Recenta declaraţie a premierului rus Vladimir Putin, făcută într-un
interviu televizat pentru canalul RT, a căzut ca un trăsnet. El a
comparat starea de lucruri de la noi cu cea dintr-o ţară aflată în
ajunul unei revolte populare. „În ceea ce priveşte Republica Moldova,
suntem conştienţi că situaţia politică nu este încă stabilă. Aceasta
poate nu-i la fel de acută ca în Kârgâzstan, însă este aproape ca în
această ţară”, a punctat şeful guvernului de la Moscova cu aer de
atotştiutor.
Sună a ameninţare
Curios,
nu? Nitam-nisam, liderul rus ne avertizează că asupra Republicii Moldova
ar putea să se abată o nenorocire kârgâză. De unde a mai luat-o şi pe
asta? Ce-i oare în capul lui?
În Republica Moldova deocamdată e
linişte. Situaţia nu-i explozivă. Elemente turbulente nu sunt. Sau dacă
sunt undeva ascunse, cel puţin nu au ieşit deocamdată la rampă. Poate că
Putin le transmite vreo frază codată? Ceva de genul „În toată Spania
cerul este senin”, prin care generalul Franco în 1936 a dat semnalul
declanşării unei lovituri de stat?
Cum-necum, Republica Moldova
este singurul stat din spaţiul ex-sovietic, în afară de ţările baltice,
bineînţeles, unde succesiunea la putere s-a produs de-a lungul anilor pe
cale democratică, în urma unor alegeri parlamentare mai mult sau mai
puţin libere. La noi nimeni nu a pus tunurile pe clădirea Parlamentului,
ca în Rusia în 1993. La noi nu au avut loc revoluţii oranj precum cea
de la Kiev din 2004. La noi nu s-au comis acte teroriste în parlament ca
în Armenia şi n-a fost război civil ca în Tadjikistan.
Deşi cu
defecte, Republica Moldova e o democraţie de tip european, totuşi, care
nu are nimic în comun cu regimurile despotice din multe alte ţări
desprinse de fosta URSS. Privite din acest unghi, vorbele lui Putin sună
ciudat. Te bate gândul că la mijloc e o ameninţare.
Premierul
rus face aluzie la instabilitatea din Kârgâzstan, soldată recent cu o
răscoală stranie. La început paşnică şi firavă, aceasta a degenerat
ulterior în violenţe. Rebeliunea, dezlănţuită în provincie şi încheiată
rapid în capitala Bişkek, potrivit presei internaţionale, a fost abil
dirijată din umbră de agenturile ruse şi a condus, în doar două zile de
la izbucnirea ei, la înlăturarea de la putere a preşedintelui Bakiev.
Trăsnetul
poate lovi din senin
Astfel, se creează impresia că
Putin anunţă o furtună politică în Republica Moldova. Nu vă uitaţi,
parcă le-ar spune el autorităţilor moldovene, că încă nu tună şi nu
fulgeră, trăsnetul vă poate lovi oricând din senin. Vremea instabilă
care s-a pus afară se poate converti pentru voi într-un adevărat prăpăd.
Să
nu ne ascundem după deget. Oricum ai suci-o, liderul rus meneşte o
lovitură de stat în Republica Moldova după calapodul kârgâz. Ne sperie
cu o destabilizare de proporţii. Atâta doar că îşi îmbracă avertismentul
în forma unei analize distante şi a unei constatări amicale.
Vi
se pare o exagerare această interpretare? Sincer vorbind, deocamdată nu
mă apasă nici pe mine vreo presimţire neagră legată de evoluţiile
politice de la Chişinău. Sunt însă semne care dau de bănuit.
Mai
întâi, trezeşte suspiciuni obsesia Partidului Comuniştilor pentru
masive acţiuni de protest. În treacăt fie spus, întâlnirea de vinerea
trecută a liderului PCRM, Vladimir Voronin, cu ambasadorii străini,
acreditaţi la Chişinău, miroase urât. Vrând-nevrând, dă senzaţia că a
căutat să-i pregătească psihologic pe diplomaţi pentru o probabilă
degradare periculoasă a situaţiei politice.
Pare suspectă şi
mobilizarea stranie şi fără precedent a unor elemente religioase bigote
şi integriste, afiliate Patriarhatului de la Moscova, care izbutesc să
adune în stradă mii de oameni. Fundamentalismul campaniei purtate de
fostul director SIS, Valeriu Pasat, care agită spiritele într-o
confesiune religioasă, riscă să ne certe cu UE. Cui dacă nu Rusiei îi
convine oare să ne ţină departe de Europa?
Un răspuns la 7
aprilie 2009?
Gestul lui Putin este înfiorător şi îmi
aminteşte de alte comparaţii pe care oficialii ruşi, când venea vorba de
Republica Moldova, le făceau prin 1992, în toiul războiului de la
Nistru. Numai că atunci era vorba nu de Kârgâzstan, ci de Georgia. Ei îi
dădeau de înţeles lui Mircea Snegur că ar putea să aibă soarta lui
Zviad Gamsahurdia. Liderul de la Tbilisi, după cum se ştie acum, fusese
lichidat în urma unei operaţiuni a serviciului rus de spionaj extern.
De
altfel, lovitura de palat din Bişkek a fost pregătită de un atac
propagandistic masiv, lansat de mass-media de la Moscova, împotriva
preşedintelui care urma să fie răsturnat. Şi războiul împotriva Georgiei
în august 2008 a fost precedat de o campanie amplă de manipulare a
opiniei publice care a provocat, prin mişcări stradale, o primejdioasă
destabilizare a situaţiei politice de la Tbilisi.
Ni se
pregăteşte oare un răspuns dur la protestele anticomuniste de la 7
aprilie 2009?
Vrea să forţeze Putin o schimbare de regim
în Republica Moldova pentru a impune Chişinăului un nou plan Kozak, aşa
cum s-a înţeles Medvedev cu Voronin la Barviha acum un an şi ceva?
Rămâne de văzut. În orice caz, Kremlinul a demonstrat, în repetate
rânduri, că este răzbunător şi nu uită nimic.