vineri, 26 martie 2010

TVR1 va fi retransmis pe teritoriul Republicii Moldova în două luni

„Sistarea retransmiterii postului TVR1 a constituit una din cele mai mari ilegalităţi comise de guvernarea comunistă. Noi am reglementat pe cale amiabilă acest dosar ajuns la CEDO, iar în două luni TVR1 va fi retransmis în ţara noastră”, a declarat, astăzi, ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

Tănase a menţionat că actele de reglementare a dosarului se află pe masa premierului Vlad Filat, care în termen de două luni trebuie să adopte o decizie în acest sens. Anume Vlad Filat trebuie să ia o decizie în acest sens, pentru că agentul guvernamental la CEDO este în subordinea premierului şi ministrului Justiţiei”, a spus Tănase.

Oficialul a precizat că cel mai probabil TVR1 nu va apare pe fosta frecvenţă, care este ocupată de un alt agent economic, care a obţinut licenţa. „Agentul economic respectiv este un dobânditor de bună credinţă, iar dacă vom încerca să-l înlăturăm, atunci ar putea apărea unele probleme. Există o soluţie de compromis, fără a afecta alţi deţinători de licenţă”, a mai adăugat Alexandru Tănase.

Retransmiterea TVR1 pe teritoriul Republicii Moldova a fost sistată la sfârşitul lunii septembrie 2007 pe motiv că nu s-a reuşit încheierea unui nou contract cu Societatea Română de Televiziune, iar cel vechi expirase pe 15 iunie 2007. Retransmisia postului public din România a mai fost sistată şi în august 2002, pentru o perioadă de circa 7 luni, motivându-se cauze tehnice şi juridice. Societatea civilă a protestat faţă de sistare, spunând că la baza acesteia ar fi stat de fapt motive politice. Jurnal.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro