Contra noastră e doar Ianukovici sau şi Obama?

Nu vreau să vă stric ziua cu o veste proastă, dar cele mai multe din aşteptările sumbre legate de întâlnirea Ianukovici-Medvedev s-au împlinit. Este adevărat că se putea şi mai rău. 

Din fericire, nu a fost deschis încă hotarul ucrainean pentru mărfurile transnistrene, aşa cum avertiza deunăzi mass-media internaţională. Dar se pare că de acum încolo nimic nu-i imposibil. Sau dimpotrivă. Totul e posibil. Dacă evenimentele evoluează pe canavaua scenariului elaborat luni de cei doi preşedinţi, lucrurile ar putea să ia o turnură extrem de periculoasă pentru Republica Moldova.

Este evident faptul că Victor Ianukovici se raliază poziţiei ruseşti în ceea ce priveşte chestiunea transnistreană. Declaraţia liderilor de la Kiev şi Moscova pretinde că părţile implicate în conflict ar fi egale. Nici mai mult, nici mai puţin. Astfel, se induce ideea că şi Chişinăul, şi Tiraspolul ar fi subiecţi de drept internaţional. Această impresie este întărită şi de faptul că în documentul în cauză se utilizează sintagmele ”Republica Moldova” şi ”Transnistria”, ceea ce miroase a recunoaştere politică a regimului separatist.

Şi mai grav este faptul că Ucraina subscrie acum la poziţia Kremlinului potrivit căreia prezenţa trupelor ruseşti în regiunea rebelă ar fi un ”factor stabilizator”. Mai mult decât atât. În declaraţia ruso-ucraineană se sugerează că după identificarea unei soluţii pentru problema transnistreană, actualii pacificatori ruşi ar putea să rămână în zonă, îmbrăcând forma unei misiuni OSCE.

Astfel stând lucrurile, Kievul pare să fi înfipt de două ori cuţitul în spatele Republicii Moldova. În primul rând, acceptă ca prezenţa militară rusească să fie perpetuată sub pavilionul vreunei organizaţii internaţionale. În al doilea rând, cade de acord cu Moscova că, atâta timp cât diferendul nu-i reglementat, trupele străine nu trebuie retrase din regiunea separatistă. 

Oricum ai da, declaraţia Medvedev-Ianucovici pregăteşte terenul pentru o viitoare oficializare a aflării trupelor ruse în autoproclamata republică nistreană. Pe acest fundal, dă de gândit un comentariu publicat luni în cotidianul “The Washington Post”. În articolul, întitulat ”SUA trădează vecinii Rusiei”, reputatul expert David Kramer scrie că SUA, în schimbul semnării cu Rusia a aşa-zisului acord nuclear-123, ar putea să se împace cu legitimarea, sub o formă sau alta, a prezenţei militare străine în Georgia şi Republica Moldova.

Oricât ar părea de justificate motivaţiile unei eventuale tranzacţii internaţionale între Washington şi Moscova, nu cred ca preşedintele Obama să repete eroarea lui Roosevelt şi să comită o nouă Yaltă. Totuşi, ar trebui să ne folosim imaginaţia pentru a vedea ce ar putea să se întâmple în cazul în care Occidentul s-ar resemna şi, de dragul unor interese globale, ar permite Kremlinului să-şi refacă sferele de influenţă în spaţiul postsovietic. O cortină de fier, niţel modernizată şi acoperită cu o pierdea de catifea, s-ar reinstala la frontiera de est a UE şi NATO. Iar Republica Moldova, implicit, s-ar pomeni în afară Europei. 

În această situaţie, singura soluţie la îndemâna Chişinăului ar fi Bucureştiul. Orişice ofensivă brutală a Rusiei în Basarabia ne strânge la zid şi ne pune în situaţia să nu avem alternativă la unirea cât mai grabnică a celor două state româneşti. 

Petru BOGATU
pentru Radio Vocea Basarabiei