un puternic curent de cinstire a martirilor în mediile mănăstireşti, ca şi în sânul laicatului ortodox activ. Poate că aceste două fronturi, conjugate, vor reuşi, treptat, să sensibilizeze şi ierarhia bisericească. Iar dacă legionarismul e piatra de poticnire, atunci s-ar putea începe canonizările cu acei martiri ai închisorilor despre care se ştie sigur că n-au fost legionari: un Mircea Vulcănescu, un Daniil Sandu Tudor… La «purificarea» Bisericii nu mă pricep şi cred că este mai degrabă treaba lui Dumnezeu. Nu trebuie totuşi trecut cu vederea că sub egida Bisericii a apărut totuşi, în 2007, un martirologiu destul de amplu şi de bine alcătuit (iniţiat şi finanţat, ce-i drept, din afară). Iată că avem totuşi cel puţin un precedent în care Biserica s-a implicat semnificativ, sub vechiul Patriarh. Poate că noul Patriarh nu a avut suficient timp deocamdată să ducă lucrurile mai departe… 

T. P.: Gîndindu-mă la martirii din temniţele comuniste româneşti, nu pot să nu aduc în discuţie nişte nume precum Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Gheorghe Calciu-Dumitreasa sau Roman Braga. Mai ales numele lui Valeriu Gafencu constituie o mare pagină din istoria recentă a martirajului românesc şi nu întîmplător Nicolae Steinhardt l-a numit «sfîntul închisorilor». În acest sens, aş fi dorit să vă întreb dacă destinul unui martir asemenea lui Valeriu Gafencu poate reprezenta prototipul adevăratului apărător al conştiinţei identitare şi spirituale. 

R.C.: Este indiscutabil că Valeriu Gafencu rămîne un personaj exemplar: nu numai prin moartea mucenicească, nu numai prin înălţimea şi puritatea trăirii sale creştine, dar şi pentru faptul că a generat o adevărată mişcare duhovnicească – un fel de «Rug Aprins» al închisorilor – printre tinerii deţinuţi, descrisă cel mai bine în memoriile lui Ioan Ianolide. Şi asta în condiţiile în care Gafencu nu era nici preot, nici monah şi nici măcar student în Teologie. Era un eminent student în Drept, trecut scurtă vreme prin Frăţiile de Cruce. El depăşise însă legionarismul ca experienţă politică şi înaintea morţii a mărturisit: «Nu regret că am fost legionar şi că am purtat haină legionară; dar dacă voi regreta ceva, va fi faptul de a nu fi purtat de la începutul începuturilor o singură haină: haina lui Hristos!». S-a spus că legionarii ar fi fost antisemiţi incorigibili, dar Gafencu, deşi grav bolnav de plămîni, i-a cedat medicamentele sale unui evreu (Richard Wurmbrand) şi a fost numit «sfîntul închisorilor» chiar de către un evreu (N. Steinhardt). Gafencu a murit în închisoare, la Tg. Ocna, în 1952, alţii şi-au dus crucea pînă în 1964, la graţierea generală (făcută de comunişti sub presiunea forurilor internaţionale). Părintele Gheorghe Calciu, pe care l-aţi pomenit, după ce a fost deţinut politic timp de 16 ani sub Gheorghiu-Dej, a mai făcut 5 ani de închisoare politică şi sub Ceauşescu, pentru că s-a opus pe faţă dărîmării bisericilor şi ateizării tinerelor generaţii: 21 de ani de închisoare pentru că a crezut în Hristos şi în destinul creştin al neamului românesc! Or, dacă astfel de oameni nu ni-s modele, atunci care ar fi, mă rog, modelele «dezirabile»?! 

T. P.: Având în vedere tematica pe marginea căreia discutam, nu aş putea să nu-mi aduc aminte de una dintre profundele şi cuprinzătoarele remarci pe care le-a făcut Părintele Arsenie Papacioc, şi anume: «Comunismul a umplut cerul de sfinţi». Într-adevăr, comunismul a reprezentat un asasinat atât virtual, cît şi fizic, însă nucleul de credinţă şi de comuniune cu Dumnezeu a fost fortificat în timpul experimentelor de reeducare care erau puse în practică în diferitele penitenciare comuniste, dintre care Piteşti, Gherla şi Aiud atrag şi vor atrage cu siguranţă atenţia într-un mod deosebit. De asemenea, această idee a Părintelui Arsenie Papacioc a fost puternic susţinută şi prin nenumăratele volume de mărturii sau monografii, dintre care cartea de mărturii a monahului Moise despre Valeriu Gafencu, sau cea a lui Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, sînt nişte surse cît se poate de pătrunzătoare. Aşadar, sînteţi de acord cu această idee că represiunea comunistă a umplut cerul de sfinţi? Şi cum credeţi că trebuie să ne raportăm la conceptul de «sfinţenie» sub aspectul pe marginea căruia discutăm? 

R. C.: Da, a umplut cerul de sfinţi – ştiuţi şi neştiuţi de oameni. Despre Părintele Arsenie Papacioc însuşi, cînd s-a eliberat de la Aiud în 1964, chiar unul dintre torţionari ar fi exclamat: «Iese sfinţenia pe poartă !». (cum e consemnat în memoriile scriitorului Marcel Petrişor, acum în curs de reeditare). Există mărturii că marele duhovnic, pe atunci prea puţin cunoscut lumii largi, se ruga şi 17 ore pe zi şi n-a putut fi adus să facă nici cel mai mic compromis. Au mai fost astfel de figuri legendare ale rectitudinii în suferinţă, şi nu neapărat preoţi sau monahi. A fost prinţul Alexandru Ghica, a fost ofiţerul erou Aurel State, a fost bătăiosul Grigore Caraza şi alţii… Unii n-au mai ajuns să iasă din închisoare: Daniil Sandu Tudor, poetul-monah, sufletul Rugului Aprins de la Antim, a murit la Aiud în toamna lui 1962, iar Maica Mihaela Iordache (căci au existat şi martire, nu numai martiri) a murit la Ciuc în primăvara lui 1963. Sînt sfinţi înaintea lui Dumnezeu şi în sufletele oamenilor, chiar dacă încă nevalidaţi oficial de Biserică. Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc de la Mănăstirea Diaconeşti îi poartă pe toţi, ca o Arcă a Învierii… Şi e cutremurător că unii dintre aceşti mari mărturisitori, în pofida inimaginabilelor suferinţe prin care au trecut, mai sînt încă în viaţă, ca Părintele Arsenie Papacioc, de care tocmai am vorbit, sau ca Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru-Vodă (ca să rămînem numai la cazurile cele mai ilustre). Aceşti martiri din închisori sînt răscumpărătorii vremurilor în faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu, Ei ar trebui să fie reperele sau pilonii renaşterii naţionale, dacă noi am fi cu adevărat demni de propriul nostru trecut. Dar se dovedeşte zi de zi, de 20 de ani încoace, că nu prea mai sîntem… 

T. P.: În măsura în care sunteţi de acord, aş dori să facem câteva trimiteri şi la rolul intelectualității româneşti din străinătate în cunoaşterea şi transmiterea istoriei recente a României. Nu pot trece cu vederea cartea lui Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti, sau pe cea a lui Paul Goma, Patimile după Piteşti, cărţi ce au încercat să ilustreze, atât cât a fost cu putinţă, mlaştina disperării ce a făcut obiectul dramei româneşti din perioada 1948-1964. Este drept, ele au fost contestate chiar de către anumiţi supravieţuitori ai temniţelor, considerîndu-se că astfel de cărţi nu gradul necesar de obiectivitate şi claritate, întrucât autorii lor nu au fost implicaţi direct în ceea ce se întâmpla în temniţele comuniste. Care este poziţia dvs. faţă de acest aspect şi cum ar trebui să ne raportăm la astfel de surse bibliografice? Ar putea ele totuşi să constituie o bază – sau mai bine zis o fază – incipientă pentru înţelegerea semnificaţiei represiunii din România comunistă? R. C.: Pe lângă rezistenţa anticomunistă din ţară, a existat şi un numeros Exil anticomunist românesc, care s-a străduit mult să deconspire ororile comuniste de acasă. Prima carte despre Piteşti, cea a lui Dumitru Bacu (care chiar a fost deţinut politic, între 1949 şi 1956), a apărut în 1963, în Spania, iar în 1971 a fost tradusă şi în engleză. (Recent, am reeditat-o la Christiana, cu note şi bibliografie la zi.) A mai fost Demascarea lui Grigore Dumitrescu (chiar un fost «piteştean»), apărută iniţial în Germania, apoi cărţile ilustrului disident Paul Goma (care avea şi el experienţa închisorilor, încă din anii stalinismului), iar mai tîrziu Fenomenul Piteşti – sinteza lui Virgil Ierunca, pe care toată lumea îl ştia, ca şi pe soţia lui, Monica Lovinescu, de la postul de radio «Europa Liberă», care şi-a avut şi el rolul lui major în subminarea regimului dictatorial. Sigur că, după 1989, au apărut în ţară mărturii sau studii mai extinse şi mai precise (Ion Ioanid, Virgil Maxim, Dumitru Bordeianu, Ioan Ianolide etc., ca să mă refer numai la memorialişti), dar meritele primilor deconspiratori nu sînt mai mici, iar cărţile lor se vor consulta întotdeauna cu folos, chiar dacă mai au cîte o informaţie greşită sau cîte o ambiguitate. Despre reeducarea de la Piteşti (1949-1951) – cea mai cumplită experienţă concentraţionară din spaţiul european – există deja o bibliografie enormă, iar despre faza tîrzie a reeducării de la Aiud (1960-1964) există acum excelenta analiză a fostului deţinut politic Demostene Andronescu, care este şi unul dintre marii poeţi ai închisorilor, pe linia lui Nichifor Crainic şi Radu Gyr. Dincolo de toate acestea, e încurajator că în vremea din urmă au început să se implice tot mai mult în studierea fenomenului concentraţionar şi o seamă de profesionişti ai istoriei, mulţi dintre ei tineri, de la care sînt de aşteptat marile sinteze definitive. Să sperăm că ele nu vor întîrzia, la rînd cu canonizările! Şi că vor afla suficiente urechi şi inimi deschise… Altminteri, vorba Părintelui Justin: «Şi de aceea ne bate Dumnezeu, că nu ştim să ne cinstim martirii»…

Autor: Tudor Petcu

Sursa: Tribuna-Basarabiei.ro

Un primar din Basarabia: Ma tem ca trenul unirii cu Romania a plecat (ziare.com)

Tatiana Galateanu, primarul localitatii Giurgiulesti, din sudul Republicii Moldova, singurul port basarabean la Dunare, sustine ca "trenul unirii" dintre cele doua tari a plecat deja, inca din anii '90. 

In ziua de astazi, Galateanu mizeaza pe un "tren european" si incearca sa aduca Giurgiulestiul la standarde europene, considerand ca micul port basaraben este o poarta de intrare in Romania si Europa.

Primarul Giurgiulestiului vorbeste despre nazuintele europene ale basarabenilor si relatiile cu Romania, Rusia si Uniunea Europeana ale Republicii Moldova intr-un interviu acordatZiare.com.

Giurgiulestenii sunt pentru ori impotriva unirii Basarabiei cu Romania?

Parerile sunt impartite. Nu ne lipsesc nostalgicii comunisti. Acestia sunt de obicei oameni in varsta. Avem insa si multi locuitori ai comunei ce considera ca istoria isi cere drepturile. Anume, nu pot fiinta despartite doua popoare nascute din aceiasi parinti. Ma tem totusi ca trenul unirii a plecat. Undeva, la inceputul anilor '90.

Am intalnit in comuna oameni care mai folosesc cuvinte rusesti sau provenite din slavona. In opinia dumneavoastra, exista doua limbi (romana si moldoveneasca,) asa cum se straduie sa ne convinga inca multi "specialisti" din Republica Moldova?

Nici vorba. Nu exista si nu recunosc decat o singura limba, cea romana. Vremurile fostului sistem totalitar instaurat de Uniunea Sovietica nu mi-au permis sa o descopar si sa o apreciez la adevarata ei valoare. 

Limba romana este de o frumusete si o bogatie a vocabularului cu care putin tari ale lumii se pot lauda.

Potrivit unor surse, investitorii rusi sunt interesati de a veni cu capital consistent si chiar sa cumpere terminalul petrolier de la Giurgiulesti. Pe de alta parte, primarul Bucurestiului, Sorin Oprescu, afirma dupa intalnirea de la Chisinau cu presedintele Republicii Moldova, ca ar fi de dorit integrarea tarii dumneavoastra, prin regiunea Giurgiulesti, intr-un program al UE. Demersul ar viza canalul Dunare-Bucuresti "si desigur, de ce nu, sa ajungem pana pe teritoriul Republicii Moldova", declara Oprescu. Ce parere aveti despre aceste doua aspecte?

Republica Moldova a ales deja directia catre Uniunea Europeana. In pofida unor opinii si reactii contrare, optiunea pe care am adoptat-o este clara si cea mai dreapta. Trageti dumneavoastra concluziile. 

As veni cu o constatare dovedita. Este o diferenta enorma privitoare la modul in care un moldovean este tratat in Federatia Rusa, comparativ cu spatiul european, in majoritatea lui.

Cetatenii nostri se tem de sistemul rusesc. De pilda, in privinta muncii, exista riscul de a nu fi platiti. De multe ori sunt inselati si nu mai vad niciun ban. Nu mai vorbesc de tratamentul categoric discriminator la care sunt supusi.

Am vazut in centrul Giurgiulestiului un monument evocator al fostei URSS, ridicat probabil in era comunista. Un soldat stilizat, cu casca si stea rosie. Marturisesc, nu cunosc limba rusa. Ce puteti spune despre aceasta amintire daltuita in piatra?

Pe placa de comemorare sunt incrustate numele celor 90 de militari care au pierit pe aceste meleaguri in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Mai sunt urmasi ce depun coroane de flori si participa la slujbe de pomenire. 

In iunie 1941, atunci cand Romania a atacat URSS, aici au cazut sub gloante primii 3 ostasi sovietici.

In vara acestui an, va veti afla la jumatatea mandatului. Puteti intocmi un bilant al realizarilor din postura dumneavoastra de primar?

Giurgiulesti este o comuna cu fibre economice de importanta nationala. Portul Liber, doua posturi vamale, gara, port de pasageri, cateva zeci de rezidenti in zona sunt doar unele dintre aspectele ce ne privesc in mod direct. 

Am reusit sa accesam un proiect in valoare de 1,25 milioane lei (moldovenesti) prin Fondul de Investitii Social din Moldova pentru instalarea unui apeduct, sistemul de canalizare, diferite lucrari de reparatii, precum si renovarea gradinitei. Din acest edificiu nu vor lipsi conditiile moderne pentru copii si educatori. Acum, dupa sarbatori, acest lacas al micutilor si-a reluat activitatea.

In alta ordine de idei, ne bucuram cu totii ca am indepartat primejdia inundatiilor. Anul trecut, puhoaiele dezlantuite au facut mari pagube. As aminti de distrugerea multor drumuri. S-a construit un canal de captare a apelor pluviale. Lucrarile au fost deosebit de complexe si au costat circa o jumatate de million de lei.

Am demarat un alt proiect ce priveste sistemul de incalzire a Liceului teoretic "Mihail Sadoveanu". Va fi unul bazat pe combustibil obtinut din biomasa. Imi doresc din tot sufletul un Giurgiulesti cat mai apropiat de standardele continentale. Daca ne gandim bine, aici, in estul Estului, se afla poarta de intrare catre insula de crestinatate, Romania. Sau, daca vreti, din acest loc incepe Europa (zambeste cu mandrie - n.r.).

Care sunt problemele nerezolvate si ce va propuneti pentru 2013?

Momentan, lucram la managementul sistemului de colectare a deseurilor. Este vorba de un proiect intercomunal, o intreaga zona ce cuprinde cinci localitati: Giurgiulesti, Caslita-Prut, Slobozia-Mare, Valeni si Branza. Ne aflam in etapa de proiectare. 

Tot in stadiul de proiect sunt sistemul de canalizare si statia de epurare.

Mai avem in plan reparatii la acoperisul Casei de Cultura si amenajarea unui spatiu destinat odihnei si agrementului cetatenilor comunei. 

Cu un efort suplimentar, impreuna cu oamenii satului, ne dorim sa reabilitam infrastructura. Asta insemnand modernizarea unui numar sporit de strazi.

Anul trecut, in septembrie, impreuna cu alti trei primari basarabeni, ati fost in Carolina de Nord (SUA), intr-un schimb de experienta finantat de Congresul american prin programul Open World. Ce ati retinut din acea vizita?

Am avut placutul prilej de a vedea Lumea Noua. Am fost oaspetii organizatiei "Friendship Force". Niste oameni minunati, care ne-au tratat ca pe fratii lor. Am vizitat multe familii. Peste tot am simtit caldura sufleteasca si sinceritate. 

Sistemul lor de administratie publica este total diferit de al nostru. Primarul are o functie cu atributii limitate. Consiliul local detine cu adevarat puterea. Lucru important: politicul nu influenteaza catusi de putin autoritatile descentralizate.

Am fost impresionata de inca ceva. Normal, daca stau sa ma gandesc. Acest "vis american" este posibil datorita poporului in sine. Oamenii de acolo isi respecta tara cu tarie, sunt mandri de ea, convietuiesc cu natura, isi iubesc aproapele, sunt toleranti. Nu stau pe ganduri daca e vorba de munca. Fiecare cetatean are aportul sau la prosperitatea natiunii. In Statele Unite am invatat multe lectii.

Ca politician, membru al Partidului Democrat din Moldova, cum vedeti viitorul Basarabiei?

E dificil de spus, în actuala conjunctura politica. O vorba din popor spune ca nu exista tari sărace ci doar prost guvernate. Personal, îmi doresc conducători de stat și oameni cu funcții înalte care sa-și iubească neamul și aceasta țară. 

Dar, mai presus de toate, sa fie capabili în aflarea soluțiilor de scoatere a Republicii Moldova din situația economica dificila pe care o traversează de multi ani. 

Nutresc speranța ca oamenii Partidului Democrat, si numai ei, vor reuși sa pună umărul asa cum se cuvine pentru propășirea acestui popor atât de încercat. 

Sursa: Ziare.com

Timofti: Politicienii nu pot ignora dorinţa moldovenilor de a fi mai aproape de România

Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, susţine că politicienii nu pot ignora dorinţa multor moldoveni de a se apropia de România. Şeful statului a făcut declaraţia în cadrul recepţiei, oferită de Ambasada României, cu ocazia aniversării Marii Uniri, eveniment la care au participat mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, dar şi ai societăţii civile.

"Mă simt din nou foarte privilegiat să pot sărbători, împreună cu Dvs, la Chişinău, Ziua Naţională a României", spune ambasadorul României în Moldova, Marius Lazurca.

Timofti a mulţumit autorităţilor române pentru susţinerea activă în procesul de integrare europeană a Moldovei.

"Cooperarea moldo-română acoperă practic toate domeniile, de la securitatea energetică până la domeniul educaţional. Cetăţenii noştri îşi doresc această apropiere dintre noi şi politicienii nu pot nesocoti această dorinţă a lor", a declarat Timofti.

În acest an Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la Chişinău într-un mod mai inedit. Cu ocazia Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, mai mulţi tineri au întins în Piaţa Marii Adunări Naţionale un tricolor de 300 de metri. 

Articol de PUBLIKA.MD

Cel mai lung steag tricolor romanesc din istorie a fost desfasurat sambata la Chisinau.

Steagul a avut peste 1.500 de metri pătrați și a fost desfășurat cu ocazia Zilei Naționale a României de către voluntarii "Acțiunii 2012", o platforma de
ONG-uri care militează pentru Unirea Basarabiei cu România.

"Am dorit sa marcam aceasta zi într-un mod inedit pentru spațiul romanesc și sa impunem în opinia publica din Republica Moldova și România necesitatea restabilirii adevărului istoric", a declarat Irina Guțu, reprezentantul Platformei Civice "Acțiunea 2012", potrivit unui comunicat remis Ziare.com.

Iulian Chifu: o solutie de rezolvare a conflictului din Transnistria inseamna "reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova".

Iulian Chifu, consilier prezidential pentru Afaceri Strategice si Securitate internationala, afirma ca o solutie de rezolvare a conflictului din Transnistria inseamna "reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova".
Intrebat daca vizita sa la Chisinau se vrea o replica la cea efectuata de reprezentantul Rusiei, Dmitri Rogozin, Iulian Chifu a negat, precizand ca Rogozin este om politic si actor, care trebuie sa mai citeasca "vreo doua biblioteci", pentru a putea vorbi "profesional despre conflice".

"Salutam eforturile Republicii Moldova de a deschide calea negocierilor de a sustine bunele relatii cu administratia nistreana si de a mentine cursul ascendent al negocierilor, chiar daca, din pacate, dupa un inceput incurajator la schimbarea conducerii autoritatilor separatiste, observam mai nou pasi inapoi si limitari tot mai importante ale dorintei de negociere si apropiere a pozitiilor ale administratiei de la Tiraspol", a declarat Iulian Chifu, dupa vizita efectuata recent la Chisinau.

Consilierul prezidential spune ca "a notat" existenta unui "activism crescut al Federatiei Ruse la Tiraspol, pe dimensiunea militara, politica, economica, sociala, financiara".

"Merita evaluat, din punct de vedere juridic, daca o parte a acestor actiuni nu contravin suveranitatii Republicii Moldova si pozitiei constante a Moscovei de sustinere a suveranitatii si integratatii teritoriale a Republicii Moldova", a mai subliniat Iulian Chifu.

Cat priveste solutiile posibile pentru rezolvarea conflictului nistrean, acesta spune ca trebuie avut in vedere un statut special al regiunii.

"O solutie a conflictului nistrean inseamna reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova. Pozitia principiala a Romaniei este sustinerea integritatii teritoriale, a suveranitatii si independentei politice a Republicii Moldova, in granitele recunoscute international.

De aceea, o solutie pentru conflict este un statut special al regiunii, daca e justa si durabila, conform dreptului international, daca permite functionalitatea statului Republica Moldova si dreptul de a-si alege liber optiunile de securitate si prosperitate, respectiv de a decide liber in politica externa, de securitate, de aparare, in orientarea strategica spre integrarea in Uniunea Europeana.

Republica Moldova a votat in unanimitate, inca din vara anului 2005, in Parlament orientarea strategica si optiunea integrarii europene, iar Romania apara si sprijina aceasta optiune si orice solutie ce este acceptata de autoritatile legitime ale Republicii Moldova", a mai declarat Iulian Chifu.

Consilierul pe probleme de securitate a mai subliniat faptul ca Romania sustine optiunea Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse si armamentelor de la Colbasna, din regiunea separatista.

"De asemenea, Romania sustine schimbarea formatului de asa-zisi 'pacificatori' din zona de securitate si inlocuirea cu o misiune civila, real multinationala, de observatori. Romania sustine principiul consimtamantului statului-gazda pentru prezenta trupelor straine, a armamentelor si soldatilor intelegand prin aceasta ca, pe teritoriul recunoscut international al Republicii Moldova, consimtamantul apartine autoritatilor legitime de la Chisinau", a mai declarat Iulian Chifu.

Dimensiuni paralele

Cat despre declaratiile controversate ale lui Dmitri Rogozin facute dupa vizita la Cotroceni, Iulian Chifu a refuzat un comentariu.

"Nu comentez public declaratiile domnului Rogozin, care este un oficial rus, cu rol in relatiile bilaterale intre Federatia Rusa si Republica Moldova. De altfel el are multiple roluri, nici unul in relatie cu Romania. Ce pot spune despre asocierea eventuala cu Dmitri Rogozin este ca este neavenita.

Domnul Rogozin este un politician, cu aspiratii la presedintia Federatiei Ruse si absolvent de actorie. Eu nu am aspiratii politice in Romania, sunt doar consilier pentru Afaceri Strategice si Securitate Internationala al presedintelui Romaniei si sunt specializat in analiza de conflict si decizie in criza.

Suntem pe dimensiuni paralele, nu putem fi comparati, eu neavand aspiratii politice, iar domnului Rogozin trebuindu-i sa mai citeasca vreo doua biblioteci pentru a discuta profesional despre conflicte.

E adevarat ca exista numeroase persoane in MAE rus, in Consiliul Securitatii Nationale si in administratia presedintelui Putin care sunt pregatite, au cunostinte si sfatuiesc decidenti precum ministrul de Externem Serghei Lavrovm sau presedintele Putin pe aceste teme. Domnul Rogozin nu se afla in aceasta categorie, deci nu exista termeni de comparatie", a mai declarat consilierul prezidential Iulian Chifu.

Sursa: Ziare.com / Foto: Adevarul.ro

Armata rusă din Transnistria la CEDO

În 20 de ani de independenţă, Chişinăul a cerut de mai multe ori Rusiei să-şi retragă muniţiile şi armata din stânga Nistrului (după cum s-a obligat la Istanbul, în 1999) şi tot de atâţia ani Rusia refuză s-o facă, iar în ultima vreme îşi fortifică militar forţele de «pacificare» la Nistru.

Un proces la CEDO împotriva Rusiei ar putea-o obliga să-şi retragă trupele şi muniţiile din R. Moldova?

Ion Costaş, ex-ministru al Apărării

Ar putea. Dar cine s-o facă? În toţi anii de independenţă nicio guvernare nu a avut acest curaj. Toţi au motivat ba cu dependenţa de gazul rusesc, ba cu piaţa de desfacere, ba cu piaţa muncii… Nimeni nu a încercat să scoată R. Moldova de sub monopolul rusesc prin soluţii alternative la gaz, curent electric etc. Numai România câte oferte a făcut… Abia de un an-doi s-a mai schimbat situaţia pe piaţa de desfacere şi cea a muncii. Dar la tema curajului, lucrurile au rămas pe vechi. Facem declaraţii şi atât. Demersuri oficiale, la modul serios, în instituţiile internaţionale — «zero». Mimăm lucrurile. Şi vrem ca Rusia să ne ia în serios? În 20 de ani, R. Moldova de mult nu mai trebuia să fie dependentă de Rusia, iar pentru asta Chişinăul trebuia să aibă o claritate geopolitică. Aşa cum au avut-o balticii. Şi atunci problemele s-ar fi rezolvat altfel. Inclusiv cu armata rusească la Nistru.

Vitalie Nagacevschi, Juriştii pentru Drepturile Omului

R. Moldova a avut mai multe dosare la CEDO împotriva Rusiei. S-ar putea să mai existe unul, dar nimeni nu poate garanta că Rusia se va conforma unei eventuale decizii. Problema armatei e puţin mai specială decât celelalte cazuri… E vorba de anumite interese reciproce, pe care le are Rusia în R. Moldova şi viceversa. Rusia are interese de ordin geostrategic, iar R. Modova are nevoie de piaţa de mărfuri din Rusia, de piaţa muncii, de resursele ei energetice, gaz, petrol etc… Atât timp cât R. Moldova rămâne dependentă de resursele ruseşti, iar Rusia foloseşte aceste resurse în interesele sale politice, cred că trebuie căutată altă soluţie decît CEDO. Opinia mea e că şi Rusia, şi R. Moldova, şi, de ce nu, SUA trebuie să facă nişte concesii, ca să se ajungă la o decizie care să împace toate părţile… O adresare la CEDO acum ar putea deteriora grav relaţiile cu Rusia şi nu cred că e cazul.

Vitalia Pavlicenco, preşedinte PNL

Ar putea-o obliga. Chiar dacă Rusia va refuza să se conformeze deciziei, ar fi un plus de imagine pentru Chişinăul politic, care se limitează tot mai mult la declaraţii de serviciu în problema armatei ruse, staţionată ilegal în Transnistria. Îmi amintesc că, în 1999, fiind membru al Adunării Parlamentare (AP) NATO, cu două zile înainte de summitul de la Istanbul, am obţinut rezoluţia AP cu privire la retragerea imediată şi necondiţionată a trupelor ruse din R. Moldova şi Georgia. Deci, e posibil. Altceva e că guvernările care au urmat la Chişinău s-au prostituat, vrând să fie «bune cu Rusia», iar Rusia ni s-a suit în cap… Nu cred că în actuala conjunctură politică se va găsi cineva care să apeleze la CEDO. Avem la guvernare prea multă lume şantajabilă. Singura soluţie care ar rezolva problema ar fi unirea cu România. Rusia va fi obligată să se retragă dintr-un teritoriu aflat sub control NATO.

Oazu Nantoi, analist politic

Rusia are o mulţime de dosare pierdute la CEDO şi încă altele de pierdut. Şi nu e vorba doar de Moldova. Rusia e plină de dosare la CEDO numai de pe urma războiului din Cecenia. Eu nu cred că pe ruşi îi deranjează aceste dosare. Rusia are un sistem nervos foarte bine pus la punct. Da, de supărat îi supără şi noi am văzut, mai recent, care au fost reacţiile Moscovei în dosarul şcolilor din Transnistria, dar asta nu înseamnă că ea şi le ia prea tare în cap. Că ar putea pierde la CEDO dosarul cu armata – da, ar putea, dar asta nu înseamnă, numaidecât, că Rusia se va conforma deciziilor Curţii. Avem drept exemplu Istanbulul, 1999. Ca să rezolvăm problema, trebuie să avem mai mult curaj şi claritate în ceea ce vrem. Populaţia — şi nu doar populaţia, dar nici clasa noastră politică — nu e gata azi să spună clar: UE sau Uniunea Euroasiatică, Rusia sau NATO? Cu fundul în două luntri nu poţi trece marea.

Sursa: Ziarul de Gardă