Se afișează postările cu eticheta Comunistii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comunistii. Afișați toate postările

duminică, 19 septembrie 2010

Opinii: Ideologia şi democraţia

  Vestitul Machiavelli spunea undeva că vrea să  nimerească în iad și nu în rai. Motivul: „ în iad se va putea delecta în societățile papale și regale, iar în rai vor fi  săracii, călugării și apostolii...”
   Continuând ideea  prin asocierea la noțiunea de „ civilizație” mă întreb: „Dar ce presupune  o civilizație ? Logica  zice că fără cultură și moralitate poate  exista numai societatea primitivă. Cu cât societatea este mai dezvoltată ,iar nivelul tehnic de dezvoltare este mai înalt, cu atât este mai periculoasă pentru o astfel de societate lipsa culturii și moralității. Deci, simplu spus, civilizația este automobilul, moralitate și religie, un șofer.
    Astăzi, cea mai mare ruptură  se  observă  între  progresul tehnico-științific  și valorile morale. Un  exemplu. Toate religiile lumii spun că hoțiile sunt un păcat. Dacă omul n-a muncit, iar banii i-au venit ușor, sufletul lui va înceta să mai emane energie. Începe degradarea sufletului, apoi și a soartei. Banii , necâștigați prin sudoarea  frunţii, omoară prin faptul că se distruge potențialul energetic al individului.
     Despre suflet și  emanarea de energie  mai citisem undeva precum  că „ plângăreții și nemulțumiții”  trăiesc mai puțin și se îmbolnăvesc mai des. De ce? S-a dovedit  că un om veșnic nemulțumit de situație, va cheltui mai multă energie pentru a o schimba ori a o învinge. Când încerci să oferi mai mult decât consumi este mai bine, spun învățații.
      Cunoaștem cu toții acele 10 porunci din Biblie. Dacă stai să le analizezi, apoi vezi că ele toate sunt îndreptate la întărirea unității noastre cu Dumnezeu, adică  la  mărirea dragostei din suflet și restituirea energiei.
    Cine fură ceva străin? Doar acela care se lenevește  să câștige ce este al său. Cine invidiază? La fel, doar acela, care lăuntric țintește să ia , nu să-și facă singur. Pentru ce e nevoie să-ți onorezi părinții? Stima fată de părinti  mai întâi presupune grija față de ei, celelalte vin de la sine.. Pentru ce o zi în săptămână trebuie să ne odihnim? Pentru ca energia depusă în decursul săptămânii să nu ne lege prea mult de partea materială, deoarece acesta duce la degradarea morală. În care cazuri, se produc omoruri? Cauza e  aceeași- consumul. Consumul este sclavul cerințelor noastre. Pentru a-și îndeplini cerințele individul este gata să fure, să mintă, să omoare chiar. Cunoașterea acestor porunci stau în subconștientul oricărui om și bate ca un ceas:-- nu ucide, nu fura, nu invidia, fii grijuliu... Prin aceasta cerințele animalice se transformă în cerințe omenești și Dumnezeeşti. De aici, concluzia: o credință curată înnobilează civilizația.
     Acum să vedem ce-a făcut  socialismul şi comunismul.
       Oficial socialismul s-a dezis de  religie, dar în realitate s-a întors la religia păgână prin tinerea lui Lenin în mausoleu. Ascunzând păgânismul sub denumirea de creștinism, socialismul a pus păgânismul sub drapelul ateismului. În acest păgânism era și partea sa  spirituală: conștiința colectivă, proprietatea comună, gândirea strategică.Comparativ cu păgânismul european, păgânismul socialist a fost ceva mai progresist ,deoarece  moralitatea și unele idealuri au fost puse mai sus de interesele materiale.
     Dar, odată cu  progresul civilizației occidentale, și în  socialism a început degradarea morală. Au  schimbat-o prin  ideologia comunistă. Presupun că, comunismul este o reacție la adâncirea slăbirii creștinismului de pe vremea aceia, cu toate că în acele vremuri peste tot ni se băga pe gât ateismul. Lumea sa dat cu confortul material, tot mai mult uitând de morală și suflet.
       Religia și-a pierdut  puterea, fiind marginalizată, n-a fost în stare să lămurească nimic, iar  lumea  o luase deja  pe o cale greșită.
   Bolșevicii ne-au demonstrat că, pentru fericirea tuturor este nevoie de distrus statul ca organ al violenței. Dar când statul a fost distrus au fost nevoiți să creeze un aparat și mai dur și mai represiv...
  Până la urmă socialismul s-a destrămat. Să ne întrebăm, însă:-- oare s-au învățat oamenii să cugete, să gândească? Experiența ne dovedește contrariul. Acel mare stat-- URSS  a fost distrus din nou, dar de data aceasta distrugerea s-a produs nu numai la nivel fizic, ci și spiritual- moral.
      Atunci, în primii ani  de libertate și democrație  majoritatea credeau și mai cred și astăzi, că democrația e lipsa voinței, că democrația ne este slugă în marele noastre pofte materiale  și poate funcționa fără o disciplină severă, și  în  lipsa dictaturii legii.
   În Occident, democrația   a apărut ca un instrument  pentru a apăra proprietatea privată. Prin părțile noastre, atât în Rusia după 1917, cât și pe timpurile  fostei URSS  proprietatea privată lipsea, deci apărarea drepturilor personale nici nu exista. De aceea nici nu  era vorba de democrație.
   Abia M. Gorbaciov a înțeles că democrația fără o ideologie se termină cu hoții și distrugeri, că  democrația este cu neputință fără un cod bine gândit de legi, fără libertatea presei, fără controlul asupra demnitarilor de orișice factură și rang, și înlocuirea lor, dacă ei  nu-și îndeplinesc  funcțiile ori  aduc prejudicii societăți și statului prin acțiunile lor.
    Toate acestea le avem  și astăzi în societatea moldovenească. Deci, este nevoie să scăpăm pentru totdeauna de această ideologie totalitar- comunisto-bolșevică. Avem nevoie de o nouă  ideologie statală, prin care să putem schimba mentalitatea noastră . Desigur, și cu ajutorul religiei  creștin-ortodoxe curată ca lacrima și fără impuneri politice și imperiale.
 
Articol trimis de d-na Herţa Maria

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Opinii: Caracatiţa comunisto-mafiotă în Moldova?...



După cum se știe, cu câteva săptămâni în urmă, Sergiu Mocanu, fostul consilier al ex-președintelui Voronin a venit cu niște dezvăluiri șocante despre omul de afaceri Vladimir Plohotniuc care, susține el, este capul mafiei din Moldova – figura creata de Voronin în timpul “neocomunismului” moldav.

A venit cu probe și martori, care susțin ca un sir întreg de omeni de afaceri din Moldova au fost în mod abuziv deposedați de bunuri, intimidați și șantajați de caracatița- mafiotă a lui Plohotniuc și încă un sir întreg de acuzații grave cum ar fi implicarea lui M. Lupu un aceasta schema si mute altele.
Mulți dintre ei “hăituiți” de sistemul judiciar, servil aceluiași Plohotniuc, la care în neștiința lor au apelat încercând sa-și găsească dreptate, disperați au plecat peste hotare…

Mocanu își exprimase speranța, ca actuala conducere și anume AIE, va reacționa (cum ar fi fost și de așteptat) la aceste acuzații grave, care presupun ca Plohotniuc ar avea “tentacule” adânc implantate în toate structurile tarii pana la cele mai înalte niveluri.
Toate aceste declarații și dezvăluiri au stârnit discuții aprinse în media, și în rândul cetățenilor care răsuflaseră ușurați prea devreme (se vede) după trecerea comuniștilor în opoziție.
Dar și derutare, dezamăgire, mai ales ca atât martorilor, cât și lui Mocanu, îndată după toate acestea li s-au deschis dosare penale, “fabricate”, susțin ei, pentru ai face sa renunțe la declarațiile lor…

Mocanu susține ca ar reprezenta un grup de inițiativă care dorește sa salveze Moldova de mafie. – Aproape erou național, dacă toate aceste dezvăluiri nu ar genera mai multe întrebări decât răspunsuri și n-ar deruta și controversa și mai mult.
Dacă tot ce spune el (sau măcar o parte) e adevărat- atunci e foarte grav, groaznic chiar.

Unii analiști politici au presupus ca acesta-i un serviciu adus (cui?- comuniștilor?!!) în preajma campaniei electorale.
Se aud și voci care spun ca-i în fașă o noua revoluție în Republica Moldova…

Cu câteva săptămâni în urma aveam și eu concluzii la acest val de “fierbături politice” și încrederea ca lucrurile sunt sortite a fi clarificate în scurt timp – fie aceste dezvăluiri sunt adevărate, fie-nu.
Dar situația devine tot mai incerta… Iar întrebările asa și au rămas în aer fără niciun răspuns, liderii AIE întârzie sa-și exprime clar atitudinea în acest context, fapt ce derutează și mai mult, dezamăgește, irita chiar…lăsând în picioare ideea, ca Moldova întradevăr este dominata de o caracatiță comunisto-mafiotă, care a subjugat toata infrastructura tarii… “fierbaturile” continua…
și toate astea în ajun de referendum…

Un lucru este clar și de netăgăduit (indiferent dacă Mocanu face jocul cuiva, cum susțin alții) – în Moldova exista mafie și una foarte “dezvoltata”.

...incert, trist, derutant...

... dar nu vreau sa cred ca totul va ramane in aceasta mocirla… vreau sa cred ca vom face alegerea corecta si ne vom ridica...

Articol trimis de: Altcersenin

marți, 24 august 2010

MAREA SCHIMBARE, CU ” IlICII ” VINE, OARE ?..

   Lenin se ridică sau cade?!

Partidul comuniştilor din R Moldova  ordonă primarilor și președinților de raioane comuniști să boicoteze Referendumul din 5 septembrie curent, privind modul de alegere a şefului statului...

 Cum n-o dai, comuniştii de la noi, tot caută „nod în papură „.Ca să înţelegi ce zeamă de peşte sunt aceştia  cu utopia lor comunistă, trebuie  să trăieşti şi să munceşti în  acest sistem comunist încărcat  ideologic şi plin de minciuni propogandistice.
 Noi, copii fostului imperiu URSS, cunoaştem destul de bine acel sistem. Ne-am trezit în el datorită “ dictaturii proletariatului”, ca mai apoi pe parcursul anilor, să ne mişcăm înspre comunismul înfloritor cu ajutorul dictatului şi ordonanţelor, după care, mulţi dintre noi, au rămas şi astăzi  prizonierii acelei ideologii.
       Leniniştii de ieri ne-au bâcşit atât de bine mintea cu istoria PCUS, cu faptele măreţe ale „ dictaturii” unui singur partid şi a unui singur popor, ca abia mai încoace, mai luminându-ne,  am început şi noi să mai punem întrebări, să mai  deschidem gura tare pentru a ne mai răsufla.
       Abia  mai încoace, în timp, ne-am putut da seama că  acea  patimă de mari cuceritori ale celor  cu „ lucoarea de la răsărit”, nu se prea dă analizelor logice nici pînă astăzi. Abia peste ani ne putem întreba în glas:- de ce  Lenin şi Troţki au jertfit milioane de ruşi pentru a distruge  prin sărăcie şi disperare alte milioane de ruşi, kazahi, ucraineni, români etc.
     Leniniştii de astăzi, chiar dacă se „tem  de referendum”, încă din anul trecut nu se mai pot opri din campania electorală. Aceşti Ilici , roşcaţi până la mausoleul lui Lenin, tot plini de SINE, au luat-o de-a dreptul în teritorii, la întâlnirile  cu „cei mărunţi”, tot  dictându-le ce să facă.
    Poate, nu-i nimic ieşit din  comun — întotdeauna, pe politicieni, în preajma alegerilor, îi apucă dorul de popor şi încearcă să-l aline prin vizitarea  electoratului. Este timpul potrivit să te duci cu pomenile, să-i mai  vezi  pe acei mulţi şi necăjiţi, dar destul de stabili în viziunile lor electorale.
    Gata, îşi zic ei ! Trebuie să acţionăm cumva, şi-ntr-o minută de slăbicune, încearcă să vadă la faţa locului ce se mai poate face acum, urgent, căci , prin făgăduelile lor de ani  şi ani  trăim tot mai bine. Acum, iarăşi, tot ei n-au răbdare să-i „ măture” mai repede pe ăştea de astăzi,  care  abia de-au împlinit anişorul.
        Vrem să credem că ne mişcăm înainte, că avem  performanţe, că noile alegeri ne vor scăpa de nevoi, că lumea va fi mai perfectă şi  mai bună.
        Scena politică, moldovenească îi c-am ţine în vizorul său pe unii şi  aceeași personaje politice. Un Voronin cu comuniştii lui, care nu ştiu să piardă, care nu se mai văd în altă ipostază, decât a fi în prim-plan şi a spune brașoave. Trăncăneala lor politică  continuă şi astăzi, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic în ţara aceasta.
  De fapt, trăncănesc bine şi alţi  actori politici , despre  o viaţă  mai bună, despre reparaţia  drumurilor,   despre construcţia apeductelor din localităţile rurale etc. Ilicii s-au înmulţit, prind rădăcini adânci şi-n alte partide politice...
     Cât de mult şi pompos, la toate întâlnirile lor cu masele,  majoritatea personajelor politice,  ne fericesc cu promisiuni preelectorale  despre măriri de salari şi pensii, despre  noi locuri de muncă, despre condiţiile de trai mai bune, despre  „satele moldoveneşti „ renovate, despre Europa la noi acasă, despre  ieftinirea gazului şi a produselor de primă necesitate, despre rezolvarea conflictului transnistrean...
     Realizările devin şi mai „vizibile „, şi mai „ reale „, pe măsură ce ne apropiem de noi alegeri. Fermitatea şi încrederea  pe care ne-o insuflă ei pe la mitingurile lor, parcă ne ameţeşte la moment, pierzând uneori  din simţul realităţii.
     Nu ştiu cum se face, dar în ajunul alegerilor ai senzaţia că problemele noastre se vor rezolva cu mult mai repede. Când stai să-i asculţi  parcă cu toţii avem deja locuri de muncă, cresc salariile, se măresc pensiile, revin mamele  şi copii acasă...
  Uneori, am senzaţia că aşteptăm campaniile electorale doar  din simplul motiv pentru a ne  mai trezi din amorţire, pentru că aceste personaje politice,  ne fac să mai visăm, ne mai spun poveşti, iar noi mioritici din fire, îi credem pe cuvânt.
    Cred că n-aţi uitat  cu ce  revendicări au  defilat ăştea cu steagurile roşii şi cu pancardele „ Acţiunea socială „.?   Ocupase mai toată republica, nu cumva poporul să uite de ei, căci cum altfel --- în 8 ani noi n-am cerut nimic de la ei , nu le-am creat probleme, iar ei  trăiau în comunism deja. Acuma, când ne-au adus la sapă de lemn şi nu mai guvernează ţara, tot ei  ne  vor în stradă  deoarece pensiile ne sunt prea mici, deoarece nu avem  unde munci, pentru că gazul  este scump....  Să ne mai amintim despre  alegerile parlamentare din anul 2009. Atunci, Voronin şi gaşca lui  ce le spunea pedagogilor? Salariile vor fi majorate din ianuarie, în preajma alegerilor parlamentare. Truc electoral bun de urmat, strategie  electorală clasică, nu?
    Acuma umblă cu steagurile roşii că vor aduce comunismul mai înflorit şi mai roşcat. De parcă nu-i mai sperie nici criza mondial- financiară. Potrivit lor, totul este uşor de soluţionat, chiar nici banii de la FMI nu ne mai trebuiesc.
  Vor puterea deplină — ăsta-i marele lor scop , în rest vom fi şi mai fericiţi.
 N-ar fi rău, mi-am zis, ca starea aceasta de spirit şi visare să rămână cât mai mult, ca noi să trăim şi după alegeri tot aşa de  bine şi frumos ca în clipele de la mitinguri, iar acei aleşi să rămână la fel de sensibili cum se arată  în campaniile electorale.
   N-a mai rămas mult, de peste deal vine toamna, apoi alegerile—trebuie reglate mecanismele pentru ca motorul să funcţioneze bine. Obişnuiţi cu sălile primitoare de OAMENI  MARI- electori, cu aplauzele şi încuviinţarea lor totală, pe care nu vor să le piardă, iată că acum Ilicii- leniniştii, trebuie să se confrunte şi cu o lume mai disperată, mai flămândă, mai săracă , dar, incredibil, tot nu cu mari pretenţii faţă de cei cu pomenile şi promisiunele ...
    Nu ştiu ce le spune electoratul pe la întâlnirile lor, nu ştiu dacă le cer socoteala pentru „ trecutul înfloritor” şi prezentul sărăcăcios .
   Acum acest electoral, ”educat  corect” în toţi anii „democraţiei moldoveneşti”, va fi de mare ajutor. Acum, sunt la mare căutare şi la mare preţ, toţi acei cu nevoi, cu probleme şi care cred în gogoaşe electorale...


Articol trimis de D-na. MARIA  HERŢA

luni, 31 mai 2010

Istoria dezvaluita (continuare) : DUSMANII PUTERII SOVIETICE



D U S M A N I  I   P U T E R I I    S O V I E T I C E  
(   Basarabia impotriva comunismului )

                                                                          ALEXANDRU MORARU, istoric-arhivist şi
                                                                                                                         publicist(Chişinău)
                                        Sursa: www.tribuna-basarabiei.ro

De la apariţia ocupantului rus în 1812  pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă mai mult, decât Imperiul ţarist  şi Imperiul sovietic. Nu există sat ori oraş ,care să nu pătimit mai mult sau mai puţin de pe urma ocupanţilor sovietici. Prin sovietici se are în vedere nu numai ruşii, ci şi ucrainenii, evreii, cozile de topor din aşa numita republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, venite pe tancurile ruseşti de peste Nistru etc.
            1944. Pe urme încă calde a operaţiilor militare au poposit ocupanţii . Printre cei care prezentau şi apărau această putere erau unităţile de elită a NKVD-ului. Acesta era un mecanism de teroare, un fel de ghestapou, numai că sovietic, care avea ca sarcină generală apărarea puterii sovietice şi a ideologiei bolşevice, nimicirea morală şi fizică a „duşmanilor poporului” şi altele, inclusiv terorismul internaţional şi exportul de revoluţie.
            Despre evenimentele din 1944 în Moldova sovietică şi în capitala ei, oraşul Chişinău, s-au scris cărţi, monografii, poezii, pictate tablouri, turnate filme şi documentare şi artistice, compusă muzică, ridicate statui şi obeliscuri. Şi toate aceste opere politizate la maxim de ideologia stalinistă slăvesc armata roşie, care „ne-a eliberat” şi a uitat să se întoarcă acasă, pe Lenin, care ne-a adus lumină, (şi s-a mirat mult când a văzut că aici era deja lumină) şi alte poveşti roşii. 
            Tot ce are omul mai de preţ se reduce la viaţă, familie şi casă. Cu câtă trudă şi efort îşi construieşte omul o casă. De câte bunuri se limitează şi el şi familia sa pentru a vedea construită sau cumpărată o casă. Dar ce simte omul când nişte venetici înarmaţi te dau afară din casa ta, instalându-se pentru totdeauna aici şi folosindu-se de toate bunurile adunate cu atâta trudă?
            Încearcă şi spune că nu te-a eliberat! Te-a eliberat pe tine de casă, şi casa a eliberat-o de tine!
Cu regret şi astăzi se mai găseşte câte un istoric aventurier cu simbrie la Moscova sau Kiev, care stoarce din deget informaţii mincinoase „ştiinţifice” cum că oamenii din Basarabia şi-au dorit  venirea ruşilor.

Iuda Iscarioteanul are urmaşi ?
În toate perioadele istorice, majoritatea comunităţilor minoritare (ruşi, ucraineni, evrei etc.)  din Basarabia au fost pe poziţii diametral opuse faţă de  populaţia românească autohtonă.. În majoritatea cazurilor acestea au făcut front comun pentru a impune interesele lor  asupra majorităţii naţionale. Şi de fiecare dată  au învins !Au învins majoritatea românească, deoarece de partea celor în minoritate era puterea sovietică cu toate componentele sale: armată, închisori, KGB-ul, spitale de psihiatrie şi alte instituţii ale unui stat totalitar.
                                                                                                                                   
Cine au fost totuşi  acei luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia ? Cine  a susţinut şi aşteptat ocupaţia  Basarabiei  de URSS în 1940, în 1944  ?
Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în documentele sovietice. Cum se spune pe la noi: „pasărea pre limba ei piere !”. În Arhiva organizaţiilor social-politice a RM (fosta Arhivă a CC al PCM), alături de alte documente, se păstrează şi un fond arhivistic deosebit de important intitulat „Colecţia de documente privind  mişcarea  ilegală comunistă din Basarabia 1900-1975 ”,care în limbaj arhivistic  are cifrul : F.50 , adică fondul nr.50 .
În respectivul fond, în inventarul nr.6, alături de alte dosare de arhivă, se păstrează şi dosarele personale ale  celor care au luptat ilegal în Basarabia împotriva autorităţilor române pentru  instaurarea puterii sovietice în Moldova. Consider oportun de a prezenta stimatului nostru cititor această listă  de dosare  personale,  respectând ordinea şi numele conform originalului, (sursa citată, pag. 3-6)
             Numărul                                  Numele luptătorului
             dosarului                                  ilegalist 
23                                     Abramovici  Şail Moiseevici
24                                     Arm  Augusta Şulimovna
25                                     Avramescu Idas Iontelevna
26                                     Averbuh Şeindel Leibovna
27                                     Baadji Nicolai Antonovici
28                                     Bernard  Raiss
29                                     Brodscaia Dvoira Zaharovna
30                                     Britva  Liuba  Aronovna
31                                     Bruhis Srul Pinhusovici
32                                     Budeştscaia Ester Isacovna
33                                     Bujor Iosif Aronovici
34                                     Boguslavschii Iacov Tovievici
35                                     Boguslavschaia Pesea Iacovlevna
36                                     Vigdorcic Lazari Ioilovici
37                                     Vainberg  Niuchi (Beniamin)Marcovici
38                                     Vainştok Lia Isacovna
39                                     Vişcanţan Polia Efimovna
40                                     Grinman Isaac Iosifovici
41                                     Gudis Lev Şmilovici
42                                     Galigfarb Abram Isacovici
43                                     Grimberg Fira Izrailevna
44                                     Gerştein Haim Srulevici
45                                     Diner Etea Iacovlevna
46                                     Escanazi Ilia Iosifovici
47                                     Erlih  Marc Semienovici
48                                     Zighelibaum Abram Marcovici
49                                     Zeigher  SimonVolfovici
50                                     Kriper Moisei Grigorievici
51                                     Crivoruc  Haia Gherşevna
52                                     Constantinovschii Ilia Davâdovici
53                                     Crivoruc Ion Moiseevici
54                                     Kaţ Adolf Iosifovici
55                                     Chellerman Dmitrii Mihailovici
56                                     Coifman Iacov Buruhovici
57                                     Codresca Ivan Dmitrievici
58                                     Lempert Fişeli Şlemovici
59                                     Lobel Solomon Moiseevici
60                                     Lupan Andrei Pavlovici
61                                     Ler Betea Iosifovna
62                                     Mozeş Evghenii Ignatievici
63                                     Morghenştein Izraili Marcovici
64                                     Meguş Tuba Abramovna
65                                     Oighenştein Mihail Nicolaevici
66                                     Oighenştein Lev  Nicolaevici
67                                     Ormos T..J.
68                                     Pastar Zisea Leibovici
69                                     Petrov Petr Ivanovici
70                                     Ralli Valter Marcovici
71                                     Reidiboim Rahili Isacovna(Zelicovna)
72                                     Reievici Iacov Moiseevici
73                                     Rosman Lupa Beruhovici
74                                     Rosman Erna Abramovna
75                                     Rabinovici Faiga Ianchelevna
76                                     Romanenco Nicolai Nicolaevici
77                                     Raievici Iacov Moiseevici
78                                     Sinitifcher Fridl   Molseevici
79                                   Scvorţov Mihail Iacovlievici (numele adevărat- Leibovici Izrail Abramovici)
80                                     Slepenciuc  Fiodor Andreevici
81                                     Toma Soripin- Toma Solomonovici
82                                     Fihman (Mucinic)Riva
83                                     Farştein David Rafailovici
84                                     Faerştein Raisa Gherşcovna
85                                     Ţucherman Mare Borisovici
86                                     Cernei Semion Fedorovici
87                                     Cioclo Mordco  Ghidalevici
88                                     Şveiţ Dvoira Ghedalievna
89                                    Şehter Roza Borisovna

Nu voi comenta, e clar  şi aşa  cine pândea porţile ţării ca în momentul potrivit să le deschidă duşmanului !

Ai scris scrisori  - în Siberia !

Aparatul represiv sovietic a făcut multe victime printre oamenii care încercau sa lupte, să opună rezistenţă ocupanţilor sovietici. Sunt mii de cazuri, când în urma unei  vorbe, a unui cuvânt spus sau scris împotriva regimului sovietic, omul era băgat la închisoare pentru mulţi ani. Cenzura sovietică controla tot . Ea hotăra care cărţi se poate să fie citite de cetăţeni şi care să fie interzise, ce fel de muzică să asculte, ce filme să privească etc.
Pentru a-i depista pe „duşmanii poporului” cenzura sovietică supunea unui control riguros şi corespondenţa poştală atât civilă, cît şi militară. Pentru confirmare vă propun un  fragment al unui document[i] de arhivă:
  
„ SECRET"
          Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 15 noiembrie  1945 a fost condamnat pe art.54-10 alin.2 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM(Lagăr de Corecţie prin Muncă-n.a) şi 5 ani de interdicţie de drepturi,
          CELAC IACOV CONSTANTINOVICI, anul naşterii 1915, originar  din satul Butarovca,  raionul Soroca, RSSM, fără de partid, studii – 4 clase,  din ţărani mijlocaşi, până la arestare a lucrat ca miliţian în secţia de miliţie a judeţului Soroca,   RSSM.
          CELAC a fost condamnat pentru faptul, că în anul 1945 a scris câteva scrisori cu conţinut antisovietic şi le-a expediat prin poştă fraţilor săi Dumitru şi Grigore, care făceau serviciul militar în Armata sovietică. Acest lucru se confirmă prin mărturia condamnatului CELAC şi prin probe materiale.
          Astfel, urmează de recunoscut, că CELAC a comis infracţiunea prevăzută în art. 54-10 alin.2  al CP al RSSU şi a fost condamnat corect.”
  Probabil, că   cititorul a observat, că  respectiva persoană  nu a participat la acţiuni active, deschise împotriva  sistemului de ocupaţie sovietic. Doar  şi-a exprimat o opinie personală  pe care a împărtăşit-o fraţilor săi.Adică, cenzura prin tot felul de metode draconice ţinea  orice familie sub un control riguros, chiar şi familiile miliţienilor.
  După arestările şi deportările masive sovietice din 1940-1941 şi 1948-1949 în casele oamenilor s-a instalat  Frica.
 Frica de armele şi baionetele ruseşti, frica de ne cunoaşterea limbii ruse, că nu va şti ce să-i răspundă nacialnicului(şefului-n.a), frica că mâne-poimâne va fi arestat şi dus în Siberia, frica că în orice moment pot veni ocupanţii sau slugoii lor din raion sau sat pentru a confisca calul din grajd, vaca din ocol  sau ultima bucăţică de la gura copiilor săi. Zilnic, sau cel puţin săptămânal din diferite localităţi dispăreau fără urmă oameni, familii întregi preponderent din cei mai activi şi buni gospodari.
Averea acestora era confiscată de stat sau de mai multe ori era împărţită între cei care trebuiau sa îndeplinească această procedură.
Persista şi frica, că va fi trădat de rude, prieteni, vecini că a fost membru al unui partid politic din România, sau a avut vre-o funcţie la primărie în cadrul statului unitar român.

Cine a spart”capul” lui Lenin ?

  
Atmosfera  psihologică încordată  şi frica-acestea erau instrumente sovietice sigure şi verificate încă în 1937 în Rusia. Era o frică reciprocă a unuia faţă de celălalt.
Cu toate acestea au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă de luptă
împotriva statului agresiv şi totalitar sovietic.
Unele forme de luptă erau  individuale şi modeste altele de dimensiuni mai mari şi
mai bine organizate.
Unul din aceştea a fost cel care i-a spart „capul” lui Lenin .Mai corect spus - bustul  întemeetorului şi conducătorului  statului sovietic, care era amplasat în centrul satului(chiar de la prima ocupaţie sovietică din 1940, apoi cea de-a doua din 1944, exista o tendinţă propagandistică de a înălţa în fiecare localitate câte un monument, sau cel puţin un bust lui Lenin,Stalin şi câte un monument al soldatului sovietic, pentru noi şi din banii noştri, ca să nu uităm niciodată cine este stăpânul.) Dar, cred că ar fi mai bine să vedem fragmentul  documentului cu pricina:
     
„ SECRET
          Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 20 august 1952 a fost condamnat pe art. 54-10 alin.1 şi art.69-I alin.I ale CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi,
          GUZGAN GRIGORII FIODOROVICI, anul naşterii 1906, originar şi locuitor al satului Hăsnăşenii Mari,  raionul Bălţi, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, fără de partid, studii – 3 clase, colhoznic, căsătorit, în anii 1935 – 1937 a fost membru al partidul cuzist.
          GUZGAN G.F. a fost condamnat pentru faptul, că în anii 1947 – 1950 făcea agitaţie antisovietică în rîndul locuitorilor din satul Hăsnăşenii Mari .În anul 1947 în incinta sovietului sătesc a spart bustul fondatorului PCUS şi Statului sovietic, răspîndea calomnii defăimătoare în adresa URSS, a ameninţat cu răfuială pe preşedintele sovietului sătesc Ţurcan Sofia şi pe preşedintele colhozului Barbaroş în legătură cu activitatea lor în sat.
          Infracţiunea comisă de GUZGAN a fost denunţată prin depoziţiile martorilor: TENER I.A., RUSSU S.G., CIOFU L.I., SÎRBUŞCA A.I., ŢURCAN S.I. şi BARABOŞ V.I. (p. d. 212-216). 
          Astfel, GUZGAN a fost recunoscut vinovat conform art. 54-10 alin.1  al CP al RSSU şi a fost condamnat corect.”

Nu vă place Patria Sovietică ?
Mai jos prezentăm un fragment al unui document de arhivă, care confirmă faptul, că nemulţumirea şi lupta se ducea nu numai individual dar şi în grup.

                                                                                            „SECRET                                                            
Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti din 11 martie 1953 au fost condamnaţi:
ZAPOROJAN SERGHEI FIODOROVICI – anul naşterii 1924, originar din oraşul Chişinău, moldovean, fără de partid, preot în satul Chiţcani, raionul Teleneşti;
BALAN GHEORGHII FIODOROVICI – anul naşterii 1906, originar şi locuitor al satului Chiţcani, raionul Teleneşti, din ţărani mijlocaşi, particular, moldovean, fără de partid, ştiutor de carte, fost membru al partidului „cuziştilor”, staroste bisirecesc;
RACU IVAN TRIFONOVICI -  anul naşterii 1900, originar şi locuitor al satului Chiţcani, raionul Teleneşti, colhoznic, fost membru al partidului „liberalilor”, membru al sovietului bisericesc şi staroste bisirecesc,
pe art. 54-10 alin. 2 şi art.54-11  al CP al RSSU  la 25 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii şi  deportarea ulterioară a fiecăruia pe 5 ani.
          CALCÂI PIOTR ANTONOVICI -  anul naşterii 1889, originar şi locuitor al    satului Chiţcani, raionul Teleneşti, moldovean, fără de partid, ştiutor de carte, fost membru al partidului „cuziştilor”, colhoznic, membru al sovietului bisericesc,
pe art.art.54-3,  54-10 alin. 2 şi 54-11  al CP al RSSU  la 25 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii şi  deportarea ulterioară  pe 5 ani.
ZAPOROJAN, BALAN, RACU şi CALCÂI au fost condamnaţi pentru faptul, că, fiind ostili faţă de Puterea sovietică, sistematic făceau agitaţie antisovietică în rândul locuitorilor satului Chiţcani, folosind în acest scop prejudecăţile religioase. Cleveteau condiţiile de trai din Uniunea Sovietică şi orânduiala colhoznică, răspândeau idei defetiste, activitatea duşmănoasă o direcţionau spre suspendarea măsurilor, efectuate de partid şi Guvernul Sovietic.
Pe lângă aceasta, CALCÂI, în perioada ocupaţiei temporare a Moldovei, era membru al primăriei, sistematic, la indicaţia jandarmeriei, patrula prin sat.
          Acest fapt se confirmă prin depoziţiile a  martorilor: ŞVEDOV D.N. (p.d. 268), VERDÎŞ B.V. (p.d. 269), GRUZIN M.M., ANTON D.G., PETRACHI F.N., ARAMA N.A. şi alţii (p.d. 269-275).
Astfel, urmează de recunoscut, că ZAPOROJAN, BALAN, RACU şi CALCÂI au fost condamnaţi corect.”

 Istoria celor învinşi o scriu învingătorii !       
                                  
Documentele prezentate şi cele care vor urma au fost întocmite de angajaţii procuraturii sau a securităţii sovietice evident în limba rusă, după cum se scriau toate documentele de stat. Din lipsa  cunoştinţelor acestora a onomasticii şi denumirii localităţilor româneşti din Basarabia, în respectivele documente au fost admise unele regretabile erori. Dar documentul este document, chiar dacă este scris de oameni cu mâinile pline de sânge şi cu mai puţină carte.
  Culmea obrăzniciei ocupanţilor  sovietici a fost atunci, când după ce au ocupat
pământul românesc al Basarabiei, pe cei care luptau împotriva sovieticilor sau cel puţin care nu le susţineau politica erau învinuiţi în trădare de patrie ! Adică după
august 1944 patria românilor din Basarabia şi a celorlalţi locuitori a devenit URSS ? Zeci şi sute de locuitori au fost judecaţi fiind învinuiţi  în trădare de patrie.
  În unele  documente sovietice  poate fi depistată expresia „locul ispăşirii pedepsei nu este cunoscut”,fapt care confirmă că autorităţile sovietice în majoritatea cazurilor nu duceau o evidenţă a celor arestaţi şi deportaţi din Basarabia.Împortant pentru ei era să-i ducă de la casele lor...şi cât mai departe ! Iar în casele acestora erau aduşi ruşi, ucraineni, evrei etc.Scopul era schimbarea raportului uman în favoarea ocupanţilor.
   Maşina de propagandă şi agitaţie ,uriaşa maşină sângeroasă a nkvd- ului , kgb-ului a distrus multe vieţi atât moral, cat şi fizic, dar n-au izbutit să îndobitocească mintea băştinaşilor ! Posibilitatea de a regenera , de a se renaşte din scrum asemeni pasării Phenix. Locul  bunicilor şi părinţilor noştri împuşcaţi ,băgaţi în gropi cu var, exilaţi în Siberia, maltrataţi şi furaţi în propria casă l-au luat copiii şi nepoţii lor...

Jos cu bolşevicii !
Mai jos vă propunem câteva documente,despre activitatea a două organizaţii antisovietice,care au activat în Basarabia după război şi care au fost depistate de
către organele de forţă sovietice.Este vorba de  ONB (Organizaţia Naţionalistă din Basarabia) şi „Sabia Dreptăţii”(extrase din Fondul arhivistic al Procuraturii RSSM)
                                                                                                           
           
                                                                                            SECRET

                PREZIDIUMULUI JUDECĂTORIEI SUPREME A RSSM
R E C U R S                                                               
                                              (în ordinea supravegherii)

                                                                   La sentinţa Judecătoriei Supreme
                                                                   a RSSM pe dosarul lui BRIDIGHIN F.I,
                                                                   MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi          
                                                                   BATRÎNEAC S.I.
                                                                                                      
Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie 1948 au fost condamnaţi pe art. 54-2 al CP al RSSU , în conformitate cu art. 2 al  Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea”, şi art. 46 al CP al RSSU   la 15 ani de detenţie în LCM, fiecare din persoanele indicate mai jos, şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii,

          1.BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI , anul naşterii 1918, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.

          2.MITREANU ANANII SEMIONOVICI, anul naşterii 1923, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, necăsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.

          3.COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI, anul naşterii 1904, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.

          4.BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI, anul naşterii 1913, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  ca învăţător-educator în internatul de copii din Bădiceni.
          BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I. au fost condamnaţi pentru faptul, că fiind nemulţămiţi de Puterea sovietică, în noiembrie 1946 au devenit membri ai unei organizaţii antisovietice, numită „ONB” – „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia”, care avea drept scop răscoala armată împotriva puterii sovietice.
          Împreună cu persoanele enumerate au fost condamnaţi: BRIGHIDIN Alexei Fiodorovici, GRAJDEANU Fiodor Savovici, GUŞAN Alexandr Eliseevici şi DRAGALIN Ivan Ivanovici.
          La sfîrşitul lunii noiembrie 1946 ei toţi au asistat la adunarea, organizată şi condusă de conducătorii ei BATRÎNEAC VASILII, DOMAŞCAN Pimin şi DOMOŞCAN Nicolai (condamnaţi pe alt dosar).
          La această adunare au participat la discutarea chestiunilor privind atragerea noilor membri în răndurile organizaţiei „ONB”, procurarea armamentului, săvîrşirea actelor teroriste asupra activului sovietic de partid şi atacarea depozitelor de stat în scopul jefuirii lor. BRIDIGHIN Alexei atunci a propus în ziua şedinţei festive legate de sărbătorirea revoluţiei socialiste din octombrie să arunce în sovietul sătesc din Bădiceni o grenadă în scopul omorîrii activiştilor sovietici.
          Pe lîngă aceasta, ei făceau agitaţie antisovietică, lăudau condiţiile de trai în România burgheză, totodată clevetind puterea sovietică.
          Acest fapt este confirmat prin mărturiile tuturor condamnaţilor şi depoziţiile martorilor DOMAŞCAN N.G. şi DOMOŞCAN P.I. (proces-verbal al şedinţei de judecată vol. 2 p.d. 231-269).
          Astfel, urmează de recunoscut, că 8 persoane – membri ai unei organizaţii contrarevoluţionare au fost traşi la răspundere penală şi condamnaţi corect.
Totodată, avînd în vedere, că BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I., precum se vede din materialele dosarului, au fost membri ai organizaţiei antisovietice un timp scurt şi activitatea lor duşmănoasă nu a fost constatată, acest fapt nefiind luat în vedere de judecată, consider pedeapsa  de 15 ani de LCM stabilită fiecăruia  prea dură.
În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome şi Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 14 august 1954,
                                                      R O G :
1.Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie  1948 referitor la BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI, MITREANU ANANII SEMIONOVICI, COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI şi BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI  de modificat, pedeapsa de micşorat pînă la 10 ani de LCM, cu menţinerea celor 5 ani de interdicţie de drepturi şi confiscarea averii.
2. Referitor la ceilalţi condamnaţi  sentinţa nu se modifică.
         


Procurorul RSS Moldoveneşti
Consilier juridic de stat de clasa 3                                   (A. KAZANIR)

                                                                       http://www.tribuna-basarabiei.ro     F.3085, inv.1, d.783, f.161 -163
    
                                                                                            SECRET

                COLEGIULUI JUDICIAR PE AFACERI PENALE AL
                             JUDECĂTORIEI SUPREME A URSS

R E C U R S                                                              
                                              (în ordinea supravegherii)
                               
                                                                   Pe dosarul lui BRIDIGHIN F.I,
                                                                   MITREANU A.S.şi  alţii        
                                                                                                                                                                  
Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie 1948 au fost condamnaţi pe art. 54-2, 54-11 al CP al RSSU , în conformitate cu Decretul din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea”, şi art. 46 al CP al RSSU   la 15 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii,

          1.BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI , anul naşterii 1918, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.

          2.MITREANU ANANII SEMIONOVICI, anul naşterii 1923, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, necăsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.

          3.COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI, anul naşterii 1904, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.

          4.BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI, anul naşterii 1913, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, ştiutor de carte, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  ca învăţător-educator în internatul de copii din Bădiceni.

          Prin aceeaşi sentinţă, împreunp cu persoanele enumerate, au fost, de asemenea, condamnaţi:
BRIGHIDIN Alexei Frolovici la 25 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii;
GUŞAN Alexandr Eliseevici la 10 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii;
GRAJDEANU Fiodor Savovici la 15 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii şi
DRAGALIN Ivan Ivanovici la 10 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii.

Ultimii doi, GRAJDEANU şi DRAGALIN, au murit în lagăr.

BRIGHIDIN A.F., GRAJDEANU A.S., BRIGHIDIN F.I. şi  MITREANU A.S. au fost condamnaţi pentru faptul, că fiind nemulţămiţi de Puterea sovietică, în noiembrie 1946 de bună voie au devenit membri ai  organizaţiei antisovietice, numită „ONB” – „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia”, care avea drept scop răscoala armată împotriva puterii sovietice în Moldova, săvîrşirea actelor teroriste împotriva activului sovietic de partid.
         
          La sfîrşitul lunii noiembrie 1946 ei toţi au asistat la adunarea, organizată şi condusă de conducătorii ei BATRÎNEAC Vasilii, DOMAŞCAN Pimon şi DOMAŞCAN Nicolai (condamnaţi pe alt dosar).

          La această adunare ei  au participat activ  la discutarea chestiunilor privind atragerea noilor membri în răndurile organizaţiei „ONB”, procurarea armamentului, săvîrşirea actelor teroriste asupra activului sovietic de partid şi atacarea depozitelor de stat în scopul jefuirii lor. BRIDIGHIN Alexei atunci a propus în ziua şedinţei festive legate de sărbătorirea revoluţiei socialiste din octombrie să arunce în sovietul sătesc din Bădiceni o grenadă în scopul omorîrii activiştilor sovietici.

          La această adunare BRIDIGHIN Alexei a fost ales conducător al organizaţiei „ONB” în satul Bădiceni. La sfîrşitul adunării BRIGHIDIN A.F., GRAJDEANU A.S., BRIGHIDIN F.I. şi  MITREANU au primit bilete de membru al „ONB”.

          COBÎLAŞ, DRAGALIN, GUŞAN şi BATRÎNEAC, fiind ostili puterii sovietice, în noiembrie 1946 au fost atraşi în organizaţia „ONB”.
          Toţi ei, după intrarea în această organizaţie, au acceptat să lupte activ împotriva Puterii sovietice, precum şi să atragă în „ONB” noi membri, să caute arme.
          Pe lîngă aceasta, persoanele enumerate mai sus făceau agitaţie antisovietică, lăudau condiţiile de trai în România burgheză, totodată clevetind puterea sovietică.

          Persoanele menţionate, atît în ancheta preliminară, cît şi în şedinţa de judecată, şi-au recunoscut vinovăţia pe deplin, fiind totodată demascaţi şi prin depoziţiile martorilor DOMAŞCAN N.G. şi DOMOŞCAN P.I. (vol.1 p.d. 33-45, 67-87, 116-127, 152-164, 182-189, 204-213, 232-237, 254-260; vol. 2 p.d. 230-269).
          Astfel, urmează de recunoscut, că  persoanele enumerate, fără excepţii,  au fost aduşi în faţa judecăţii  corect.

Totodată, avînd în vedere, că BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I.,  au fost membri ai organizaţiei antisovietice un timp scurt şi activitatea lor duşmănoasă nu a fost constatată, precum şi faptul, că pedeapsa stabilită de Judecătoria Supremă a RSSM de 15 ani de LCM fiecare nu corespunde legii, deoarece art. 54-2 al CP al RSSU prevede pedeapsa cu moartea „prin împuşcare”, dar conform Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea” împuşcarea se înlocuieşte cu 25 ani de LCM.
Astfel, pedeapsa pentru BRIGHIDIN F.I., MITREANU A.S. şi alţii, conform legilor indicate, urma a fi stabilită de 25 ani de LCM sau, în cazul unor circumstanţe atenuante, în conformitate cu art.54-2 al CP al RSSU – 10 ani de LCM.
Luînd în consideraţie aceste circumstanţe, comisia pentru reexaminarea cazurilor la şedinţa sa din 30 noiembrie 1954 a decis contestarea sentinţei Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie 1948 privind micşorarea pedepsei lui  BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I. pînă la 10 ani de LCM şi în conformitate cu această hotărîre de către procurorul RSSM la 07.12.1954 a fost înaintat la Prezidiumul Judecătoriei Supreme a RSSM un recurs.  
Prezidiumul Judecătoriei Supreme a RSSM la şedinţa sa din 9 decembrie 1954 a respins recursul procurorului republicii şi a păstrat pentru persoanele indicate pedeapsa stabilită anterior.
Consider decizia Prezidiumului Judecătoriei Supreme a RSSM din 9 decembrie 1954, precum şi sentinţa Judecătoriei Supreme din 12 ianuarie 1948, drept ilegale şi pasibile anulării din motivele indicate mai sus.
În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome,
                                                     R O G :

Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie  1948 şi decizia Prezidiumului Judecătoriei Supreme a RSSM din 9 decembrie 1954 referitor la BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI, MITREANU ANANII SEMIONOVICI, COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI şi BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI  de anulat, pedeapsa de stabilit în conformitate cu art. 54-2 al CP al RSSU – 10 ani de LCM.
În rest sentinţa nu se modifică.
         
Procurorul General al URSS
Consilier juridic de stat în funcţiune                                               (RUDENKO)



                                                                            F.3085, inv.1, d.783, f.164 -167 
    
                                                                                            SECRET

                PREZIDIUMULUI JUDECĂTORIEI SUPREME A RSSM

R E C U R S                                                              
                                              (în ordinea supravegherii)

De către Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti la 23-24 septembrie 1950, pentru participare la organizaţia antisovietică numită „Sabia dreptăţii”, au fost condamnaţi:

1.     LUNGU Piotr Vasilievici;
2.     BOBEICO Alexandr Mihailovici;
3.     MORARI Ivan Ilarionovici;
4.     ŢURCAN Vasilii Stepanovici;
5.     LEAHU David Mihailovici;
6.     MORĂRESCU Chiril Ivanovici;
7.     OLEINIC Vasilii Panteleevici;
8.     ISTRATII Pavel Semionovici;
9.     GUŢU Evghenii Mihailovici;
10. GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici.

Judecata a stabilit, că organizaţia contrarevoluţionară cu numele „Sabia dreptăţii”, depistată de organele de anchetă, în anii 1949-1950 activa pe teritoriul raioanelor Bălţi, Lipcani, Tîrnovo şi Drochia din RSS Moldovenească.
          Participanţii acestei organizaţii antisovietice, în lupta lor contra Puterii sovietice,  aveau drept sarcină de bază: atragerea membrilor noi din rîndul elementelor duşmănoase, confecţionarea şi răspîndărea printre populaţie a documentelor antisovietice, încercarea de a stabili legături cu alte elemente ostile faţă de puterea sovietică.
          Referitor la fiecare inculpat s-a atabilit:

1. LUNGU Piotr Vasilievici, anul naşterii 1930, originar din satul Cotiujeni, raionul Lipcani, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, fără de partid, necăsătorit, are studii medii, pînă la arestare locuia în oraşul Bălţi, făcea studiile la şcoala pedagogică.

2. BOBEICO Alexandr Mihailovici, anul naşterii 1922, originar şi locuitor al satului Drochia, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, în perioada Războiului pentru Apărarea Patriei a făcut serviciul în Armata română, lucra fotograf.

3. MORARI Ivan Ilarionovici, anul naşterii 1929, originar din satul Slănina, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, fost membru al ULCTM, studii medii neterminate, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia în satul Şurî, raionul Drochia RSSM, lucra ca învăţător în şcoala primară. 

4. ŢURCAN Vasilii Stepanovici, anul naşterii 1932, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, fost membru al ULCTM, studii medii neterminate, pînă la arestare era student al şcolii pedagogice din Bălţi.

          Toţi patru au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM, 5 ani de interdicţie de drepturi şi 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei fiecare pentru faptul, că LUNGU P.V., MORARI I.I., ŢURCAN V.S., fiind studenţi ai şcolii pedagogice din Bălţi, iar BOBEICO A.M., lucrînd ca fotograf în oraşul Bălţi, în anii 1948-1950, în anturajul lor făceau agitaţie antisovietică, în anul 1949 au creat şi condus organizaţia contrarevoluţionară „Sabia dreptăţii”, atrăgeau în această organizaţie oameni noi, întocmeau şi răspîndeau scrisori, în care cleveteau politica partidului comunist şi Guvernului sovietic, lăudau regimul ţărilor capitaliste.
          Activitatea criminală a acestor persoane a fost confirmată prin mărturisirile personale atît în ancheta preliminară, cît şi în şedinţa de judecată, prin probe materiale şi depoziţiile martorilor: LUNGU N.V., GRUBÎI M.I. şi LEAHU G.M. (vol.I  p.d. 106-345, vol. 3 p.d. 198-293, vol.5 p.d. 7-31, 45-93, vol.4 p.d. 367).

5. LEAHU David Mihailovici, anul naşterii 1915, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani săraci, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la staţia Drochia, lucra ca croitor particular.

6. MORĂRESCU Chiril Ivanovici, anul naşterii 1916, originar din satul Şurî, raionul Drochia, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la staţia Drochia, lucra ca paznic la judecătoria norodnică.

7. OLEINIC Vasilii Panteleevici, anul naşterii 1904, originar din satul Slănina, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.

          LEAHU, MORĂRESCU şi OLEINIC au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM fiecare, 5 ani de interdicţie de drepturi şi 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei fiecare pentru faptul, că fiind nemulţămiţi de regimul sovietic existent, au făcut legături cu conducătorii organizaţiei antisovietice „Sabia dreptăţii” şi, în anturajul lor, făceau agitaţie antisovietică.
          Faptul efectuării de către persoanele susnumite a agitaţiei antisovietice este confirmat prin mărturisirile condamnaţilor LEAHU, MORARESCU, şi depoziţiile martorilor: IAROSLAVSCHII F.V., VÎŞCO V.L., ŢAPUŞA S.A. şi alţii (vol.3 p.d. 90-94, vol.4 p.d. 368, 369, 370, 372, 373).

          Referitor la apartenenţa lui LEAHU, MORĂRESCU şi OLEINIC la organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii”, acest fapt nu a fost confirmat în şedinţa de judectă a Judecătoriei Supreme a RSSM, de aceia art. 54-11 urmează a fi exclus
.
          8. ISTRATII Pavel Semionovici, anul naşterii 1894, originar din satul Mîndîc, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la locul de origine, era colhoznic.

          A fost condamnat pe art. 54-10 alin. 2 şi art. 54-11 al CP al RSSU, cu sancţiunea art. 54-2 al CP al RSSU, cu luarea în consideraţie a Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea” la 25 ani de LCM, 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea întregii averi şi 10 ani de deportare în regiunile îndepărtate ale URSS.

          ISTRATII a fost condamnat pentru faptul, că în vara anului 1949 a stabilit legături cu conducătorii organizaţiei contrarevoluţionare „Sabia dreptăţii” şi desfăşura agitaţie antisovietică în rîndurile populaţiei. Pe lîngă aceasta, în anul 1941 a organizat întîlnirea şefului de post a jandarmeriei, îi acorda ajutor activ, chemînd la interogatoriu activiştii sovietici. În anul 1942 a ţinut la adunarea ţăranilor din satul Mîndîc o cuvîntare antisovietică.
          În şedinţa de judecată s-a stabilit, că ISTRATII, fiind ostil faţă de puterea sovietică, în perioada ocupaţiei temporare a Moldovei desfăşura în anturajul său agitaţie antisovietică. Acest fapt se confirmă prin depoziţiile martorilor: ISTRATII Eremei Mihailovici, MOLODOI Andrei Fiodorovici, CVASNIUC Leontii Fiodorovici şi infracţiunea comisă de el trebuie calificată numai pe art. 54-10 alin. 2 al CP al RSSU. Însă, apartenenţa lui la o organizaţie contrarevoluţionară nu a fost demonstrată în şedinţa de judecată (vol.4 p.d. 364-376).

9. GUŢU Evghenii Mihailovici, anul naşterii 1912, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.

10. GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici, anul naşterii 1915, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.

          GUŢU şi GHEORGHILAŞ au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1, art. 54-3 şi art. 54-11 al CP al RSSU şi în cumulul infracţiunii săvîrşite, cu luarea în consideraţie a Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea”, la 25 ani de LCM fiecare, 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea întregii averi şi 10 ani de deportare în regiunile îndepărtate ale URSS.

          GUŢU şi GHEORGHILAŞ au fost recunoscuţi de judecată vinovaţi de faptul, că, fiind ostili faţă de Puterea sovietică, în toamna anului 1949, prin BOBEICO au stabilit legături cu organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii” şi desfăşurau agitaţie antisovietică. În perioada ocupaţiei temporare a RSSM colaborau activ cu ocupanţii fascişti. GHEORGHILAŞ participa de rînd cu jandarmii români la maltratarea şi batjocorirea cetăţenilor sovietici. GUŢU, împreună cu jandarmii, a participat la uciderea învăţătorului VAISMAN(persoană de mare  încredere a sovieticilor – n.a.)
          Analizînd probele de condamnare a lui GUŢU şi GHEORGHILAŞ, s-a stabilit, că în ancheta preliminară condamnatul BOBEICO a declarat, că l-a atras în organizaţia antisovietică pe GUŢU E.M. (vol. 2 p.d. 47-52, 154-158). Însă, în şedinţa de judecată şi-a schimbat depoziţiile şi a declarat:
          „...la 13 ianuarie 1950 la mine a fost LUNGU şi a cerut lista persoanelor care ar putea fi în organizaţie. La acest moment eu deja discutasem cu GHEORGHILAŞ, OLEINIC şi GUŢU, ei toţi îşi exprimau nemulţumirea faţă de puterea sovietică. Referitor la organizaţie nu am avut discuţii ...” (proces-verbal al şedinţei de judecată vol.4 p.d. 367).
          Prin materialele şedinţei preliminare şi celei judiciare s-a stabilit, că GUŢU în perioada ocupaţiei teritoriului Moldovei  era în funcţia de instructor pentru pregătirea premilitarilor şi acorda ajutor ocupanţilor. Acest fapt se confirmă prin depoziţiile martorilor: ŢURCAN P.I., BUZNEA G.I., CEAILIC A.I., CERETEU F.A. (vol.4 p.d. 26, 28, 34-35, 38, 47) şi infracţiunea săvîrşită de GUŢU urmează a fi calificată numai conform art. 54-3 al CP al RSSU. Referitor la participarea lui GUŢU la o organizaţie antisovietică şi desfăşurarea de către acesta a agitaţiei antisovietice, precum şi participarea lui la uciderea cetăţeanului VAISMAN, acestea nu au fost demonstrate.
          Referitor la GHEORGHILAŞ, în şedinţa de judecată s-a stabilit, că el a colaborat cu ocupanţii. Această acuzaţie se confirmă prin mărturisirea inculpatului însuşi, depoziţiile martorului GROISMAN Ester Şmulevici (vol.4 p.d. 370, 371, 373).
          În legătură cu alte fapte de acuzare referitor la GHEORGHILAŞ prin materialele dosarului nu s-a stabilit:
          În ancheta preliminară BOBEICO a declarat, că GHEORGHILAŞ a devenit membru al unei organizaţii antisovietice (vol.2 p.d. 132-137), dar în şedinţa de judecată nu a confirmat aceste depoziţii. Condamnatul GHEORGHILAŞ, de asemenea, în ancheta preliminară a recunoscut că a participat în organizaţie (vol.3 p.d. 44-50), dar în şedinţa de judecată a declarat, că nu a acceptat să devină membru al unei organizaţii antisovietice şi nu a desfăşurat agitaţie antisovietică (vol.4 p.d. 370). Alte probe privind participarea lui GHEORGHILAŞ în organizaţie şi desfăşurarea agitaţiei antisovietice nu există, de aceea art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 ale CP al RSSU din acuzarea lui GHEORGHILAŞ urmează a fi excluse.
          Astfel, verificînd toate materialele, consider, că vinovăţia condamnaţilor LUNGU P.V., BOBEICO A.M., MORARI I.I. şi ŢURCAN V.S. a fost demonstrată pe deplin, infracţiunea comisă de ei a fost calificată corect şi pedeapsa stabilită corespunde celor înfăptuite.
          Referitor la LEAHU D.I., MORĂRESCU C.I. şi OLEINIC V.P. s-a stabilit, că ei desfăşurau agitaţie antisovietică, adică au comis infracţiunea prevăzută de art. 54-10 alin. 1 al CP al RSSU. Acuzarea lui LEAHU D.I., MORĂRESCU C.I. şi OLEINIC V.P. pe art. 54-11 al CP al RSSU nu a fost demonstrată şi urmează a fi exclusă.
          Prin materialele anchetei judiciare s-a demonstrat, că condamnatul ISTRATII P.S. a comis infracţiunea prevăzută de art. 54-10 alin. 2 al CP al RSSU. Apartenenţa lui la o organizaţie antisovietică nu a fost demonstrată.
          Referitor la condamnaţii GUŢU E.M. şi GHEORGHILAŞ M.F. s-a constatat, că ei au săvîrşit infracţiunea prevăzută de art. 54-3  al CP al RSSU. Acuzarea lui GUŢU E.M. şi GHEORGHILAŞ M.F. pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 ale CP al RSSU nu a fost demonstrată şi urmează a fi exclusă.
          Referitor la sentinţa stabilită pentru condamnaţii ISTRATII, GUŢU şi GHEORGHILAŞ, consider că este prea dură, deoarece infracţiunile săvîrşite de ei nu au dus la urmări grave.
          În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome şi Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 14 august 1954,

                                        R O G :
          1. Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 23-24 noiembrie 1950 referitor la LUNGU Piotr Vasilievici, BOBEICO Alexandr Mihailovici, MORARI Ivan Ilarionovici şi ŢURCAN Vasilii Stepanovici nu se modifică.
          2. Referitor la condamnaţii LEAHU David Mihailovici, MORĂRESCU Chiril Ivanovici şi OLEINIC Vasilii Panteleevici de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe, în rest sentinţa nu se modifică.
          3. Referitor la condamnatul ISTRATII Pavel Semionovici de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe cu micşorarea pedepsei pînă la 10 ani de LCM, în rest sentinţa nu se modifică.
          4. Referitor la condamnaţii GUŢU Evghenii Mihailovici şi GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici  de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe, cu micşorarea pedepsei pînă la 10 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, în rest sentinţa nu se modifică.
          5. De exclus pentru toţi condamnaţii 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei stabilite.


Procurorul RSS Moldoveneşti
Consilier juridic de stat de clasa 3                                   (A. KAZANIR)

                                                                            F.3085, inv.1, d.783, f. 98 - 105
    
                                                                                            SECRET

                PREZIDIUMULUI JUDECĂTORIEI SUPREME A RSSM

R E C U R S                                                              
                                              (în ordinea supravegherii)

                                                                   La sentinţa Judecătoriei Supreme
                                                                   a RSSM pe dosarul lui BERGHIE
                                                                   Ilia Chirilovici
Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti din 15 martie 1951 a fost condamnat pe art. 54-3, art. 54-10 alin. 2 şi art. 54-11 al CP al RSSU cu sancţiunea art. 54-2 al CP al RSSU la 25 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii,

BERGHIE ILIA CHIRILOVICI, anul naşterii 1915, originar din satul Slobozia, raionul Vertiujeni, RSSM, provine din familia unui slujitor de cult, moldovean, cetăţean al URSS, fără de partid, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale,  pînă la arestare locuia în satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM.
BERGHIE I.C. a fost condamnat pentru faptul, că fiind ostil faţă de Puterea sovietică, locuind pe teritoriul temporar ocupat de trupele româno-germane în satul Maramonovca, raionul Tîrnova, RSSM, desfăşura activitate colaboraţionistă şi făcea agitaţie antisovietică în rîndurile populaţiei.
În anii 1942-1943, fiind instructor pentru pregătirea premilitară, pregătea cadre militare pentru armata română şi în rîndurile premilitarilor clevetea Armata sovietică şi statul sovietic, expunea idei defetiste referitor la Uniunea sovietică în războiul cu Germania fascistă, lăuda armata română fascistă.
În anul 1949 la propunerea lui BOBEICO A.M. (condamnat) a devenit membru al organizaţiei antisovietice „Sabia dreptăţii”, constituită de BOBEICO şi alţii pentru lupta cu Puterea sovietică, ceea ce se confirmă prin lista persoanelor atrase în această organizaţie (p.d. 88).
Acest lucru se confirmă prin depoziţiile martorilor în şedinţa de judecată: HARABARA P.P. (p.d. 250 verso – 251), PODGURSCHII A.G. (p.d. 251), ŞMATOK N.P. (p.d. 251 verso – 252), EFTODIEVA E.V. (p.d. 252),  PARIEVSCHII A.P. (p.d. 252 verso – 253), precum şi prin mărturiile lui BOBEICO A.M. (condamnat) depuse în ancheta preliminară (p.d. 106-114, 173-188) şi DUDUN P.A. (p.d. 104-105), MANZIUK A.M. (p-d- 118-120).

Condamnatul BERGHIE I.C. atît în şedinţa preliminară, cît şi în şedinţa de judecată, nu şi-a recunoscut vinovăţia (p.d. 252 verso – 254).
Astfel, urmează de recunoscut, că activitatea criminală a lui BERGHIE  prin materialele anchetei preliminare şi celei judiciare a fost pe deplin demonstrată şi el a fost condamnat de judecată corect.
Totodată, avind în vedere, că BERGHIE cu toate că a fost recrutat de organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii”, practic nu a desfăşurat activitate antisovietică şi pedeapsa stabilită de judecată este prea dură.
În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome şi Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 14 august 1954,

                                        R O G :
Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 15 martie  1951 referitor la BERGHIE ILIA CHIRILOVICI de modificat, pedeapsa de micşorat pînă la 10 ani de LCM.
În rest sentinţa nu se modifică.

Procurorul RSS Moldoveneşti
Consilier juridic de stat de clasa 3                                   (A. KAZANIR)

                                                                            F.3085, inv.1, d.783, f. 125 - 127
Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro