Se afișează postările cu eticheta Investigatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Investigatie. Afișați toate postările

miercuri, 9 iunie 2010

Tatarbunar, răscoală după scenariu

După eşuarea Conferinţei de la Viena, în ziua de 29 iulie 1924, Biroul Politic al Partidului Comunist (bolşevic) al URSS a adoptat hotărîrea cu privire la crearea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldoveneşti, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucraina. Se preconizează ca graniţa apuseană a noii republici să fie pe rîul Prut, ceea ce confirmă intenţia guvernului de la Moscova de anexare a Basarabiei.
Autorităţile sovietice considerau că în 1924 erau toate condiţiile pentru declanşarea unei acţiuni de amploare împotriva României, care ar oferi pretextul pentru intervenţia Armatei Roşii şi ocuparea Basarabiei. Au fost planificate un şir întreg de măsuri împotriva integrităţii ţării. Moscova era convinsă că o răscoală de mari proporţii în Basarabia va demonstra opiniei publice mondiale că populaţia era nemulţumită de „dominaţia românească” şi cerea „alipirea” la Uniunea Sovietică.
Două grupări militare conduse de ofiţerii din Armata Roşie urmau să declanşeze atacuri simultane în nordul şi sud-estul Basarabiei, să ridice populaţia la luptă, după care să se proclame Republica Sovietică Moldovenească de la Bug pînă la Prut. În conformitate cu planul aprobat, au fost aduse arme, muniţii, materiale explozibile din Uniunea Sovietică şi trecute clandestin în România, mai ales noaptea, cu bărcile peste rîul Nistru.
La Arhiva Naţională a R. Moldova, în cadrul fondurilor personale, este depozitat un fond, care-i solicitat destul de des de cercetători. Este vorba despre fondul personal Manuil Poleac, un mare animator al documentelor istorice, care intenţiona să publice un „Dicţionar enciclopedic al Basarabiei” şi care a adunat o sumedenie de materiale, articole din diferite gazete şi reviste, cărţi, fotografii, hărţi care într-un fel sau altul aveau tangenţe cu istoria şi cultura din Basarabia.
Cu regret, enciclopedia nominalizată n-a apărut, în schimb toate materialele adunate de Manuil Poleac au fost depozitate la Arhiva Naţională. În dosarul 7 al acestui fond personal este inclus şi un articol dintr-un ziar rusesc vechi în care este vorba despre răscoala de la Tatarbunar din 1924 din Basarabia, care s-a dovedit a fi un spectacol sîngeros pentru opinia publică europeană.
Fără a face comentarii, îmi permit să pun conţinutul acestui articol la dispoziţia cititorului (traducerea îmi aparţine)
„De la începutul anului 1924 în Basarabia de sud se pregătea o răscoală împotriva sistemului de stat. Sub conducerea unor emisari speciali sovietici s-a început înarmarea populaţiei din Tatarbunar. Cu operaţia de pregătire a răscoalei se ocupa tâmplarul Andrei Arghirov. La el au fost aduse din URSS arme şi muniţii pentru răsculaţi. Andrei Arghirov a încredinţat armele spre păstrare lui I. Staianov şi S. Iaşcev.
În aprilie 1924 s-a început răscoala (de la Tatarbunar – Al.M.) sub conducerea lui A. Arghirov, care a tăiat cablurile telefonice şi a început a repartiza arme răsculaţilor.
Armata (română – Al.M.) a încercuit localitatea şi drept prizonieri au fost capturaţi 300 de răsculaţi, dar A. Arghirov a izbutit să fugă în Rusia Sovietică şi datorită acestui fapt nu puteau fi depistaţi complicii lui.
Ceilalţi răzvrătiţi au fost judecaţi de tribunalul militar din localitate şi au fost condamnaţi la diferite termene de muncă forţată. Pe Andrei Arghirov l-au judecat în lipsă şi a fost condamnat la muncă forţată pe viaţă.
În anul 1926 A. Arghirov, care a trecut la GPU şcoala de spionaj a venit din nou în Basarabia cu o misiune specială. Lui i s-a încredinţat să organizeze la sudul Basarabiei noi organizaţii primare comuniste.”
(ANRM, fond 792, inv.1, d.7)
În acelaşi fond şi inventar în dosarul 13 este inclusă şi fotografia celebrului general rus şi fost ministru de război al Rusiei, A.N. Kuropatchin. În 1910 generalul scria:
„Populaţia românească din Basarabia, anexată acum 100 de ani, trăieşte astăzi separată şi în afară de populaţia rusă. În viitor, fie pe cale paşnică, fie în urma unui război, unitatea poporului român este de neînlăturat.
De mult nu mai este al nostru nici Tatarbunarul, nici Cetatea-Albă, nici Hotinul, nici Balta, nici…, Tiraspolul, nici Dubăsarii, nici Râbniţa, … nici Tighina. Putem vorbi şi de Palanca?


Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist (mun. Chişinău)

luni, 7 iunie 2010

INVESTIGAŢII DOCUMENTARE: GRAVE ERORI IN SCRIEREA ISTORIEI, despre Măgdăceşti un sat în inima Basarabiei.


 


( GRAVE ERORI IN SCIEREA ISTORIEI)
                                                                                    
Când am inceput sa pregatesc acest articol, mi-am adus aminte de un material mai amplu la respectivul subiect, scris de unul din cei mai cunoscuţi istorici din  spaţiul românesc (şi nu numai !) dr. Ion Ţurcanu. Domnia sa scria, despre câţiva oameni „bolnavi” de istorie, care nu au cunoştinţele necesare, nu au studiile respective în domeniu şi evident că nu pot face corect sau deloc o cercetare ştiinţifică istorică. Distinsul istoric a depistat grave erori sub toate aspectele ale ştiinţei istorice în „operele” amatorilor de istorie. Nu voi da numele autorilor „lucrărilor” care au  fost făcute praf de istoricul I. Ţurcanu, fiindcă nu acesta este scopul prezentului studiu. Grav este că în ştiinţa istorică se ”bagă” (ertata fie expresia, dar numai acest cuvânt se potriveşte aici), fiecare individ, indiferent de nivelul intelectual, specialitatea pe care o prestează, cunoaşterea istoriei sau statutul social ! De ce, pentru a face o operaţie chirurgicală este necesar un chirurg profesionist, cu studiile medicale terminate ? Pentru a construi un calculator sau alt ceva este necesar să fii inginer, cu politehnica terminată cel puţin ? De ce atunci în ştiinţa istorică se implică să scrie istoria fiecare boschetar ? De unde acest tupeu ? Că vă place istoria ? Foarte bine! Studiaţ-o, cercetaţi-o pentru Dvs., dar n-o faceţi pe savantul sau pe Columb în această nobilă ştiinţă ! Pentru a fi un specialist in istorie este incă puţin de tot să ai absolvită facultatea de istorie ! Este necesar de a studia o „piramidă” intreagă de monografii, lucrări, documente de arhivă, concluzii ale arheologilor, numizmaţilor, geologilor, arhiviştilor etc.etc. Credeţi-mă, că nu poate o persoană neautorizată să scrie istoria ! Nu poate nu cizmar, un zootehnician, un filolog, poet, un medic, un inginer, un muzician, un cosmetolog sau tehnician sanitar să scrie istoria !
Nu poate ! Şi nici n-are dreptul ! Şi nu trebuie să luăm exemplu, de la dl.Victor Stepaniuc, care fiind specialist de limbă şi literatura rusă a scris despre istoria statalităţii moldoveneşti şi a devenit doctor in istorie ! Bineînţeles, că Republica Moldova, după conducerea „înţeleaptă” a comuniştilor a devenit Ţara Tuturor Posibilităţilor, dar în toate ţările civilizate istoria o scriu istoricii, operaţiile chirurghicale le fac medicii, iar instalarea ţevilor şi a viceelor o fac tehnicii sanitari ! Fiecare face ce a invăţat !

Sigur, că sunt cazuri, când şi din colegii mei de breaslă (şi eu nu sunt o excepţie!) admit câte o eroare mai mare sau mai mică, dar neplăcută, care lansată pe hârtie sau suport electronic,  zgîrie la stomac încă multă vreme. Sunt cazuri! Se mai intâmplă! Dar acest lucu nu inseamnă, că lucrarea dată este o deviere de la cerinţele moderne de scriere a unei lucrări istorice. (Aci nu se includ mercenarii-istorici, care contra  unei sume, funcţii sau alte favoruri încearcă să transforme istoria naţională într-o cârpă politizată pentru interesele Marilor „noştri” politicieni, care timp de 20 de ani „rezolvă” problema transnistreană, de 20 de ani incă n-au invăţat cum se numeşte limba acestui popor, de 20 de ani încă n-au priceput că „marele război pentru apărarea patriei” nu este al nostru, şi nu e vorba de Patria noastă...) Pur şi simplă s-a stecurat o greşală tehnică în denumirea unei localităţi, al unui nume sau o eroare cronologică de tipar. Se mai intâmplă, dar şi aceste lacune se pun in discuţie la diferite şedinţe profesionale,  pentru a fi soluţionate.

Cu regret, sunt admise erori deosebit de grave şi scrierea istoriei localităţilor noastre. Dar înainte de a trece la acest subiect vreau să informez pe stimatul nostru cititor, că imediat după ocupaţia Basarabiei de ruşi în 1812, autorităţile ţariste au pornit o campanie antinaţională împotriva populaţiei moldoveneşti cu scopul de ai dezrădăcina, de a schimba raportul naţional în favoarea noilor stăpîni. Prin articole, cărti de istorie, manuale şcolare etc. au inceput a se scrie despre insemnătatea „progresistă a alipirii Basarabiei la Rusia”, etc.
În consecinţă, ideia era următoare, că majoritatea terenurilor Basarabiei nu erau populate. Care era scopul ? Să ne convingă, că numai cu „venirea” ruşilor au inceput să apare sate noi, oamenii să trăiască mai bine, intr-un cuvânt „progres”! Accesul la arhive a fost inchis  pentru persoanele băştinaşe, cărţile cu specific naţional au fost închise sub diferite pretexte. Această politică de îndobitocite a fost continuata cu ardoare şi de URSS, când au ocupat Basarabia în 1940 apoi in 1944, când „ne-au eliberat de ai noşti” şi mai bine de 60 de ani au uitat să se ducă în ţara lor. Denumirile localităţilor erau schimbate în denumiri ruseşti, iar întemeetorii, adică primele persoane de unde se trage denumirea satului trebuia sa fie rusească, chiar dacă se păstra uneori ca bază numele moldovenesc.

Şi ca să nu fiu numai cu vorba, vă dovedesc imediat acest lucru luînd ca exemplu satul Măgdăceşti din raionul Criuleni .
Pregătind un studiu istoric, despre satul Măgdăceşti, Criuleni am depistat în unele lucrări scrise şi in toate materialele postate in internet la respectivul subiect (inclusiv tot felul de filmuleţe de prezentare al satului) că:

Măgdăceşti este o localitate-centru de comună în Raionul Criuleni, Republica Moldova. Satul Măgdăceşti este atestat documentar şi oficial din timpul reformei agrare a lui Stolîpin din 1906-1911. Această perioadă a avut efecte pozitive şi în Basarabia. Astfel, pentru dezvoltarea gospodăriilor ţăranilor din vechiul sat vecin Drasliceni s-au repartizat loturi de pămînt în vechea selişte Măgdăceşti (denumirea localităţii provine de la un proprietar pe nume Petre Măgdicin, care a stăpînit această moşie cu secole în urmă). Astfel o parte din drasliceneni au trecut cu traiul şi gospodăria la Mădgăceşti. Fiecare ţăran primea ceva mai mult de 7 desitine de pămînt.

                                            *                          *                        *

Scurt Istoric.
Satul Magdacesti este atestat documentar si oficial din timpul reformei agrare a lui Stolipin din 1906-1911. Aceasta perioada a avut efecte pozitive si in Basarabia. Astfel, pentru dezvoltarea gospodariilor taranilor din vechiul sat vecin Drasliceni s-au repartizat loturi de pamint in vechea seliste Magdacesti (denumirea localitatii provine de la un proprietar pe nume Petre Magdicin, care a stapinit aceasta mosie cu secole in urma). Astfel o parte din drasliceneni au trecut cu traiul si gospodaria la Madgacesti. Fiecare taran primea ceva mai mult de 7 desitine de pamint.

                                                    *                    *                    *
Deci pînă aici e clar, nu ? Satul Măgdăcesti a fost atestat documentar în 1906-1911 în timpul reformei agrare ţariste a lui Stolîpin şi intemeetorul acestui sat este Petre Magdicin. Adică satul s-a întemeiat cu ruşii şi întemeetorul satului este tot un rus. Lasă să spună cineva că Magdicin este un nume moldovenesc ? Ei da Petre - aşa îl numeau ţăranii moldoveni, că le era greu să-i spună Piotr.
Cel mai grav este că oamenii din satul Măgdăceşti aşa şi cred, că satul lor este întemeiat în perioada anilor 1906-1911.
Dar să le luăm pe rând. Cum poate fi “atestat documentar în 1906-1911 ? Până şi copiii la şcoală ştiu că atestat documentar înseamnă  un singur an, când este datat cel mai vechi document. În cazul dat 1906. Aşa ar fi să fie, dar nu-i chiar aşa !
Nu voi da numele amatorilor in istoria satului Măgdăceşti, Criuleni, deoarece sper că nu au făcut-o din rea intenţie. Era de ajuns să consulte lucrarea lui Vladimir Nicu ”Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi” volumul II (Ed.Universitas”Chişinău,1991,pag. 13) în care se menţionează, că satul Măgdăcesti, raionul Criuleni a fost atestat documental la 27 iunie 1869. Acelaş lucru este scris şi în “Dicţionarul Enciclopedic Moldovenesc” din 1989, pag. 410. Adică este totuşi mai vechi aproape cu jumătate de secol , în loc de 1906 am stabilit anul 1869. Dar nu avem nicio siguranţă, deoarece, potrivit unor informaţii ale unui alt amator de istorie a satului este vorba de o perioadă puţin mai veche. Dar să cităm informaţia:
                                          *                          *                           *

E dificil astăzi să stabilim numărul ori lista drăslicenenilor care au obţinut loturi la Măgdăceşti, în orice caz, e mare în jur de 100 de ţărani au trecut la „hutor”, unde şi o altă denumire a satului „Flutura”. Printre primii veniţi se cunoaşte Dumitru Dabija, e considerat întemeietorul satului, apoi Gheorghe Maxim, Mihail Guzun, Tudor Varzari ş.a. Cu toate că partea Măgdăceşti e întîlnită mult mai vechi în acte şi manuscrise, de exemplu la Darie Donici, la 6 septembrie 1709 unul Lupaşcu vinde o parte de loc la erhanul din Drasliceni „din partea de gios din sat din Măgdăceşti... şi aceasta se pogoară pînă în satul Paşcanilor...” Alt act de jalbă vine la domnul Moldovei în 1724 la Grigore Ghica Vodă şi-i spune: „am moşie la Măgliceşti şi Brişliceni ce-s la ţinutul Orheiului pe Ichil”, denumirile suportă simple schimonisiri indigene, Măgdăceşti şi Drăsliceni. Deci satul nu are o istorie atît de veche, dar păstrează datini şi tradiţii multiseculare. Satul Măgdăceşti este în majoritate creştin ortodox. Întotdeauna răzeşii din Măgdăceşti, creştini şi gospodari în cuvînt şi faptă au visat cu propriile forţe din mila Domnului să înalţe o sfîntă biserică.

Din câte observaţi, ultimul”cercetător” este  mai aproape de adevăr. Este vorba de anul 1709, dar ţinînd cont că nu este îndicată sursa  documentară nu putem să acceptăm ca fiind anul întemeerii satului Măgdăceşti, Criuleni. Cu toate acestea trebuie de menţionat, că respectivul se afla pe o pistă corectă.
Dar iată că a sosit şi momentul adevărului. Douăzeci de ani în urmă, pe când eram directorul Muzeului Raional de istorie şi etnografie Criuleni, în baza documentelor domneşti am publicat în gazeta raională ”Baştina” din 7 august 1990 un articol intitulat ”Criulenii şi împrejurimile lui” unde alături de alte localităţi din raionul Criuleni se menţionează, că anul întemeerii satului Măgdăceşti este 1529, punând ca bază faptul, că Petru Rareş-Vodă a întărit lui Petre Magdiciu jumătate de sat. Este vorba de 9 martie 1529 (7037) 
Cred că e cazul să facem o generalizare a modestei noastre investigaţii, care ne dovedeşte că satul Măgdăceşti, este un sat vechi moldovenesc recunoscut  prin documente domneşti din vremea lui Petru Rareş şi n-are absolute nimic atestarea satului Măgdăceşti cu Imperiul ţarist rus, care a exploatat pe aceşti ţărani ai satului şi economic, şi politic şi religios. Iar întemeetorul satului a fost cu siguranţă un bun moldovean pe nume Petre Magdiciu, deoarece dacă nu era bun, nu mai avea Domnitorul Moldovei Petru Rareş să-i dee jumătate de sat. În concluzie locuitorii satului au cu ce se mândri pe bună dreptate, deoarece satul lor,  situat în inima Basarabiei pe nume Măgdăceşti, a împlinit anul acesta 481 de ani. Cred că de la această investigatie cel mai mult vor avea de profitat femeile, deoarece sărbătoarea mamelor de 8 martie va avea continuare a doua zi 9 martie cu ziua satului. Cam atat am avut de spus.

Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist (mun.Chişinău)
Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro