În perioada 17-19 martie curent, domnul Gheorghe MIHAI, directorul  Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, a  efectuat o vizită de lucru în România, la invitaţia domnului  Mihai-Răzvan UNGUREANU, director al Serviciului de Informaţii Externe al  României, transmite serviciul de presă al SIS.  
În perioada vizitei la Bucureşti, domnul Gheorghe MIHAI, de asemenea,  a avut o întrevedere cu directorul Serviciului Român de Informaţii, dl.  Ambasador George Cristian MAIOR. 
În cadrul întrunirilor, conducătorii organelor de securitate au pus  în discuţie aspectele cooperării între serviciile speciale ale ambelor  ţări în vederea prevenirii riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol  securitatea naţională şi regională. Părţile au convenit asupra  necesităţii intensificării schimbului de informaţii între serviciile  speciale ale Republicii Moldova şi României pe probleme ce ţin de  combaterea ameninţărilor transnaţionale.
După o analiză detaliată a modalităţilor de cooperare bilaterală,  oficialii s-au pronunţat pentru reluarea relaţiilor de colaborare şi  planificarea unor activităţi concrete privind combaterea terorismului,  crimei organizate transfrontaliere, traficului de fiinţe umane, droguri,  armament etc. S-a convenit asupra întîlnirilor pe viitor la nivel înalt  şi activităţilor grupurilor de experţi în domeniile de interes  reciproc. 
Rezumînd conţinutul întrevederilor, conducătorii organelor de  securitate au evidenţiat imperativul sporirii gradului de cooperare  dintre Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM, Serviciul de  Informaţii Externe al României şi Serviciul Român de Informaţii, scopul  căreia constituie crearea unor condiţii menite să impulsioneze şi să  eficientizeze procesul de contracarare a riscurilor care  ameninţă  securitatea naţională a Republicii Moldova şi României, afectează  climatul regional şi european de securitate, transmite Serviciul de  Presă al SIS. Zdg.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu