sâmbătă, 21 mai 2011

Novodvorskaia: Unirea cu România este singura soluție pentru Republica Moldova

Cunoscuta jurnalistă rusă şi militantă pentru drepturile omului, Valeria Novodvorskaia, recomandă Republicii Moldova să se detaşeze cât mai curând de Federaţia Rusă şi să ia o decizie strategică, transmite Jurnal.md. 

„Unirea cu România este singura şansă şi soluţie de securitate pentru R. Moldova. Nu trebuie să acordaţi prea mare atenţie Transnistriei. Ruşii nu întorc niciodată nimic”. Novodvorskaia a făcut această declaraţie luni seara, în timpul unei intervenţii telefonice în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Jurnalista susţine că acum este cel mai potrivit moment pentru R. Moldova de a scăpa de comunişti. „Comuniştii obţin tot mai puţine voturi şi sperăm că degrabă vor ajunge la gunoi. Lucrurile se vor schimba dacă în următorii trei ani PCRM va fi înlăturat de la putere. Dvs aveţi un politician bun cum este Mihai Ghimpu, care a avut curajul să nu vină la ruşinoasa paradă de 9 mai de la Moscova. Tot el a încercat să readucă pe ordinea de zi adevărul istoric. Aceste lucruri trebuie să i le explicaţi poporului. Tineretul nu are nevoie de comunism şi standarde sovietice”, crede Novodvorskaia.
 
Referindu-se la soarta Federaţiei Ruse, cunoscuta jurnalistă rusă susţine că pe aceasta nu o aşteaptă nimic bun. „Rusia rămâne în aceeaşi mlaştină. Ea este condusă de oameni demenţi şi cu apucături maniacale. Dar chiar şi aşa trebuie să vă ţineţi departe de Rusia, acest dragon, chiar şi în ultimele clipe de viaţă este capabil să sugrume”, recomandă Novodvorskaia. Sursa: Romanism.ro

9 comentarii:

  1. Hai mă, fraților, trebuie și rușii să ne spună ce să facem?

    RăspundețiȘtergere
  2. Politicienii au făcut totul ca unirea să nu se întâmple. Unirea se va face atunci când poporul va pune presiune pe politicieni.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poporul moldovean ce vrea?

    RăspundețiȘtergere
  4. eu vreau unire!!!! traiasca ROMANIA MARE!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce vrea "poporul moldovean?" La care "popor moldovean" te referi, la moldovenii din Romania care sunt si majoritatea si cei ne-rusificati?
    Ori te referi la "poporul" din Molotovia? Daca-i asa, asteapta mai intai sa fie "popor"! Dar asteapta sezand ca sa nu te doara picioarele asteptand! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte bine spus:
    Unica noastra salvare este Re-Unirea cu România Mare !

    RăspundețiȘtergere
  7. Parerea mea este că e deja timpul sa ne trezim conștiința națională și să începem a scrie o istorie proprie fără a ne uni sau a depinde de cineva.

    RăspundețiȘtergere
  8. Unde-s mulți, puterea crește.

    RăspundețiȘtergere

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro