Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările

vineri, 27 august 2010

Ghimpu: „AIE este viitorul Moldovei”; Voronin: „AIE nu mai are mult”

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu, dar şi liderul Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urechean, consideră că Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) are datoria de a schimba lucrurile în bine şi de întări independenţa Republicii Moldova. Cei doi sunt de părere că AIE trebuie să existe şi după alegeri, pentru ca cetăţenii ţării să se mândrească de faptul că trăiesc într-un stat independent.

„Suntem conştienţi că nouă ne-a revenit datoria de a schimba lucrurile în Republica Moldova, să-i facem pe oameni să se mândrească cu această independenţă. Cred că împreună cu Cel de Sus vom realiza aceste deziderate. Să nu creadă unii care sunt mai puternici acum că totul este veşnic. AIE este viitorul politic al Republicii Moldova”, a declarat Ghimpu în cadrul manifestaţiilor prilejuite aniversării celor 19 ani de independenţă a Republicii Moldova.

La rândul său, Serafim Urechean a menţionat că poporul a reuşit să îndepărteze de la putere un regim care ne-a lipsit de credinţa în identitatea naţională şi valorile spirituale. „Independenţa nu trebuie să fie doar declarată, ci şi realizată. Noi cei din AIE am primit o şansă de la popor, o şansă care poate fi ultima. Trebuie să realizăm ceea ce ne-am propus, pentru că riscăm să vină să „apere independenţa”, cei care au contestat-o. Să nu lăsam Republica Moldova la cheremul forţelor antinaţionale”, a fost mesajul lui Urechean.

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu şi premierul Vlad Filat, au transmis şi ei mesaje de salut şi de felicitare în adresa moldovenilor, menţionând că 27 august este cea mai importantă sărbătoare pentru Republica Moldova.

Liderul Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, împreună cu alţi membri de partid, au depus şi ei flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. „Alianţele se formează şi se destramă, nu mai are mult nici AIE. Independenţa, în schimb, este o chestiune istorică. Şi în sfârşit avem posibilitatea să unim acel lanţ al vremii, care s-a întrerupt după Ştefan cel Mare, Bogdan Întemeietorul. Avem posibilitatea perfectă să construim un stat independent şi suveran”, a menţionat Voronin. sursa: Jurnal.md

Moldova aniversează 19 ani de independenţă

Cetăţenii Republicii Moldova aniversează astăzi 19 ani de independenţă. Cu acest prilej, reprezentanţii instituţiilor de stat şi private, precum şi oameni simpli, au arborat tricolorul.

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu, premierul Vlad Filat, deputaţi, miniştri, dar şi oameni simpli au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Moldovenii au fost felicitaţi de şefii de sta şi de guverne din mai multe ţări ale lumii, inclusiv de preşedintele american. „Din numele preşedintelui Obama şi poporului Statelor Unite ale Americii felicit poporul Moldovei cu ocazia aniversării a 19-ea a Zilei Independenţei, 27 August”, se arată într-un mesaj al secretarul de stat Hillary Clinton.

Statele Unite ale Americii sunt angajate de a conlucra cu poporul Moldovei pe calea construirii unei naţiuni democratice şi prospere. Programul Compact al Corporaţiei Millennium Challenge pe care l-am semnat în acest an este un testament al progresului pe care Moldova la obţinut în transparenţa guvernării, drepturile omului şi reforma economică. Statele Unite susţin independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei, şi doresc şi în continuare să ajute Moldova pe calea integrării europene.

Doresc poporului Moldovei o celebrare festivă şi în siguranţă, şi sper să continuăm şi pe viitor să întărim şi să adâncim cooperarea dintre ţările noastre, se mai arată în mesaj.

Prim-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin a felicitat şi el poporul moldovenesc cu ocazia Sărbătorii naţionale Ziua Independenţei Republicii Moldova.

„Stimate dle Prim-ministru, vă rog să primiţi felicitări sincere cu prilejul sărbătorii naţionale a Republicii Moldova. În această zi solemnă, Vă urez sănătate, bunăstare şi succese, iar cetăţenilor Moldovei – fericire şi prosperare. Sunt sigur că relaţiile tradiţionale de prietenie şi simpatie reciprocă, care dăinuiesc între popoarele noastre din cele mai vechi timpuri, vor contribui la consolidarea cooperării moldo-ruse reciproc avantajoase în diverse sfere”, se menţionează în mesajul semnat de Vladimir Putin.

Nikolai Azarov, prim-ministrul Ucrainei, a urat poporului moldovenesc pace şi bunăstare, iar premierului Vlad Filat – sănătate şi succes în activitate.

„Sunt sigur că relaţiile prieteneşti şi parteneriatul reciproc avantajos dintre ţările noastre vor duce la atingere scopului strategic comun – calitatea de membru a Uniunii Europene, iar dezvoltarea ascendentă a dialogului moldo-ucrainean pe principiul respectului reciproc şi relaţiilor de bună vecinătate vor duce la consolidarea cooperării în viitor în interesul cetăţenilor ţărilor noastre”, se spune în mesajul semnat de Nikolai Azarov.

Prim-ministrul României, Emil Boc, transmite cele mai calde gânduri de bunăstare tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

„Pe parcursul mandatului Dumneavoastră şi al Guvernului pe care îl conduceţi m-am bucurat să constat că Republica Moldova a fost repusă pe harta democraţiilor europene, devenind un interlocutor sigur şi predictibil pentru partenerii săi europeni. De asemenea, perioada deosebit de fastă pe care o traversează relaţia bilaterală în ultima perioadă îmi oferă motive reale de optimism în ceea ce priveşte aprofundarea dialogului bilateral, în toate domeniile, care să aducă cît mai rapid beneficii cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, se spune în mesajul lui Emil Boc.

Pe 27 august 1989 la Chişinău a avut loc cea mai mare demonstraţie din istoria ţării de până atunci. Peste 750 de mii de moldoveni s-au adunat în centrul capitalei pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin. Exact doi ani mai tarziu Parlamentul de la Chişinau a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. sursa: Jurnal.md

marți, 20 iulie 2010

Dan Dungaciu: Moldova să devină un tren aşezat pe calea ferată cu ecartament european.

Președintele interimar al Republicii Moldova are un nou consilier: Dan Dungaciu, cunoscut profesor de sociologie la Universitatea din București. Este o achiziție importantă pentru PL avînd în vedere lipsa de specialiști notorii în acest partid. De fapt Dungaciu nici nu avea prea multe opțiuni: PL sau PLDM. Aceastea sunt cele două formațiuni care au o mare afinitate pentru România și proiectul european al Republicii Moldova.

România a declarat deschis susținerea Republici Moldova, însă avînd în vedere situația politică atât din România cât și din Moldova nu există o afiliere politică directă, astfel încât nici statul român, nici partidele din România nu pot susține o formațiune sau alta. Decizia lui D. Dungaciu de a veni la Chișinău este una strategică pentru PL deoarece prin felul de a fi a lui Ghimpu acest partid pierduse din electorat. Liberal-democrații în schimb au o creștere constantă astfel pentru a întări a doua formațiune de orientare românească era nevoie de o somitate în acest partid. În plus Dungaciu este editorialist la ziarul Timpul ceea ce va ”îndulci” mediatic relațiile dintre PLDM și PL.

România trimite astfel cadre foarte bine pregătite în Republica Moldova și pregătește această țară să acționeze în manieră europeană iar metodele sovietice promovate de Voronin & Co încă prezente, încep a fi schimbate.
Sursa: http://www.desenator.com/2010/07/173/

duminică, 18 iulie 2010

TOP 3 candidaturi ale PCRM pentru funcția de președinte al R. Moldova: Greceanîi, Neguță și Stratan - surse


Cine va fi candidatura PCRM pentru funcția de președinte al R. Moldova? Deși oficial încă nu există un răspuns din partea formațiunii comuniste, UNIMEDIA a obținut informații pe surse din interiorul Partidului Comuniștilor referitor la cele mai cotate candidaturi pentru funcția de șef al statului.

Poziția numărul 1 în acest top este ocupată de Zinaida Greceanîi, fost premier în perioada guvernării comuniste și candidatura oficială a PCRM pentru funcția de președinte al R. Moldova în anul 2009. Calculul PCRM este că Greceanîi este o personalitate cunoscută și, fiind susținută de PCRM, ar avea șanse de trecere în turul doi al prezidențialelor.

Poziția numărul 2 este ocupată de către Andrei Neguță, actualul ambasador al R. Moldova în Federația Rusă și unul dintre fondatorii PCRM. La 28 mai a fost înregistrat în calitate de contracandidat formal pentru Zinaida Greceanîi la funcția de președinte al țării.

Poziția numărul 3 o ocupă Andrei Stratan, fostul ministru de externe în perioada guvernării comuniste. Deși este agreat de către Voronin, Stratan este cunoscut opiniei publice ca un rival personal al lui Mark Tkaciuk. O eventuală nominalizare a lui Stratan pentru prezidențiale, ar putea avea ca urmare izolarea lui Tkaciuk în cadrul PCRM.

Amintim că, anterior, secretarul general al PCRM, Iurii Muntean, a declarat că partidul său ar avea patru candidaturi la funcția de șef al statului. Oficial, în cadrul PCRM nu a fost discutat acest subiect. Formațiunea comunistă intenționează să-și nominalizeze candidatura doar în cazul în care Referendumul de modificare a Constituției va avea succes.
Colaj foto: Unimedia
Sursa: UNIMEDIA

sâmbătă, 17 iulie 2010

Ca să fie respectată de Rusia, Moldova trebuie să aibă demnitate

Rusia a întrerupt consultările cu Republica Moldova în problema reluării exportului de vinuri moldoveneşti. Aceasta pentru că ministrul moldovean al Agriculturii şi-a permis să-l contrazică pe şeful Serviciului Sanitar rus, care a spus că vinurile moldoveneşti sunt "nocive". Problema urmează a fi discutată la nivelul prim-miniştrilor celor două ţări.

Şeful Serviciului Sanitar rus „Rosspotrebnadzor”, Ghenadii Onişcenko, a dispus blocarea importului de vinuri moldoveneşti în Rusia pe 24 iunie, la câteva ore după semnarea de către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a decretului de instituire a „Zilei ocupaţiei sovietice”. Oficialul rus a argumentat prin faptul că vinurile moldoveneşti ar conţine substanţe nocive şi că „ar fi bune numai de vopsit gardurile".
Pe 12 iulie, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anulat cu scandal decretul buclucaş al preşedintelui moldovean, iar în aceeaşi zi o delegaţie guvernamentală de la Chişinău a plecat la Moscova să discute cu partea rusă posibilitatea deblocării crizei vinurilor.
În timp ce delegaţia moldovenească se afla la Moscova, ministrul Agriculturii al Republicii Moldova, Valeriu Cosarciuc, a declarat că pretenţiile ruşilor faţă de vinurile moldoveneşti sunt exagerate. În plus, potrivit lui, specialiştii au calculat că substanţa despre care sanitarul-şef al Rusiei spune că s-ar afla în vinurile din Moldova poate fi fatală pentru un om doar în cazul unui consum de peste 200 de tone pe zi. Iată declaraţia ministrului Cosarciuc:
„Pentru ca această substanţă să fie letală, trebuie ca o persoană cu greutatea de 70 de kilograme să consume dintr-o dată, „s odnogo prisesta” cum spun ruşii, 271 tone de vin".
Când a auzit de această declaraţie, şeful „Rosspotrebnadzor”, Ghenadii Onişcenko, a anunţat că „discuţiile în problema reluării importului în Rusia a vinurilor moldoveneşti se amână”. Oficialul rus a adăugat că „declaraţia neadecvată a ministrului moldovean a complicat negocierile cu experţii, iar vinificatorii moldoveni nu au decât să-i mulţumească ministrului Cosarciuc pentru acţiunile eficiente pe care le-a întreprins ca să blocheze negocierile cu experţii ruşi”.
Fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Ţăranu, susţine că acum „Moldova culege roadele politicii sale infantile”:
„Chişinăul oficial permite ca cu el să se vorbească în acest mod. Uitaţi-vă, ministrul moldovean nici nu are dreptul să vorbească în termeni elogioşi despre vinurile Moldovei! La ce am ajuns... Chişinăul în zadar crede că prin tăceri umilitoare ar putea să puncteze în relaţia cu Federaţia Rusă. Mica mea experienţă îmi spune că este o cale lipsită de orice perspectivă. Ruşii dintotdeauna i-au respectat pe cei care au demnitate. Şi invers!"
DW: - Ce poate face Moldova?
"Haideţi să vedem care sunt interesele Rusiei în Republica Moldova... Nu cumva Rusia se teme ca Moldova să meargă în NATO? Rusia vrea ca Moldova să-şi păstreze statutul de ţară-membră a Comunităţii Statelor Independente. Iată aici căutaţi!".
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, a anunţat ieri că problema exportului vinurilor moldoveneşti în Rusia va fi discutată în timpul apropiat în cadrul unei întrevederi pe care o va avea cu omologul său rus, Vladimir Putin. Filat a spus că negocierile cu partea rusă nu au fost întrerupte:
„Nu este adevărat, nu s-au întrerupt aceste negocieri! Prima rundă de negocieri a fost finalizată. Suntem în plin proces de discuţii şi cred că în timpul cel mai apropiat noi vom depăşi această situaţie care este una tehnică”.
Rusia cere Moldovei să fie verificaţi 50 de indicatori de calitate a vinurilor exportate. În celelalte peste 40 de ţări, inclusiv în Uniunea Europeană, vinurile moldoveneşti sunt verificate la doar 12 parametri de calitate.
Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle,Chişinău

vineri, 16 iulie 2010

Ţara oligarhilor anonimi

Puterea din R. Moldova este controlată din umbră de câţiva oligarhi. Despre acest lucru se vorbeşte de mai mult timp în presă şi unii politicieni, în special din opoziţie, s-au referit anterior la acest subiect. Tema revine acum în discuţie după ce fostul prim-ministru moldovean, Ion Sturza, a declarat în cadrul unei emisiunii de la JURNAL TV că sistemul oligarhic, care a stat opt ani în spatele comuniştilor, s-a instalat acum pe spatele guvernării democratice, iar aceste căpuşe vin din economie şi justiţie. În replică, actualul premier Vlad Filat a spus: „De acord!”. Şi dacă şi actualii demnitari recunosc influenţa oligarhilor asupra politicienilor aflaţi la putere, JURNAL a încercat să afle cine sunt aceşti importanţi oameni de afaceri.

Contactat de JURNAL, fostul premier Ion Sturza a precizat, cu referire la declaraţiile sale făcute în cadrul emisiunii „Chestiunea Zilei”, de la JURNAL TV, că nouă doar ni se pare că sistemul judecătoresc din R. Moldova este independent, dar de fapt el depinde de anumiți oameni de afaceri care influenţează economic, dar uneori și administrativ deciziile în favoarea lor. „Oligarhii niciodată nu se află la guvernare, ei se află în relații cu guvernările pentru a-și rezolva problemele economice”, ne-a declarat Sturza. continuare ...

Cele mai tari "perle" ale comentatorilor moldoveni la meciul Olimpia - Dinamo

Partida dintre Olimpia Balti si Dinamo, din turul 2 preliminar al Europa League, nu a fost transmisa de posturile TV din Romania, astfel ca toti ochii au fost atintiti asupra televiziunilor moldovene. Comentatorii de peste Prut au fost savurosi, ei facand mai multe gafe pe toata durata meciului.
Daca greselile comentatorilor romani nu sunt iertate de telespectatori, cele ale moldovenilor au fost atat de amuzante incat nimeni nu s-a suparat.

Iata cele mai tari "perle" ale comentatorilor:

* Moti reguleaza foarte bine linia defensiva.

* Chiar si la 2-0 suntem favoriti, poate intra suporterii lor pe teren in retur.

* Cristea este cat de cat spionat de Tottenham.

* La aceasta faza tot staff-ul lui Dinamo este in careul nostru.

* Sunt foarte multi jucatori negri pe teren, chiar daca joaca Olimpia Balti si Dinamo Bucuresti.

* Diabate, Rus, Munteanu, Paun, Ganea si Torje sunt in rezerva.

* Jerome trimite un sut cu capul.

* Iata niste fete care alearga prin tribuna cu steagul Olimpiei, poate ca sunt chiar din Balti.

Dinamo s-a impus in fata celor de la Olimpia Balti, in prima mansa a turului 2 preliminar din Europa League, cu scorul de 2-0, prin goluri reusite de Pulhac si Liviu Ganea.
Ziare.com

„Basarabia pământ românesc”, aşa s-a cântat la Olimpia-Dinamo

 Numeroşii fani ai lui Dinamo Bucureşti prezenţi pe stadionul Zimbru din Chişinău, la partida Olimpia-Dinamo, din cadrul Europa League, scor 0-2, au cântat „Basarabia pământ românesc” şi „jos comunismul”.

Astfel s-a adeverit anticipările scrise de JURNAL Sportiv şi Prosport România asupra faptului că basarabenii nu vor fi uitaţi de suporterii care vor sosi la Chişinău.

Suporterii aveau inscripţii pe tricouri Harta României, în care era integrată şi Basarabia. Fanii veniţi din România, dar şi mulţi alţii din Moldova s-au aliat cu românii şi i-au aplaudat şi susţinut în scandări.

Vezi pe JURNAL Sportiv, o colecţie foto cu suporterii lui Dinamo.

joi, 15 iulie 2010

Vladimir Voronin riscă până la 10 ani de închisoare

Închisoare de până la 10 ani, pierderea dreptului de a îndeplini o funcţie de răspundere pentru o perioadă de până la 5 ani şi achitarea unei despăgubiri de 1,5 miliarde de dolari SUA. Atât va trebui să plătească ex-preşedintele Vladimir Voronin pentru prejudiciul adus miliardarului moldovean, Anatol Stati, dacă judecata îl va găsi vonovat.

Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a fost acționat în judecată de către președintele ASCOM Group, Anatol Stati, încă în aprilie 2010, pentru o scrisoare pe care Vladimir Voronin ar fi expediat-o preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev.

„Este o scrisoare în care autorităţile kazahe sunt informate eronat despre „pericolele” şi „problemele” pe care companiile lui Stati le-ar putea aduce statului kazah. Imediat după această scrisoare, autorităţile de drept din Kazahstan a început controale, au deschis dosare penale şi administrative, care au dus la confiscarea bunurilor imobile şi a materiale companiilor din grupul ASCOM, „Tolkyneft” şi „Kazpolmunay”, care practic şi-a sistat activitatea”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al ASCOM Group, Vitalie Diaconu.

Potrivit lui Diaconu, în rezultat, omul de afaceri Anatol Stati a fost prejudiciat cu 1 miliard 550 de milioane de dolari SUA, iar unul dintre directorii companiilor lui Stati a fost trimis după gratii pentru 4 ani.

Reprezentanţii ASCOM Group îl mai acuză pe Vladimir Voronin că a dus un prejudiciu de 1,6 miliarde de dolari SUA cetăţenilor moldoveni. „Fosta guvernare a zădărnicit posibilitatea Republicii Moldova de a cumpăra gaze naturale la un preţ de 77 de dolari pentru o mie de metri cubi, preţ care este de 4 ori mai mic decât cel livrat astăzi de Gazprom. Potrivit unui memorandum, companiile ASCOM urmau să livreze în RM 3 milioane de metri cubi de gaz până în 2016-2018”, a ținut să sublinieze și Artur Lungu, vicepreședinte al ASCOM SA.

Vicepreşedintele ASCOM a anunţat că în cadrul acestui memorandum, compania lui Stati urma să construiască o centrală electrică la Bălţi şi un depozit subteran care urma să asigure cu gaze în cazul unor crize energetice şi să investească în modernizarea CET 1 şi CET 2.

La sesizarea lui Anatol Stati, în baza acestor cazuri Procuratura Generală a intentat, la 30 aprilie, un dosar penal împotriva fostului președinte al Republicii Moldova. În acest moment, urmărirea penală este în curs de derulare. Dacă va fi găsit vinovat de exces de putere şi implicarea ilegală în activitatea unie companii private, ex-preşedintele Vladimir Voronin riscă între 6 și 10 ani de închisoare, între 2 și 5 ani sistarea dreptului de avea funcţii de răspundere şi achitarea unei pagube de 1,5 miliarde de dolari SUA.

ASCOM Group este o societate din Republica Moldova, creată în 1994. La ora actuală, grupul condus de basarabeanul Anatol Stati are afaceri cu petrol în Kazahstan, Sudanul de Nord, Irak. În Republica Moldova, Anatol Stati are companii în domeniul agriculturii, textilelor, în sectorul imobiliar, etc. 
sursa: jurnal.md

miercuri, 14 iulie 2010

Urechean este în poziția cea mai proastă

Alegerile anticipate se apropie. Chiar dacă comuniștii sunt nemulțumiți că Ghimpu nu semnează decretul de dizolvare a Parlamentului, pînă la alegeri au rămas mai puțin de 5 luni. O perioadă lungă pentru unii, dar foarte, foarte scurtă pentru alții. Alianța Moldova Noastră este componenta cu cele mai mari pierderi din sînul alianței. Riscul de a nu mai intra în viitorul parlament este iminent pentru liderul AMN, Serafim Urechean.
Ultima carte pe care o scoate la bătaie Urechean este că fără el nu ar fi existat Alianța. Adevăr grăiește, prim-vicepreședintele Parlamentului, doar că negocierile pentru formarea alianței s-au dus acum un an și deoarece a votat pentru Guvernul Filat a obținut cel puțin parțial ce și-a dorit iar Alianța pentru Integrare Europeană n-ar fi existat fără oricare din cele 4 componente astfel încît exclusivitatea formării acestei coaliții nu aparține nimănui. continuare ...
Sursa: Tribuna-Basarabiei.ro cu referire la www.desenator.com

marți, 13 iulie 2010

BASARABIA LITERARA: BASARABIA O GUBERNIE RUSEASCĂ ! PÂNĂ CÂND ?!

La 12 iulie 2010 s-a produs la Chişinău o mare trădare. Curtea Constituţională a adoptat decizia prin care declară neconstituţional Decretul lui Mihai Ghimpu. “Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a încercat să dea un aspect juridic evenimentelor istorice şi politice. Acesta este argumentul principal, care a stat la baza deciziei”, a declarat Dumitru Pulbere, preşedintele Curţii Constituţionale.
La 24 iunie, presedintele interimar al Republicii Moldova a emis un decret prin care declara 28 iunie 1940 drept Zi a ocupatiei sovietice si a comemorarii victimelor regimului totalitar comunist si cerea Rusiei sa-si retraga urgent trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Duma de Stat a Rusiei a condamnat decretul, intr-o declaratie votata in unanimitate, in care se spune ca este nu numai un act al unei campanii politice planificate, indreptata impotriva relatiilor ruso-moldovene, ci si o incercare directa de a denatura faptele istorice, de a revizui istoria mondiala si totodata de a justifica esecul politicii duse de puterea din Moldova’. Si la Chisinau, decretul a bulversat opinia publica si clasa politica, impartind-o in doua tabere - o parte care a sustinut si alta care a condamnat decretul presedintelui interimar.În cadrul şedinţei de la Curtea Constituţională Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a declarat că decretul său vorbeşte despre faptul că Republica Moldova este un stat suveran şi independent. „Noi cerem să ne fie respectată neutralitatea. Decretul a fost emis după 70 de ani, iar în acest timp pe teritoriul ţării noastre au fost trupe străine, de aceea am cerut Federaţiei Ruse să îşi retragă soldaţii şi armamentul”, a mai spus preşedintele.
La 7 iulie Academia de Ştiinţe şi-a expus poziţia oficială referitor la ziua de 28 iunie 1940, pe care a apreciat-o ca fiind o zi de ocupaţie sovietică: “Documentele de arhivă şi cercetările istorice ale experţilor internaţionali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost concepută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune militară de ocupaţie a acestor teritorii. Iar decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu reflectă, în principiu, adevărul istoric”, au conchis academicienii.

duminică, 11 iulie 2010

Ce mai face Iurie Roșca?



Fostul aliat al comuniștilor, Iurie Roșca, se pregătește de alegerile care vor avea loc în toamna lui 2010 în Republica Moldova. Cu toate că după ce l-a votat pe Voronin președinte, și-a pierdut electoratul, Iurie Roșca, se menține pe linia de plutire în politica moldovenească.  Gîndul că ar putea trece pragul electoral, coborît la 4%, este susținut de faptul că PPCD-ul a reușit să îmbine două tehnici de construire a unui partid: partidul de lider cu partidul de structură. continuare ...
Sursa: http://www.desenator.com

sâmbătă, 10 iulie 2010

Mihai Ghimpu a făcut azi donații sinistraților din propriul buzunar

Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a mai făcut o vizită în una din loclităţile inundate. Azi s-a dus la Drepcăuţi, în raionul Drochia, unde a ajuns pregătit - cu mulţi lei în buzunar. Bani pe care n-a ezitat să-i împartă demonstrativ, în faţa camerelor de luat vederi.

Vedeți mai jos un reportaj realizat de PublikaTV:

vineri, 9 iulie 2010

Lavrov: Nu e clar cine ia deciziile la Chișinău!


"In ceea ce priveste eforturile de solutionare a situatiei de pe Nistru, orice pas inainte pe calea normalizarii situatiei de pe Nistru este franat de faptul ca, deocamdata, este neclar cine ia, totusi, deciziile la Chisinau. Alianta care a venit la putere dupa alegeri nu reuseste formula o pozitie unica", a spus ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, intr-un interviu acordat ulterior discutiilor de la Viena in formatul 5+2.
Adunarea Parlamentara a OSCE a adoptat in aceste zile la Oslo o rezolutie in care isi exprima "ingrijorarea OSCE privind situatia din Transnistria", care constituie "nu numai o problema politica privind integritatea teritoriala a R. Moldova, ci si o amenintare pentru securitatea intregii regiuni".

Declarațiile aparțin ministrului de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, citat de Hotnews.ro. Potrivit sursei, acestea au fost făcute în cadrul discutiilor de la Viena in formatul 5+2, care au avut loc miercuri si joi s-au desfasurat in contextul in care presedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, a instituit, prin decret, ziua de 28 iunie Zi a ocupatiei sovietice.

Reactiile de la Moscova nu au intarziat, de la o declaratie a Dumei care califica acest gest drept drept un act deliberat indreptat impotriva relatiilor moldo-ruse, dar si o incercare de revizuire si distorsionare a adevarului istoric. In declaratie se constata ca, odata cu venirea la putere a Aliantei pentru Integrare Europeana, Republica Moldova s-a transformat intr-o sursa de destabilizare regionala si de imprevizibilitate in politica, fapt care ar putea avea consecinte ireparabile, cum ar fi nerecunoasterea unor principii universal valabile si revenirea la neofascism.

Numai ca rectiile Rusiei nu s-au limitat doar la declaratii, autoritatile ruse oprind la vama un transport de vinuri rosii moldovenesti, sub pretextul ca ele nu corespund calitativ standardelor pietei ruse.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Hotnews.ro

România vine în ajutorul sinistraților moldoveni cu camioane, motopompe, saci, nisip, dar și apă potabilă!


Ajutoarele pentru sinistrați din România au ajuns în zonele inundate din Hâncești. Potrivit Guvernului R. Moldova, statul român a reacționat prompt la solicitarea de ajutor și a trimis deja 10 bărci pneumatice cu echipament complet, 8 autocamioane de intervenţie, 5 motopompe remorcabile şi 5 motopompe transportabile.


Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului RM, România a mai acordat moldovenilor 30.000 de saci pentru nisip, 1.000 de perechi cizme de cauciuc, 15.000 mp material polietilenă pentru apărare diguri şi 10 tone de apă potabilă îmbuteliată.

Potrivit reprezentanților Guvernului moldovean autocamioanele şi personalul ce a însoţit coloana cu ajutoare umanitare vor rămîne în zona afectată de calamitate pentru a ajuta la lichidarea consecinţelor inundaţiilor din țara noastră.

"Gestul României este unul prietenesc, care merită toată aprecierea", menționat premierul. UNIMEDIA amintește că raionul Hâncești a fost puternic afectat de inundații. Mii de oameni au rămas fără case, iar sute de case au fost distruse. Datele hidro-meteo arată pesimist, spunând că o nouă viitură este așteptată pe Prut în zona de Nord a Republicii. Autoritățile au promis case noi pentru sinistrați sau compensații bănești. Potrivit Guvernului, lucrările de construcţie a locuinţelor pentru sinistraţi vor demara în două săptămâni şi vor fi finisate în noiembrie.

Sursa: UNIMEDIA

joi, 8 iulie 2010

Opinii: Pana cand trebuia sa mai asteptam?

Poate cândva, omenirea va progresa sau cine știe – regresa în plan de conștientizare etnica și poate va fi bine sau rău sa fim pur și simplu oameni ai planetei Pământ, fără rădăcini, fără identitate. Nu știu sa dau acum o apreciere, dacă se va întâmpla cândva acest lucru, dacă va fi bine, dacă va fi rau… dar știu sigur, ca acum, în acest moment, în epoca în care trăim, a-ți nega sau ignora identitatea, înseamnă degradare cel puțin….

In acest context, decretul semnat de președintele interimar Mihai Ghimpu despre ocupația sovietica și comemorarea victimelor regimului comunist este venit nu prea devreme, ci chiar cu întârziere, fiindcă pana acum niciun președinte al Moldovei nu a avut curajul sa-o facă. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Ori, despre faptul ca a fost o ocupație (altfel ce ar cauta trupele armatei 14 pana în ziua de azi pe teritoriul Republicii Moldova???) se menționează și în Declarația de independenta a Republicii Moldova, pe care comuniștii atât sau stăruit sa o facă dispărută… O parte din republicile, foste sovietice, demult au dat o apreciere acestei situații, punând punctul pe "i" . Doar Moldova, pana acum, n-a spus lucrurilor pe nume,  asa la nivel oficial. Ca sa nu mai zic de acea mare parte dintre concetățenii noștrii și urmașii lor care au fost duși în Siberia… ei cât trebuie sa mai astepte? când or sa fie recunoscute nedreptățile și faradelegile ce li s-au făcut?
  șiasa vine cu o mare întârziere acest decret… as fi vrut sa-l fi apucat și bunelul meu ridicat în Siberia de “eliberatorii sovietici”, și moșul meu “pierdut” în regiunea Arhanghelsc…
Păcat ca n-a fost susținut de ceilalți membri ai Aliantei, ma nedumereste si ma ingrijoreaza acest fapt...

Oare noi toti vom intelege vreodată, ca demnitatea este calitatea necesara unui popor pentru a ramane vertical?…

Oare vor inceta vreodată tradarile din partea celor ce-i alegem si-n care ne punem speranta?..

duminică, 30 mai 2010

KGB revine în forţă în Ucraina, Belarus şi Transnistria

Conduse de „dinozaurii" regimului Kuchma, serviciile secrete ucraienene se predau necondiţionat spionajului rus, cu consecinţe serioase penru securitatea Moldovei şi a României, scrie Cotidianul în pagina sa electronică.

Având în vedere îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia după alegerea preşedintelui Viktor Ianukovici, serviciile secrete ucrainene nu vor mai supraveghea spionii ruşi de pe teritoriul ţării, scrie revista ucraineană "Zerkalo Nedeli", citând surse ucrainene.

"Pentru a sublinia buna voinţă şi afirmarea unei noi linii politice, activitatea departamentului de contraspionaj care viza serviciile speciale ruse din Ucraina a fost abandonată", scrie "Zerkalo Nedeli".

La această informaţie mai mult alarmistă se adaugă însă fapte îngrijorătoare. Preşedintele Viktor Ianukovici a anunţat înlocuirea şefului Statului Major al armatei ucrainene, care deţine şi controlul asupra spionajului militar. La aceasta se adaugă fapte care aduc atingere securităţii Republicii Moldova.

Serviciile secrete ruse şi ucrainene au semnat în această lună un acord care va permite reîntoarcerea în Crimeea a agenţilor ruşi din cadrul FSB. Motivul oficial este combaterea propagării fundamentalismului islamic în rândul minorităţii tătare din Crimeea. Agenţi au fost expulzaţi, în 2009, la ordinul fostului preşedinte prooccidental Viktor Iuşcenko.

Acelaşi săptămânal "Zerkalo Nedeli" arată însă că o televiziune controlată de FSB a cumpărat o staţie de emisie radio-TV din Transnistria, pe care o foloseşte pentru spionaj împotriva Ucrainei. Un agent al contraspionajului ucraiean a fost arestat în Transnistria, la finalul lui 2009, în timp ce investiga acest caz.

El a relatat, după eliberare, că mai mulţi spioni ruşi încearcaă să recruteze agenţi ucraineni în Transnistria. Republica separatistă începe să funcţioneze ca o placă turnantă a spionajului ex-sovietic, context în care trebuie plasată şi arestarea ziaristului moldovean ErnestVardanean, care a recunoscut, într-o emisiune TV regizată de serviciile de la Tireaspol, că a spionat împotriva regimului separatist.

Şi un amănunt deloc lipsit de importanţă. Noul şef al contraspionajului ucrainean, Valeri Horoşkovski a fost anchetat în cazul asasinării jurnalistului ucrainean Gheorghi Gongadze, în 2000. În momentul anchetei, Horoskovski era ministru al Economiei la Kiev. Gongadze, un critic al regimului prorus, a fost găsit spânzurat într-o pădure din Belarus.

A fost anchetat şi Volodimir Litvin, politicianul a cărui grupare a contribuit decisiv la formarea actualei guvernări proruse de la Kiev, la zece ani de la moartea lui Gongadze şi după epopeea prooccidentală de doar cinci ani a ţării. Horoşkovski a devenit apoi un magnat media. El deţine acum nu numai controlul serviciilor secrete, ci şi al televiziunii Inter.
sursa: jurnal.md/cotidianul.ro
foto: lemonamiga.com

miercuri, 26 mai 2010

"Ultima ieşire a Moscovei contra Chişinăului e mai primejdioasă decât fulgerul"

Moscova loveşte de două ori în acealaşi loc

Se spune că trăsnetul nu loveşte de două ori în acelaşi loc. Dacă-i aşa, ultima ieşire a Moscovei contra  Chişinăului e  mai primejdioasă decât fulgerul.
În doar două zile, Rusia lansează două atacuri frontale şi concentrate împotriva Republicii Moldova. Credeţi că-i o coincidenţă sau o glumă la mijloc şi ne putem relaxa de parcă nimic nu s-a întâmplat? Cine procedează astfel, riscă să dovedească o seninătate impardonabilă.
Este limpede că Moscova a pus tunurile diplomatice şi cele propagandistice pe Chişinău, deschizând demonstrativ împotriva lui un foc metodic şi organizat. După ce a aruncat cu grenade fumigene în Mihai Ghimpu, acum trage în Vlad Filat. Îl execută pentru reacţia guvernului de la Chişinău la declaraţia Medvedev-Ianukovici când, în replică la documentul semnat de cei doi preşedinţi, premierul moldovean a cerut evacuarea muniţiilor şi trupelor străine din regiunea rebelă. Unde mai pui că Filat a stăruit ulterior asupra acestui subiect în cadrul întrevederii sale cu Vladimir Putin de la Sanct-Petersburg. Moscova a răspuns Chişinăului în două feluri.

Mai întâi, premierul rus, precum se ştie, a insinuat că situaţia din Republica Moldova e apropiată de cea din Kârgâzstan, ceea ce, oricum ai întoarce-o, sună a intoxicare. E ca şi cum i-ai spune, nitam-nisam, cuiva că familia sa, deşi deocamdată trainică şi închegată, se va destrăma, soţii vor divorţa, iar copii vor rămâne pe drumuri.

Mai apoi, s-a arătat nemulţumit ministerul de externe de la Moscova. Într-un comunicat difuzat luni, diplomaţia rusă critică autorităţile moldovene pentru faptul că ”s-au programat din timp pentru o interpretare sceptică a semnalului de la Kiev, manifestându-şi deschis îndoielile faţă de impactul politic şi juridic asupra soluţionării conflictului”. Miroase a ameninţare şi dictat.

Ceva se coace. Moscova se vede că are un plan în ceea ce priveşte Republica Moldova, în general, şi regiunea separatistă din răsăritul ei, în special. Profitând de venirea lui Ianukovici la putere, ruşii şi-ar dori să-şi legitimeze marioneta de la Tiraspol şi prezenţa militară în Transnistria prin constituirea, în locul Republicii Moldova, a unui alt stat, diferit de cel actual. Cu alte cuvinte, Kremlinul ar vrea să rezolve problema transnistreană în baza înţelegerii de la Barviha din martie 2009 între Medvedev şi Voronin.

Amintim că acum un an şi ceva fostul preşedinte al Republicii Moldova a făcut nişte concesii incalificabile. A acceptat ca trupele ruse să rămână pe malul Nistrului atâta timp cât nu s-a aplanat diferendul. Totodată, el a subscris, de fapt, la ideea federalizării. Astfel, s-a revenit la memorandumul Kozak. Anume acest lucru se întrezăreşte astăzi în declaraţia Ianukovici-Medvedev.
Sprijinită de Kiev, Moscova promovează, în fond, ideea desfiinţării actualului stat unitar moldovenesc pentru a netezi drumul spre formarea unei noi federaţii moldo-transnistrene. Aceasta ar urma să fie constituită pe picior de egalitate de două entităţi, reprezentate de regimul constituţional de la Chişinăi şi de cel secesionist de la Tiraspol. Tocmai de aceea, în treacăt fie spus, Medvedev şi Ianukovici, cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, insistă asupra sintagmelor ”Republica Moldova” şi ”Transnistria”.

O reglementare transnistreană pe calapodul planului Kozak ar conveni ambelor state slave. În primul rând, ar paraliza occidentalizarea şi integrarea Chişinăului în structurile nord-atlantice. În al doilea rând, ar descuraja apropierea Republicii Moldova de România. Şi în fine, ar legaliza prezenţa militară a Rusiei în regiune prin transformarea trupelor sale într-o misiune sub mandat OSCE, dar în acelaşi timp, ar creşte rolul Ucrainei care, în calitatea sa de garant extern al drepturilor Transnitriei, ar obţine pârghii de control politic asupra regiunii.
Astfel, noul stat moldo-transnistrean ar deveni ostaticul Moscovei şi Kievului. Nu e de mirare că planul rusesc, scos de naftalină şi niţel cosmetizat, pare să trezească reticenţa Occidentului. În orice caz, la 17 mai, Uniunea Europeană, consternată, pesemne, de declaraţia Medvedev-Ianukovici, a reacţionat prompt prin Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, care s-a solidarizat ostentativ cu poziţia Chişinăului în problema transnistreană.
În aceste împrejurări, este de aşteptat ca oficialităţile moldovene să fie hărţuite tot mai mult dinspre Est, fiind şantajate chiar cu o posibilă recunoaştere a autoproclamatei republici nistrene. Comunicatul iritat de dăunăzi al ministerului rus de Externe vine să confirme acest lucru.

Va urma, deci, o dispută politică încinsă. Ca să aibă sorţi de izbândă, Chişinăul trebuie să dezavueze fără întârziere înţelegerile de la Barviha. Şi în plus, să-şi cristalizeze de urgenţă opţiunile de politică externă pentru a se pune cât mai curând posibil la adăpostul sistemului occidental de securitate.

marți, 25 mai 2010

Cei mai mulţi moldoveni au călătorit în România

Cei mai mulţi moldoveni au ales ca destinaţie turistică România, în perioada ianuarie-martie 2010, potrivit datelor oficiale ale Biroului naţional de statistică (BNS). 23,3% dintre moldovenii turişti au călătorit în ţara vecină.

Potrivit BNS, în perioada respectivă, circa 7,6 mii de moldoveni au plecat peste hotare în scopuri de odihnă şi agrement. Acest indice este cu 6,8% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2009.

De asemenea, printre destinaţiile solicitate de cetăţenii moldoveni se numără şi Egipt (17,9%), Bulgaria (14,1%), Turcia (8,4%), Ucraina (7,4%), Federaţia Rusă (6,7%) şi Austria (4,4%).
sursa: jurnal.md
foto: aboutromania.com

Partidul Comuniștilor este gata să-şi pună și un tractor drept simbol ideologic

"PCRM admite referendum-ul doar ca formă de comunicare cu populaţia şi nu ca formă de alegere a şefului statului", a declarat deputatul comunist, Vadim Mişin, în cadrul conferinţei de azi, 25 mai, referindu-se la proiectul de modificare a articolului 78 din Constituţie, propus de Alianţa pentru Integrare Europeană.

Tot astăzi, Mişin s-a referit şi la posibila interzicere a simbolicii comuniste: "Dacă ne vor interzice secera sau ciocanul, vom pune un tractor". În opinia lui Mişin proiectul de lege pentru modificarea articolului 78, propus de PCRM "asigură 100 %  alegerea preşedintelui ţării", spre deosebire de referendum-ul propus de AIE, care "va cheltui bani din bugetul statului".

"Noi suntem adepţi înfocaţi ai referendum-ului, dar ca formă de comunicare cu populaţia", a accentuat deputatul PCRM.

Comentând propunerea lui Marian Lupu de a alege preşedintele ţării prin două tururi de scrutin în Parlament şi, în caz de eşec, alegerea directă a şefului statului de către cetăţeni, Mişin a spus că aceasta este o propunere populistă, un fel de "hibrid" al modelului grec de alegeri a preşedintelui.

Totodată, deputatul a fost de acord cu părerea liderului PDM, care consideră că "interzicerea simbolicii comuniste ar fi cel mai frumos cadou pentru PCRM". Potrivit lui Mişin, interzicerea "ciocanului şi secerei" nu va face altceva, decât să sporească rating-ul PCRM şi să mobilizeze electoratul comuniştilor. "Astfel, putem ajunge ca şi în 2001, nu va trebui să facem nimic şi vom avea majoritatea parlamentară", a conchis deputatul.

UNIMEDIA aminteşte că potrivit lui Mihai Ghimpu, Parlamentul va fi dizolvat dar doar după prezentarea rezultatelor Comisiei pentru studierea regimului comunist. Declaraţia  fost făcută de preşedintele interimar al Republicii Moldova, care a mai specificat că numai astfel le va face pe plac deputaţilor comunişti.

Sursa: UNIMEDIA
Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro